Fructe exotice Bio, produse în România, comercializate în centrul Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
fructe exotice

O multitudine de soiuri de plante din toate colţurile lumii, de la livezi de pomi fructiferi, viţă de vie, până la kiwi, arbore de cauciuc exotic sunt cultivate şi examinate de viitoarele generaţii de agricultori, urmând ca o parte din producţie să fie comercializată.

Campusul Universităţii de Agronomie din Bucureşti a devenit un real centru de cercetare şi experimentare pentru studenţi. 

O seră automatizată este plină de specii de plante tropicale şi mediteraneene, precum arborele de cafea, de cauciuc, streliţia, papaia, realizarea acesteia fiind rezultatul colaborărilor profesorilor de la Universitatea de Agronomie din Bucureşti cu omologii lor din străinătate. Universitatea pune, astfel, accent pe activitatea didactică practică, dar dezvoltă, în acelaşi timp, şi activitatea de cercetare. 

Centrul de Cercetare al Universităţii de Agronomie din Bucureşti, construit din fonduri europene, le oferă studenţilor posibilitatea de a înţelege condiţiile de creştere a plantelor şi asigură baza materială care să le permită crearea de specii noi. 

Astfel, a fost dezvoltat un nou soi de kiwi, adaptat la condiţiile climatice din România, deschizând orizontul pentru cultivarea acestui fruct exotic la noi în ţară. Răzvan Teodorescu, prorectorul universităţii, precizează că scopul cercetării asupra pomilor are un dublu rol. 

Pe lângă obţinerea de noi soiuri de fructe, adaptate condiţiilor specifice României, pomii pot ajuta la refolosirea zonelor deşertificate din ţară, zone care astăzi nu mai dau randament.

Universitatea intenţionează să comercializeze o parte din producţiile proprii de fructe proaspete, contribuind, astfel, la creşterea pieţei interne a produselor bio româneşti, o piaţă care, deşi încă într-un stadiu incipient în ţara noastră, este în creştere. Vânzările de produse bio au înregistrat, în ultimii doi ani, o creştere cu 30%, iar estimările experţilor arată că această tendinţă va continua.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite