Francezii de la Bongrain s-au asociat cu "naşul brânzeturilor"

Delaco, unul dintre principalii competitori de pe piaţa internă a brânzeturilor a a vândut o parte din acţiuni companiei Bongrain, prezentă în România prin intermediul brandurilor Apetito şi Caprice des Dieux.

Ştiri pe aceeaşi temă


„Prin achizitionarea de capital social Bongrain va intra in actionariatul companiei Delaco. Astfel expertiza internationala a grupului Bongrain ( prezent pe piata din Romania cu branduri precum Apetito sau Caprice des Dieux), se va adauga experientei si pozitiei dobandita de Delaco pe piata de Romania", se arată într-un comunicat al Delaco. Contactaţi de „Adevărul", reprezentanţii Delaco nu au specificat numărul de acţiuni vândut către Bongrain şi nici valoarea tranzacţiei.

Delaco şi-a externalizat producţia în Germania, Austria şi Olanda.

Piaţa internă a lactatelor  care a valorat, anul trecut, peste 800 milioane de euro, este dominată de companii multinaţionale precum Friesland Foods, producătorul brandurilor Milli, Napolat şi Oke, Danone, unul dintre cei mai mari producători de iaurturi din lume, Lactalis, care a cumpărat anul trecut LaDorna şi israelienii de la Tnuva.  România, are, însă, şi câteva societăţi autohtone care reuşesc să se lupte cot la cot cu multinaţionalele pentru câştigarea cotei de piaţă. Cele mai bune exemple sunt  Albalact, deţinătorul brandurilor Zuzu şi Fulga şi Delaco, deţinătorul brandurilor Delaco şi Dell.

Anterior tranzacţiei, acţionariatul Delaco Distribution era format din Gheorghe-Tudor Comaniciu (56,16%), Dragoş Comaniciu (28%), Adrian-Victor Vartolomei (14,08%) şi Romulus Dumitru (1,75%).


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările