FOTO REPORTAJ Aninoasa, primul oraş aruncat în iadul insolvenţei

Urbea în care vânzările comercianţilor cresc doar în ziua de pensii are datorii de 1,5 ori mai mari decât bugetul. Localnicii nu mai au decât o singură speranţă: redeschiderea exploatării miniere.

Venind dinspre Petroşani, pe valea Jiului de Vest, înainte de a intra în Vulcan trebuie să faci la dreapta pentru a intra pe drumul către vatra oraşului Aninoasa – localitate ciobănească, apoi minieră, acum falimentară, veche de peste 500 de ani.

Trebuie să mergi încet, pentru că drumul e prost, plin de gropi, aşa că ai tot timpul să admiri un peisaj rural ce capătă, pe parcurs, accente urbane. La început, te va însoţi vuietul surd al râului Aninoasa, care curge cam nervos înapoi, spre Jiu (în albia proaspăt regularizată din fonduri europene), dar şi mireasma îmbătătoare a teilor, salcâmilor şi florilor de munte de pe marginea şoselei. Grădini şi case primenite ca de sărbătoare, căţărate pe versanţii văii, se întrevăd prin gardurile gospodăriilor.

După câteva curbe însă, acest picior de plai se transformă într-un fel de coşmar postindustrial în care vilele şi blocurile îngrijite ale localnicilor sunt parcă înghiţite de ruinele descărnate ale mastodonţilor unei foste exploatări miniere. Fostul sediu administrativ al minei este o clădire ce-ţi dă frisoane şi când te uiţi la ea într-o dimineaţă însorită de vară, d’apăi să-i vezi ochii goi ai ferestrelor dezrămate într-o noapte fără lună!

De altfel, cam tot ce nu e bloc sau casă de locuit, tot ce aparţine administraţiei de stat, priveşte cu ochi goi către populaţia deznădăjduită care, vrând-nevrând, este nevoită să trăiască aici.

Aceasta este Aninoasa anului 2013, o bijuterie a naturii montane năpădită de rugina şi molozul industriei părăsite, sub ochii goi ai administraţiei de stat. Aceasta este localitatea care, în premieră pe ţară, şi-a cerut insolvenţa şi a obţinut-o, chiar ieri, de la Tribunalul Hunedoara.

Închiderea minei, începutul sfârşitului

Cu datorii de aproape şase milioane de lei (peste 150% din bugetul local) şi cu penalităţi care ajunseseră la 1.500 de lei pe ziua de întârziere, era de aşteptat ca Primăria Aninoasa să intre în procedura insolvenţei. Procedură care, în termeni oficiali, „se impune odată cu intrarea unităţii în incapacitate de plată şi presupune protejarea faţă de creditori“.

Dacă aleşii locali pot răsufla uşuraţi (pare că primăria a scăpat momentan din corzile penalităţilor), localnicii sunt îngrijoraţi nu atât de soarta financiară a oraşului, cât de propria perspectivă. Toţi cei cu care am schimbat o vorbă în documentarea noastră îşi aduc aminte cum era Aninoasa în anii ei de glorie şi sunt convinşi că a fost împinsă cu premeditare în această prăpastie.

„Era frumos aici, clădirile erau noi şi îngrijite, exploatam cel mai bun cărbune din Vale. Dar de la un moment dat şefii ne obligau să săpăm pe lângă strat, ca să nu mai dăm de zăcământul util şi să aibă ei ce spune la Bucureşti, că mina nu mai dă cărbune. Aşa s-a vrut, nu ştiu, dar mie aşa îmi pare, a fost voită toată treaba asta. Dacă s-a zis că mina nu mai dă cărbune, au închis-o şi ne-au lăsat aşa, fără nicio noimă“, ne spune un pensionar, fost miner la EM Aninoasa.

Cum s-a ajuns aici? „Au băgat mâna, dom’le, până la cot, au furat tot ce-au găsit, asta să scrieţi la ziar! Acu’ să vedem dacă-i găseşte pe vinovaţi, pe cei care îi ştim noi prea bine aici“, ne mai spune omul.

„Sunt atâţia tineri, unde să se ducă?!“

Gestionarul unui magazin situat în plin vad comercial îşi aduce aminte că, pe când în Aninoasa duduiau instalaţiile miniere, duduiau şi vânzările.

„Nu pridideam cu marfa, cu clienţii, aveam deschis non-stop şi se formau cozi interminabile. Acum... poate n-o să mă credeţi, dar vânzările cresc în zilele când se dau pensii, nu în cele de salarii, chiar dacă oraşul e plin de tineri. Sunt atâţia tineri, mergeţi să-i vedeţi, că e meci şi s-a umplut stadionul – unde să se ducă să lucreze?!“. Gestionarul ne-a mai spus că fără redeschiderea minei nu se întrevede nicio speranţă pentru acest oraş.

Acest oraş... Binecuvântat de miresmele muntelui, cântat de cinteze şi privighetori sub duruitul cam nervos al Aninoasei, a fost pe nedrept blestemat de nepăsarea administraţiei de stat. Va rămâne în istorie ca primul oraş românesc aruncat în iadul insolvenţei. Cine urmează?