FOTOGALERIE Proprietarii de păduri au cerut, într-un marş de protest, alocarea de bani europeni pentru conservarea mediului forestier

Peste 400 de oameni au mărşăluit la Bucureşti pentru salvarea pădurilor FOTO David Muntean

Protestul Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva faţă de lipsa alocării de fonduri europene de către Ministerul Agriculturi pentru sprijinirea celor care deţin păduri s-a încheiat la Universitate, după un marş de la Dealul Patriarhiei. Peste 400 de persoane au participat la protest.

Sâmbătă a avut loc, la Palatul Patriarhiei, Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, încheiat cu marşul de protest, la care au participat şi reprezentanţi ai WWF România.

UE poate da bani, dar statul român nu-i vrea

Raluca Dan, specialist în politici publice la WWF România, a explicat că, din banii alocaţi României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Ministerul Agriculturii nu a alocat bani pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.

Aceste plăţi sunt prevăzute în Regulamentul european pentru dezvoltare rurală, în vigoare din decembrie 2013, însă fiecare stat membru poate alege ce măsuri finanţează din fondurile alocate din FEADR, a arătat Raluca Dan, precizând că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, aflat în dezbatere, nu prevede o alocare pentru aceste plăţi.

"Suţinem aceste plăţi pentru că vin în sprijinul proprietarilor să îşi îngrijească pădurile în aşa fel încât ecosistemul să nu fie degradat", a mai spus Raluca Dan.

Doar două măsuri pentru sectorul forestier

Potrivit Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, în cadrul propunerilor de împărţire a celor 8 miliarde de euro din PNDR, pentru domeniul forestier sunt curpinse doar o măsură de împădurire a terenurilor agricole şi neagricole (alocare de 100 de milioane de euro) şi una de realizare de drumuri forestiere dar şi de accesibilizare a fermelor agricole (alocare de 200 de milioane de euro).

"Practic, din cei 8 miliarde de euro din PNDR, domeniul forestier are o alocaţie financiară de maximum 200 de milioane de euro (2,5%), în condiţiile în care agricultura beneficiază şi de plăţile directe pe suprafaţă prin FEADR în valoare de 10 miliarde de euro în exerciţiul financiar 2014 - 2020. Marginalizarea domeniului forestier în PNDR este o problemă acută", arată federaţia.

Codrul, frate cu românul. Românul, duşmanul codrului

Potrivit forestierilor, în ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 ha de pădure, cauzând prejudicii de 5 miliarde de euro.

Proprietarii de păduri mai spun că sute de mii de hectare teren forestier au fost înstrăinate în perioada 2006-2013 către fonduri de investiţii străine, iar unele tranzacţii au avut la bază retrocedări frauduloase, dând exemplu "vânzarea munţilor Puru, Galbenu, Petrimanu, obţinuţi cu acte false şi înstrăinaţi unor investitori din Austria".

Totodată, proprietarii de păduri cer Ministerului Agriculturii şi celorlalte instituţii ale statului, pe lângă o alocare financiară echitabilă în viitorul PNDR pentru sectorul forestier, măsuri de sprijinire pentru prelucrarea masei lemnoase în România.

Federaţia a iniţiat o petiţie pentru salvarea pădurilor României, postată la adresa http://www.petitieonline.com/salvati_padurile_romaniei

Pădurii au protestat în Capitală față de nealocarea de bani, de către Ministerul Agriculturii, pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.  În ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 de hectare de pădure, cauzând prejudicii de cinci miliarde de euro. Protestul Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva faţă de lipsa alocării de fonduri europene de către Ministerul Agriculturi pentru sprijinirea celor care deţin păduri s-a încheiat la Universitate, după un marş de la Dealul Patriarhiei FOTO David Muntean

Imagini din aceeasi galerie
  • Pădurii au protestat în Capitală față de nealocarea de bani, de către Ministerul Agriculturii, pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.  În ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 de hectare de pădure, cauzând prejudicii de cinci miliarde de euro. Protestul Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva faţă de lipsa alocării de fonduri europene de către Ministerul Agriculturi pentru sprijinirea celor care deţin păduri s-a încheiat la Universitate, după un marş de la Dealul Patriarhiei FOTO David Muntean
  • Peste 400 de persoane au participat la protest, majoritatea plecând cu autocarele cu care au venit FOTO David Muntean
  • Sâmbătă a avut loc, la Palatul Patriarhiei, Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, încheiat cu marşul de protest, la care au participat şi reprezentanţi ai WWF România FOTO David Muntean
  • Manifestația a avut loc în semn de nemulțumire față de nealocarea de bani, de către Ministerul Agriculturii, pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile FOTO David Muntean
  • Aceasta a iniţiat o petiţie pentru salvarea pădurilor României, postată la adresa http://www.petitieonline.com/salvati_padurile_romaniei În petiţie se arată că în ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 ha de pădure, cauzând prejudicii de 5 miliarde de euro  FOTO David Muntean
  • Pădurii au protestat în Capitală față de nealocarea de bani, de către Ministerul Agriculturii, pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.  În ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 de hectare de pădure, cauzând prejudicii de cinci miliarde de euro  FOTO David Muntean

  • Pădurii au protestat în Capitală față de nealocarea de bani, de către Ministerul Agriculturii, pentru plăţile compensatorii prin care proprietarii ar trebui să fie sprijiniţi să-şi conserve pădurile.  În ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366.000 de hectare de pădure, cauzând prejudicii de cinci miliarde de euro  
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: