Fondul Proprietatea a încheiat anul cu pierderi de 103 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scadere prabusire actiuni bursa economie

Fondul Proprietatea a încheiat anul 2020 cu pierderi de 103 milioane de lei, a informat marţi Fondul în raportul privind reziltatele financiare pe anul 2020.

Fondul Proprietatea (Fondul) a publicat astăzi rezultatele financiare pentru anul 2020 şi face următoarele precizări:

Preţul acţiunii Fondului a avut o performanţă foarte bună în a doua parte a anului 2020, ca urmare a revenirii pieţelor de capital la nivel global, care a condus la un nivel istoric al preţului de 1,4500 lei pe acţiune înregistrat la 30 decembrie 2020 şi, de asemenea, la cel mai mic discount faţă de VAN, de 9,71% *, în aceeaşi zi.

Anul trecut randamentul total al VAN pe acţiune al Fondului a fost de 2,21% în timp ce randamentul total al preţului acţiunii a fost de 26,44%.

În cursul anului 2020, discountul preţului acţiunii Fondului faţă de VAN a variat între un maxim de 39,96%* şi un minim de 9,71%*, care a fost de asemenea şi valoarea înregistrată la sfârşitul anului, în timp ce discountul mediu anual pentru acţiunile ordinare a fost de 21,06%.

Activele lichide au crescut cu 111,7% în 2020, comparativ cu anul precedent. Aceasta creştere a fost determinată în principal de încasările de dividende de la companiile din portofoliu (1,2 miliarde lei) şi de încasările din vânzarea participaţiilor în valoare de 920,6 milioane lei, care au fost compensate de plata acţiunilor proprii achiziţionate în cadrul celui de-al unsprezecelea program de răscumpărare (1,1 miliarde lei), inclusiv ofertele publice finalizate în martie, septembrie şi decembrie şi de plăţile către acţionari privind distribuţiile de numerar în valoare totală de 398,0 milioane lei.

Valoarea totală a veniturilor brute din dividende a crescut cu 29% în 2020, comparativ cu 2019, la 1,2 miliarde lei, cele mai importante sume fiind aferente dividendelor de la companiile E-Distribuţie (522,9 milioane lei), Hidroelectrica SA (399,5 milioane lei) şi OMV Petrom SA (175,6 milioane lei).

Diminuarea netă a participaţiilor cu 2,2 miliarde lei în 2020 a fost determinată în principal de:

  • scăderea valorii deţinerilor în companiile nelistate din portofoliu cu 787,9 milioane lei ca urmare a procesului de actualizare a evaluărilor de la sfârşitul anului; 
  • vânzarea a 1,7 miliarde de acţiuni deţinute în OMV Petrom SA în cadrul unei oferte de plasament privat accelerat şi vânzarea întregii participaţii în Nuclearelectrica SA (impact total 920,6 milioane lei);
  • evoluţia negativă a preţului acţiunii OMV Petrom SA, cea mai mare participaţie listată din portofoliu (impact total de 529,9 milioane lei, o scădere a preţului de 18,7%).

Principalul factor care a contribuit la pierderea de 103 milioane lei înregistrată în 2020 a fost modificarea negativă a valorilor juste ale participaţiilor Fondului ca urmare a impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activităţii economice şi asupra pieţelor financiare globale (1,24 miliarde lei), parţial compensată de veniturile brute din dividende de la companiile din portofoliu (1,22 miliarde lei).

Pierderile nete nerealizate aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere în valoare de 1.1 miliarde lei au fost în principal generate de CN Aeroporturi Bucureşti SA (398,8 milioane lei), OMV Petrom SA (331,0 milioane lei), E-Distribuţie Banat SA (246,6 milioane lei), E-Distribuţie Muntenia SA (200,7 milioane lei) şi E-Distribuţie Dobrogea SA (144,3 milioane lei), fiind parţial compensate de creşterea valorii Hidroelectrica SA (242,4 milioane lei) ca urmare a performanţei bune a companiei.

Pierderile nete realizate aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere au fost generate de vânzarea unei părţi din deţinerea în OMV Petrom SA şi de vânzarea întregii deţineri în Nuclearelectrica SA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite