Cîţu: A fost aprobată o completare a actului normativ cu privire la salariile minerilor. Tot ce s-a cerut a fost completat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern că a fost aprobată o completare a actului normativ cu privire la salariile minerilor din Valea Jiului.

”Actul normativ a fost adoptat săptămâna trecută. Astăzi s-a făcut doar o completare. Minerii au primit salariile anul trecut dar nu au primit acea suplimentare de tichete şi alte sporuri care erau reglementate prin contractul colectiv de muncă. Pentru că este o companie aflată în insolvenţă a trebuit să facem o hotarare de Guvern separată şi să găsim o sursă. S-a aprobat şi va fi publicată în următoarele minute ca să ne asiguram că banii ajung la minerii din Valea Jiului cât mai repede. Este exact suma pe care o identificasem de 11 milioane de lei. Tot ce a fost cerut a fost completat.”, a declarat Florin Cîţu. 

Despre proiectul de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, premierul a a transmis că i se un proiect foarte bun şi că fiecare persoană ar trebui să decidă dacă doreşte să încaseze pensia sau salariul. 

”Mie mi se pare un proiect de lege foarte bun, am încercat şi anul trecut acest lucru. Mi se pare normal, în momentul în care ai ieşit la pensie, să decizi dacă vrei să încasezi pensia sau dacă vrei să fii angajat, atunci să renunţi la pensie”, a precizat Florin Cîţu.

Potrivit premierului, Executivul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care România va trimite o primă tranşă de 20.000 de doze de vaccine către Republica Moldova, cu titlul de donaţie. În total vor fi trimise 200.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, a adăugat şeful Guvernului.

”În şedinţa de Guvern de astăzi au fost mai multe hotărâri, dar şi câteva ordonanţe. Cea mai importantă este ordonanţa de urgenţă prin care am reglementat ajutorul pe care îl vom da imediat Republicii Moldova, constând în 20.000 de doze de vaccinuri. Este o donaţie pe care o vom face. E prima tranşă din cele 200.000 de vaccinuri pe care le trimite în Republica Moldova. Astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă. După ce o să fie publicată ordonanţa de urgenţă în Monitorul Oficial, va fi nevoie de o hotărâre de Guvern pe care o vom lua, dacă este nevoie într-o şedinţă online, pentru a ne asigura că aceste doze ajung în Republica Moldova cât mai rapid”, a declarat Florin Cîţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite