Florin Cîţu: Ne asigurăm că oamenii primesc la timp salarii, pensii, dar nu e uşor. Facem reevaluare a cheltuielilor. Finanţarea e mai complicată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat luni că la rectificarea bugetară va face o reevaluare cheltuielilor pentru tot anul, deoarece avem o creştere foarte mare a cheltuielilor şi o scădere a veniturilor, iar obţinerea finanţării este mai complicată în această perioadă. „Rolul nostru este să ne asigurăm că oamenii primesc la timp salarii, pensii, dar nu e uşor”, a spus el.

Florin Cîţu:

Am prezentat astăzi în primă lectură prima rectificare bugetară pentru acest an. Majoritatea fondurilor se vor duce către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru Ministerul Sănătăţii sunt cheltuieli şi pentru spitale.

Vom suplimenta bugetul pentru plata concediilor medicale cu cel puţin 1 miliard lei. Cheltuielile cu şomajul tehnic şi cu alte forme de ajutor – şi acolo am suplimentat cu cel puţin 7 miliarde lei, ca să ne asigură că pe perioada stării de urgenţă şi pe perioada prelungită a stării de urgenţă banii sunt acolo, oamenii primesc banii la timp şi nu sunt întârzieri.

Efortul bugetar este unul foarte mare. Avem o creştere foarte mare a cheltuielilor, dar şi o scădere a veniturilor, pentru că foarte multe companii au fost închise.

Asta înseamnă că deficitul pentru 2020 creşte semnificativ. O creştere semnificativă a deficitului înseamnă şi finanţare mult mai complicată pentru această perioadă. Rolul nostru e să ne asigurăm că oamenii primesc la timp salarii, pensii, dar nu e uşor.

Ne uităm la reevaluarea cheltuielilor bugetare pentru tot anul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite