Fiscul strânge informaţii privind cardurile, conturile şi casetele de valori ale persoanelor fizice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate informaţiile privind cardurile, conturile bancare şi casetele de valori ale persoanelor fizice, dar şi ale celor juridice, au început să fie furnizate de bănci Fiscului, acestea urmând să fie stocate într-un Registru central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare.

Fiscul a fost împuternicit să facă un registru al tuturor conturilor bancare şi de plăţi ale firmelor şi persoanelor fizice din România, scrie avocatnet.ro.

Registrul conturilor bancare şi de plăţi ale persoanelor fizice şi juridice va fi întocmit de Fisc, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2020

Registrul permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului sau casete de valori deţinute la o instituţie de credit de pe teritoriul României.

În Registru se vor menţiona:

a) pentru titularul de cont-client, persoanele care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise şi orice persoană care pretinde că acţionează în numele clientului: numele, însoţit de celelalte date de identificare;

b) pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoţit de celelalte date de identificare;

c) pentru contul bancar sau de plăţi: numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii contului;

d) pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoţit de celelalte date de identificare şi durata perioadei de concesionare.

Informaţiile sunt păstrate pentru o perioadă de 10 ani de la încetarea relaţiei de afaceri dintre bănci şi clienţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite