Fiscul renunţă la popririle pe conturi. Care sunt excepţiile şi ce se întâmplă cu executările silite şi controalele ANAF

Fiscul renunţă la popririle pe conturi. Care sunt excepţiile şi ce se întâmplă cu executările silite şi controalele ANAF

Florin Cîţu a anunţat luni câteva măsuri luate de stat. Foto gov.ro

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat luni o parte dintre măsurile fiscale luate de stat în sprijinul cetăţenilor şi al mediului de afaceri, printre care şi suspendarea popririlor pe conturi.

„În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecţiei cu virusul COVID – 19, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:
 
- suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare;
 
În acest sens, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor băneşti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală.
 
- rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluţionate şi pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
 
- implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluţionarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
 
- suspendarea acţiunilor de control fiscal (a inspecţiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepţia verificărilor ce pot fi efectuate de la distanţă, precum şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;
 
- suspendarea acţiunilor antifraudă privind Filtru II şi a activităţilor specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria şi Bulgaria.
 
Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgenţă, cât şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.
 
Totodată, se amană termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020”, a informat Florin Cîţu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: