Fiscul, „Bau-baul“ care sperie doar contribuabilii cinstiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
contributii fisc anaf cas foto adevarul

Recentele modificări aduse Codului Fiscal vor fi departe de a avea efectul scontat, acela de a determina cât mai multe persoane să-şi declare veniturile şi să-şi plătească contribuţiile. În schimb, sute de mii de contribuabili s-ar putea trezi cu conturile blocate, aşa cum s-a întâmplat şi în 2017, doar pentru că formularele ANAF au fost schimbate peste noapte şi au doar câteva săptămâni la dispoziţie pentru a le depune.

Dincolo de faptul că Fiscul va încasa mai mulţi bani pentru buget, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 lei – nivel faţă de care se aplică procentele datorate pentru impozitul pe venit şi contribuţiile la sănătate şi pensii -, numărul celor care-şi vor declara şi plăti singuri taxele va fi mai mic de jumătate faţă de anul trecut.

Concret, iniţial legiuitorii au impus transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură care a creat panică în rândul ambelor categorii. Ulterior, la presiunea mediului de afaceri şi a sindicatelor, autorităţile au permis angajatorilor să reţină şi să vireze contribuţiile, doar că nu în numele firmei, ca până acum, ci în numele angajaţilor. Aşa a rămas o categorie mai mică de persoane care trebuiau să depună declaraţii de venit şi să-şi plătească singuri contribuţiile, numărul acestora fiind de aproape 1,6 milioane de persoane, aşa cum a informat ANAF la 27 decembrie, răspunzând solicitării „Adevărul”.

Lucrurile s-au schimbat însă în ultimele săptămâni. La numai 2 zile după răspunsul remis redacţiei, ANAF şi CNPP emit un ordin comun prin care impun depunerea declaraţiei doar celor care în anul fiscal 2017 au în registrat venituri echivalente cu 12 salarii minime pe economie, impunând un plafon anual al veniturilor de 22.800 lei.

Doar 210.000 de contribuabili trebuie să depună declaraţia de venit

În urma acestui ordin, numărul celor care sunt obligaţi să depună „Formularul 600” – ultima declaraţie inventată de ANAF – a fost restrâns la numai 210.000 de persoane, faţă de peste 515.000 cât au depus „Formularul 200” în 2017.

”În urma evaluării realizată la nivelul ANAF, a rezultat că un număr estimativ de 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS)”, a informat ANAF, într-un comunicat remis presei miercuri seară.

Potrivit acestuia, anul trecut, 515.845 de contribuabili au depus Formularul 200 ”Declaraţie privind veniturile realizate în România”.

Categoriile de contribuabili care trebuie să depună formularul până la 31 ianuarie

Concret, categoriile de contribuabili care trebuie să depună formularul până la 31 ianuarie sunt persoanele fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente (comerciale şi profesii liberale), din cedarea folosinţei bunurilor (chirii ori terenuri date în arendă), din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse.

CAS se datolrează doar de către persoanele fizice care au realizat venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară, de 1.900 lei, iar CASS de către cele care în 2017 au avut venituri, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

„CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei)”, a informat ANAF. 

În ceea ce priveşte CASS, aceasta se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Deja vu: Sute de mii de oameni se pot trezi cu conturile blocate

Emiterea acestui ordin, cu doar două zile înainte de sfârşitul anului, care impune depunerea în termen de o lună a „Formularului 600” va avea aceleaşi efecte asupra contribuabililor ca în urmă cu 5-6 ani, când tot „peste noapte” s-au adus modificări Codului Fiscal privind plata contribuţiilor la sănătate.

În vara anului trecut, sute de mii de persoane s-au trezit cu conturile blocate, pentru că aveau de plătit restanţe ale contribuţiilor, recalculate de ANAF exact pentru perioada în care s-a impus anumitor categorii de cetăţeni să-şi plătească singuri contribuţiile.

De frică să nu se prescrie datoriile, Fiscul a trimis anul peste 300.000 de decizii de impunere pentru plata contribuţiei la asigurările de sănătate (CASS), prin care cere achitarea unor sume datorate din 2012. 

Situaţia s-ar putea repeta şi acum, după ultimele modificări aduse Codului Fiscal, având în vedere termenul scurt pe care-l au contribuabilii pentru a depune „Formularul 600” (31 ianuarie, faţă de jumătatea lunii mai, când trebuia depus „Formularul 200”).

În plus, aceste noi reglementări au creat haos chiar printre consultanţii fiscali ai ANAF, cei care sunt plătiţi să explice contribuabililor ce trebuie să facă: înainte ca Fiscul să emită comunicatul explicativ, angajaţii Biroului de asistenţă telefonică ai ANAF aveau variante diferite privind noile obligaţii, confundând netul cu brutul. Şi nu din cauza lor, ci pentru că ordinul ANAF se referă la echivalentul a 12 salarii brute pe economie, raportate însă la veniturile nete încasate de contribuabili în 2017.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite