Firea: A fost semnată convenţia dintre RADET, ELCEN şi Romgaz pentru plata în avans a gazelor

Firea: A fost semnată convenţia dintre RADET, ELCEN şi Romgaz pentru plata în avans a gazelor

Datoria actuală a Elcen către Romgaz este în jur de 320 milioane de lei. Elcen şi Romgaz au acelaşi acţionar majoritar - Ministerul Energiei

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că a fost semnată o convenţie între RADET, ELCEN şi Romgaz privind plata în avans a stocului de gaze necesar funcţionării regiei de termoficare pe toată perioada de iarnă, suma ridicându-se la 417 milioane de lei.

„Ieri (marţi - n.r.) s-a semnat convenţia dintre RADET, ELCEN şi Romgaz privind justificarea avansurilor de plată agreată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru repartizarea în avans a sumei de 417 milioane de lei, adică aproape 100 de milioane de euro pentru achitarea în avans a gazelor pe toată perioada de iarnă. Aceste fonduri vor fi folosite exclusiv pentru asigurarea stocului necesar de gaze pentru funcţionarea la parametrii necesari a regiei de furnizare a agentului termic RADET“, a declarat Gabriela Firea.
 
Primarul Capitalei a adăugat că această convenţie va fi supusă unei dezbateri săptămâna următoare, în urma căreia speră că se va semna. „Nu putem să subestimăm votul şi dezbaterea din Consiliul General, dar eu sunt convinsă că acest proiect de hotărâre va avea votul consilierilor generali. În primul rând, ne bazăm pe majoritatea PSD-ALDE, dar sunt convinsă că, poate, în al doisprezecelea ceas, şi celelalte grupuri politice, în Consiliul General, vor înţelege să nu mai blocheze RADET-ul, să nu mai blocheze furnizarea agentului termic către populaţie, aşa cum au făcut-o când am discutat proiectul de hotărâre care mandata Consiliul de Administraţie al RADET să ia toate măsurile economice, judiciare şi financiare care se impuneau la acel moment pentru salvarea Regiei în folosul cetăţenilor. Eu cred că se va semna“, mai spune Firea.
 
Primarul general a adăugat că proiectul de hotărâre care „parafează şi legiferează, practic, convenţia pentru cele o sută de milioane de euro în avans“, a fost necesar ca urmare a OUG 36/2016 referitoare la unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei, adăugând că nu se pune problema falimentului RADET şi că măsura insolvenţei a fost singura soluţie viabilă pentru continuarea activităţii regiei în folosul bucureştenilor, aşa cum, subliniază ea, a rezultat şi din analiza făcută în ultimele douăzeci de zile.
 

Termen: 12 noiembrie 

Consiliul de Administraţie al producătorului naţional de gaze naturale Romgaz a decis marţi că societatea va livra gaze naturale producătorului de căldură Elcen numai până la 12 noiembrie, dată până la care se vor efectua plăţile aferente lunilor octombrie şi noiembrie, arată un comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 
 
Reprezentanţii Romgaz au declarat miercuri, pentru News.ro, că termenul de 12 noiembrie era valabil până marţi la ora 14.00, când convenţia dintre Romgaz, RADET şi Elcen era doar agreată, nu şi semnată.
 
„Conform convenţiei de justificare a avansurilor, semnată marţi de toate părţile implicate, RADET, Elcen şi Romgaz, s-a stabilit că primul termen de plată pentru gazele naturale care au fost livrate în luna octombrie şi vor fi livrate în noiembrie este 12 noiembrie 2016. În situaţia în care Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va aproba, în şedinţa din 31 octombrie, convenţia ce reglementează obligaţiile dintre părţi, situaţia alimentării cu gaze este rezolvată până în 31 martie 2017“, au declarat miercuri, pentru News.ro, reprezentanţii Romgaz.
 
În momentul la care şedinţa consiliului de administraţie al Romgaz a avut loc marţi, convenţia încă nu era semnată de toate părţile implicate.
 
„Convenţia respectivă de justificare a avansurilor pentru furnizarea de gaze este valabilă până la 31 martie 2017. Odată aprobată în Consiliul General al Capitalei, convocat pentru 31 octombrie, ea va asigura plata furnizării gazelor naturale către Elcen până la 31 martie 2017“, au adăugat oficialii Romgaz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: