Fără soluţii pentru piaţa rezidenţială

Ţara noastră se află printre ultimele într-un clasament al statelor europene care au adoptat măsuri concrete pentru susţinerea acestui segment economic. Lista ţărilor interesate de sprijinirea acestui sector cuprinde state precum Franţa, Germania sau Marea Britanie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deductibilitatea dobânzilor, scutirea de la plata câştigului de capital, reducerea sau scutirea de la plata TVA-ului, pierderea fiscală aferentă apartamentelor închiriate şi fondurile de garantare sunt principalele măsuri adoptate de guvernele câtorva ţări europene care au ca scop susţinerea zonei rezidenţiale, se arată într-un studiu al companiei Deloitte, realizat în toate cele 27 de state membre UE. Codaşele clasamentului, respectiv încadrate în categoria statelor cu 0-1 măsuri, sunt România, Slovacia, Letonia şi Irlanda.

Specialiştii sunt pesimişti

Referitor la ţara noastră, este de aşteptat ca şi pe viitor aceste măsuri să lipsească, consideră Radu Zilişteanu, analist imobiliar. „Cu excepţia programului Prima Casă, plin de erori, mai ales dacă avem în vedere suma alocată, clar insuficientă raportată la nevoile populaţiei, guvernul nostru nu se implică absolut deloc în susţinerea pieţei imobiliare", precizează Zilişteanu. El mai adaugă că, în contextul în care Executivul de la Bucureşti este preocupat „de inventarea de noi taxe şi impozite", este greu de crezut că investitorii din zona rezidenţială se vor simţi sprijiniţi într-un mediu cu o fiscalitate încărcată.

Pe de altă parte, preţurile de pe piaţa rezidenţială scad de aproape un an şi jumătate şi majoritatea specialiştilor nu se aşteaptă la o redresare cel puţin până la mijlocul anului. „Există semnale din piaţă că băncile şi-ar putea relaxa relativ strategiile de creditare. Stimulentele guvernamentale ar fi binevenite în acest context, pentru a sprijini relansarea graduală a economiei. Chiar dacă apreciază iniţiativa Prima Casă, industria este de acord că mai mult sprijin din partea Guvernului este necesar", spune Catherine Martin, Director Financial Advisory, Imobiliare & Construcţii, Deloitte România.

Măsuri cu efecte multiple

Măsurile guvernamentale de stimulare sunt cu atât mai importante, cu cât cererea afectează în mod direct dezvoltarea rezidenţială. La rândul său, acest segment este direct legat de industria construcţiilor, care generează cele mai mari efecte în întreaga economie şi pe piaţa forţei de muncă.

Exemplele vecinilor

Cea mai populară măsură, în vigoare în 89% din ţările UE, este scutirea de la plata câştigului de capital. Cel mai adesea, această taxă se aplică pe anumite perioade de timp şi pentru locuinţele folosite pentru uz personal.

În 11 state funcţionează un fond de garantare ipotecară care susţine persoanele fizice ce întâmpină probleme la plata creditelor ipotecare. Mai multe state, inclusiv Polonia, Ungaria, Slovenia şi Marea Britanie, au lansat astfel de fonduri în 2009, ca parte dintr-un pachet de măsuri anti-criză.

Guvernul polonez sprijină familiile tinere care îşi cumpără prima casă, asigurând plata a 50% din rată în primii opt ani de rambursare a creditului.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările