La finalul anului trecut, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică draftul unui document extrem de important. Se numeşte Planul Naţional Integrat pentru Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), modelat pe baza datelor din Strategia Energetică a României din anul 2018. Elaborarea unui astfel de document constituie o obligaţie a statelor membre UE, în baza noului Regulament privind Guvernanţa Uniunii Energetice. Fiecare stat membru trebuie să-şi elaboreze strategii de politici energie-climă pe 10 ani, începând cu deceniul 2021-2030.

Din păcate, acest material nu oferă argumente suficiente care să demonstreze că România ştie să facă faţă viitoarelor provocări cu care se va confrunta securitatea sa energetică, adică.o disponibilitate neîntreruptă a surselor de energie şi la un preţ accesibil.

Pe termen scurt, securitatea energetică presupune capacitatea sistemului energetic de a reacţiona prompt la schimbări bruşte în cadrul balanţei dintre ofertă şi cerere de energie. Pe termen lung, securitatea energetică înseamnă cât de repede investeşte o ţară în sectorul său energetic pentru a fi capabil să furnizeze energie în conformitate cu evoluţiile economice şi nevoile de mediu durabile.

Mixul energetic al României oferă doar un grad „rezonabil“ de securitate energetică

O privire comparativă a conţinutului mai multor Planuri Naţionale Integrate pentru Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC) trimise de ţările membre la Comisia Europeană arată că esenţa politicii de securitate energetică a României se rezumă la autarhie şi izolaţionism. De-aici porneşte diferenţa fundamentală între România şi restul ţărilor din UE, de la modul în care este perceput rolul interconectării regionale.

Spre deosebire de statele din centrul şi Vestul Europei, pentru România, accesul la energie al populaţiei şi al industriei depinde, „în mod primordial“, doar de modul în care vom reuşi să ne gestionăm resursele indigene. Cu toate acestea, deşi autorii recunosc că actualul mix, în situaţii critice, asigură doar un grad „rezonabil“ de securitate energetică, ei nu propun ceva diferit pentru anul 2030!

În timp ce statele Uniunii Europene văd în strategia energetică o oportunitate pentru decarbonizare şi pentru diversificarea surselor de alimentare cu energie în scopul de a obţine preţuri accesibile pentru populaţie, guvernarea României înţelege din cuplarea la pieţele regionale doar o strictă necesitate pentru conformarea la regulamentele europene. Adică, o obligaţie care trebuie onorată în limitele angajamentelor asumate în Uniune.

Cei care au elaborat documentul nu au evaluat potenţialul acestui mecanism de protecţie al industriei şi al consumatorilor casnici. Practic, pentru autorităţile române nu a prezentat un interes prea mare accesul la energie dincolo de frontiere atunci când trebuie compensat deficitul intern de producţie. Este şi acesta un răspuns pentru preţurile enorme la care România a importat energie electrică în această iarnă ca urmare a grevei minerilor de la Complexul Energetic Oltenia.

România pariază riscant pe cărbune şi neglijează rolul gazului natural în consolidarea securităţii energetice

În document se menţionează, apăsat, expresia „mix energetic echilibrat şi diversificat“, sintagmă care ascunde, de fapt, planurile Guvernului de a prezerva pentru producţia de cărbune o cotă apropiată de cea pe care o are, şi astăzi, în mixul de producţie al energiei electrice.

Pariul este unul riscant, ţinând cont de problemele financiare şi de administrare cu care se confruntă producţia naţională de huilă şi de lignit. Complexul Energetic Hunedoara trebuie să restituie ajutorul de stat primit în anii anteriori iar Complexul Energetic Oltenia, care poate asigura 30% din mixul de producţie al energiei electrice, a încheiat anul trecut cu o datorie de peste 900 de milioane de lei, iar costul pe 2018 al certificatelor CO2 se ridică la 1.3 miliarde de lei!

Dacă ar fi să analizăm securitatea energetică a Poloniei, vom vedea că ea depinde, în mare măsură, de producţia de cărbune. Spre deosebire de România, mixul de producţie al energiei electrice poloneze este dominat de această resursă. Numai că polonezii exploatează antracitul, un cărbune superior cu o putere calorică foarte mare şi care ocupă în mix 46%. Lignitul, la rândul său, are o pondere de 31%! Deşi nu are ambiţii climatice deosebite, până şi Polonia urmăreşte în PNIESC să-şi reducă procentul cărbunelui în mixul de producţie al energiei electrice la 60% până în 2040! Şi Germania vrea să-şi diminueze drastic ponderea cărbunelui până în 2038 şi să crească substanţial ponderea energiei regenerabile în mixul de producere a energiei electrice.  

Cum depinde securitatea energetică de regimul de taxare al gazelor naturale. Două viziuni opuse 

Obiectivele naţionale ale britanicilor în ceea ce priveşte securitatea energetică presupun creşterea gradului de flexibilitate a sistemului energetic naţional, măsuri de digitalizare, investiţii noi în capacităţi de producţie, optimizarea surselor de energie interne pentru a răspunde cât mai bine la cerere şi creşterea capacităţii de stocare a energiei.


FOTO: Extras din draftul Planului Naţional Intregrat pentru Energie şi Schimbări Climatice al Marii Britanii

Interesant este că Marea Britanie încadrează la securitate energetică măsura fiscală de eliminare a impozitului pe veniturile din petrol şi de a reduce taxa suplimentara pe veniturile din operaţiunile petroliere de la 32% la 10%! Scopul este stimularea industriei de a continua să investească în recuperarea zăcămintelor epuizate.

România a avut o abordare contrară în ultimii ani, suprataxând industria producătoare de energie pentru a putea controla, mai uşor, completarea resurselor bugetare.

Cu toate acestea, se recunoaşte că valorificarea surselor interne va presupune pentru România, în următorii zece ani, un efort financiar de 22 de miliarde de euro pentru înnoirea capacităţilor de producţie a energiei electrice. În realitate, planează incertitudinea asupra surselor de finanţare deoarece, companiile energetice, acolo unde statul este acţionar majoritar, au fost decapitalizate în ultimii trei ani. Miliarde de lei au fost virate la bugetul de stat pentru a acoperi atenţiile electorale. Astăzi, în mod sigur plafonarea preţului de producţie a energiei şi suprataxarea industriei nu vor ajuta prea mult la îndeplinirea acestui deziderat.

Securitatea energetică a României depinde de realizarea unor proiecte de pe vremea lui Ceauşescu

Pe de altă parte, marile obiective strategice enunţate, adică finalizarea grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă, realizarea hidrocentralei Tarniţa, realizarea unui grup de 600 de MW la Rovinari şi realizarea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole sunt, de fapt, proiecte concepute încă de pe vremea studenţiei UTC-iste a celor care administrează astăzi sectorul energetic.

Dacă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă pot produce energie curată, stocarea energiei printr-o hidrocentrală de pompaj s-ar putea dovedi mult prea scumpă, ţinând cont de evoluţia tehnologiei în domeniul stocării de energie. Apoi, complexul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole presupune amenajarea cursului Dunării fix în mijlocul unui sit natural! Toate proiectele importante au ca termen de finalizare anul 2030, adică exact atunci când se termină şi modelarea Strategiei Energetice.

Digitalizarea, infrastructura de gaze naturale şi regenerabilele sunt alte soluţii neglijate de România pentru îmbunătăţirea securităţii energetice

Energia regenerabilă rămâne un teren neîndeajuns explorat de autorităţile române iar rolul infrastructurii de gaz natural a fost evaluat mult prea superficial, lăsându-se de înţeles că BRUA va însemna doar un culoar de transport de la Est la Vest şi nimic mai mult. Investiţiile in tehnologii inovative în energetică sunt amintite vag, enunţate de parcă cineva a fost obligat să satisfacă un capriciu. Nu se dau exemple concrete şi profunde în zona de digitalizare şi pentru îmbunătăţirea mecanismelor de tranzacţionare a energiei pe burse. Implementarea contoarelor inteligente va mai avea de aşteptat până în 2028!  

În schimb, Danemarca şi-a redus dependenţa istorică faţă de ţări terţe (cum ar fi China, India, Statele Unite, Australia, Indonezia, Rusia şi Africa de Sud) pentru aprovizionarea cu cărbune, investind masiv în energia regenerabilă. Securitatea energetică a fost sinonimă cu creşterea interconexiunilor fizice pentru diminuarea riscurilor de alimentare. Digitalizarea a îmbunătăţit rezilienţa sistemului energetic iar danezii, acum, au făcut pasul spre viitor. Dacă la noi multe reţele de transport sunt acţionate manual, nordicii consideră că importanţa securităţii cibernetice în sectorul energetic devine o problemă strategică importantă de abordat în următorii ani.


FOTO: 
Extras din draftul Planului Naţional Intregrat pentru Energie şi Schimbări Climatice al Italiei

În cazul Italiei, securitatea energetică urmăreşte, pe de o parte, reducerea dependenţei de importuri prin creşterea surselor regenerabile şi a eficienţei energetice şi, pe de altă parte, diversificarea surselor de aprovizionare. De exemplu, se vizează utilizarea gazelor naturale, inclusiv prin LNG, cu infrastructură compatibilă într-un scenariu de decarbonizare profundă în 2050. Această nevoie a Italiei de interconectare vine pe fondul faptului că piaţa gazelor naturale a peninsularilor este incomplet integrată cu cele mai lichide pieţe din nordul Europei iar acest lucru are un impact negativ asupra preţurilor.

De ce Suedia şi Olanda nu-şi fac probleme de securitate energetică: şi-au perfecţionat infrastructura şi pieţele de tranzacţionare

Suedia declară în PNIESC faptul că nu are obiective naţionale de reducere a dependenţei de importuri de energie din ţări terţe deoarece aprovizionarea cu energie este asigurată de pieţe care funcţionează eficient şi unde energia curge liber atât pe teritoriul său cât şi între Suedia şi alte ţări. Filosofia Suediei spune că pieţele trebuie să poată preveni şi atenua întreruperile şi neajunsurile prin buna lor funcţionare. Rolul guvernului stă doar în proiectarea legislativă şi în exercitarea rolului de arbitru. Dacă pieţele de energie nu previn şi nu atenuează în mod adecvat perturbările care pot să apară, există un set de măsuri de gestionare a crizelor.


FOTO: Extras din draftul Planului Naţional Intregrat pentru Energie şi Schimbări Climatice al Olandei

Olanda, la rându-i, nu are nicio politică specifică care să vizeze diversificarea furnizorilor de gaze naturale provenind din ţări terţe. Motivul este acela că Olanda are o piaţă foarte deschisă şi lichidă de gaze (Facilitatea de transfer de titluri, TTF) pe care operează un număr mare de participanţi. De-aceea şi-a permis şi să renunţe, treptat, la exploatarea zăcămintelor de gaze din Groeningen.

România are, însă, o abordare unică a burselor de energie. Platformele de tranzacţionare a gazului şi a electricităţii au rolul de a fixa un preţ pentru aceste mărfuri la un nivel corelat cu veniturile per gospodărie care, spune documentul, vor creşte susţinut până în 2030 ca efect al creşterii economice. Întrebarea naturală este de ce s-a mai plafonat preţul producţiei la gaze şi la electricitate dacă salariile au această dinamică de creştere?

Planul Bulgariei de a asigura securitatea energetică în regiune şi dezideratul naţional al Ungariei: gazele din Marea Neagră

Bulgaria şi-a propus asigurarea securităţii energetice a ţării şi a regiunii prin transformarea sa într-un hub energetic de gaze naturale. Cărbunele va contribui, strategic, doar pentru echilibrarea pieţei însă, marele pariu al vecinilor de la Sud de Dunăre va fi energia nucleară. Ei au estimat că există un potenţial pentru a construi un nou reactor de 2000 de MW care va contribui la securitatea energetică a regiunii. Discursul bulgarilor lasă în offside autorităţile de la Bucureşti.


FOTO: Extras din draftul Planului Naţional Intregrat pentru Energie şi Schimbări Climatice al Ungariei

Ungaria susţine că securitatea sa energetică depinde de resursele de gaze naturale din Marea Neagră şi de fluxul bidirecţional cu Croaţia pentru gazele naturale lichefiate care ar urma să fie transportate dinspre terminalul din Insula Krk. În reducerea dependenţei de import, Ungaria pune accentul pe sporirea eficienţei energetice, maximizând ponderea surselor regenerabile şi menţinerea capacităţilor nucleare.

Lipsa de curaj a României să-şi asume un rol de pivot la nivel regional şi să folosească în favoarea sa producţia de gaze din Marea Neagră într-un eventual context în care am fi devenit noi un hub energetic i-a băgat în joc pe bulgari şi pe maghiari.

Lipsa de viziune a autorităţilor de la Bucureşti cu privire la reconfigurarea sistemului energetic întârzie identificarea unor măsuri de redresare economică a Văii Jiului şi a bazinului Gorj. 

Faptul că profitul companiilor nu este direcţionat spre retehnologizare şi digitalizare arată că planurile actualei guvernări se rezumă doar la a încasa bani la buget pentru pensii şi salarii, făcându-se că nu vede şi nici nu înţelege că, în jurul nostru, apar nişte actori regionali în sectorul energetic care vor face cărţile în anii ce vor urma şi care vor influenţa decisiv securitatea noastră energetică.