EXCLUSIV Băuturile alcoolice tari se vor scumpi cu până la 28% după creşterea accizelor. Preţurile se vor majora din octombrie până la Sărbătorile de Iarnă

EXCLUSIV Băuturile alcoolice tari se vor scumpi cu până la 28% după creşterea accizelor. Preţurile se vor majora din octombrie până la Sărbătorile de Iarnă

Cele mai ieftine băuturi alcoolice se vor scumpi cel mai mult

În cel mult o lună, producătorii şi importatorii de spirtoase vor majora preţurile cu 10-16% pentru licorile fine şi cu 20-28% pentru băuturile destinate consumului de masă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Efectele majorării accizelor la alcool se vor vedea peste mai puţin de o lună, respectiv după ce producătorii locali şi importatorii îşi vor fi epuizat stocurile de băuturi produse sau achiziţionate pe când acciza avea nivelul dinaintea termenului fiscal 1 septembrie.

Pe baza datelor comunicate pentru „Adevărul“ de către Asociaţia Patronală a Producătorilor şi Importatorilor de Băuturi Spirtoase – Spirits Romania –, suntem în măsură să vă prezentăm anticipaţiile privind evoluţia preţurilor la aceste băuturi.

În principiu, retailerii preferă să transfere la consumatori, în preţurile finale de pe rafturi, cât mai puţin din efortul de cost generat de majorarea accizelor, dar scumpirile vor fi inevitabile.

Restaurantele vor da tonul scumpirilor

Potrivit Spirits Romania, cele mai mari creşteri de preţuri (20-28% faţă de cotaţiile de acum) vor fi aplicate în cazul băuturilor de masă ca rachiul, pălinca, bitterul sau brandy-ul. Iar cele mai temperate scumpiri, de până la 16%, vor interveni în cazul băuturilor fine, din categoria premium, cum ar fi ginurile, lichiorurile sau diversele mărci de whisky.

Creşterea accizei în preţul final, la băuturile autohtone, va începe să se resimtă odată cu luna octombrie, urmând un proces lent şi variat în funcţie de stocurile din piaţă. În cazul produselor de import, la care creşterea de preţ este oricum mult mai mică, aceasta se va resimţi probabil odată cu lunile noiembrie şi decembrie. Va fi o perioadă de început destul de confuză în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor în piaţă. În comerţul modern (n.n. – marii retaileri), creşterea de preţ estimăm că se va face cât mai târziu posibil şi probabil că într-un ritm foarte lent. Cum acest canal de vânzare influenţează mult şi retailul tradiţional, ne aşteptăm ca acelaşi proces să fie urmat şi de acest canal de vânzare. Cel mai probabil, creşterile vor fi mai rapid resimţite în canalul Horeca (hoteluri, restaurante, cafenele)“, a declarat pentru „Adevărul“ Florin Rădulescu, preşedintele patronatului Spirits Romania.

Importatorii vor atenua efectele creşterii accizei

Importatorii de spirtoase „îşi propun o conlucrare cât mai apropiată cu noile organisme înfiinţate la nivelul Ministerului Finanţelor Publice“, iar Spirits Romania a făcut deja demersurile necesare pentru „stabilirea unor întâlniri în cadrul căreia să propună măsuri pentru diminuarea evaziunii fiscale, contrabandei şi contrafacerilor din piaţa de băuturi alcoolice“.

În mod specific, importatorii au preferat să absoarbă cât mai mult din creşterea care ar fi trebuit operată datorită creşterii accizelor şi „vor aplica creşteri minime la preţurile produselor distribuite de aceştia în piaţă“, ne-a mai spus liderul patronal.

Reamintim că, de la 1 septembrie 2013, cota-standard a accizelor a crescut la 1.000 de euro/hectolitrul de alcool pur, faţă de 750 de euro/hl anterior, iar cota redusă (aplicată pentru primii 50 de litri accizaţi) a urcat la 500 de euro/hl, faţă de 375 de euro/hl anterior.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările