Evoluţia pieţei muncii în ultima săptămână: În ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări şi ce salarii oferă angajatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Amazon
Foto: Amazon

Vânzările şi finanţele au fost domeniile cu cele mai multe angajări făcute în această săptămână, arată datele platformei de recrutare Bestjobs, puse la dispoziţia emisiunii „Ora de profit.ro”.

Potrivit sursei citate, angajatorul cu cele mai multe aplicări a fost un lanţ de retail specializat în produse de beauty, wellness, baby şi uz casnic, care are deschise zece poziţii în Timişoara, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, transmite News.ro.

Totodată, cel mai bine plătit job al săptămânii care se încheie este unul de inginer IT, salariul fiind cuprins între 6.500 şi 7.000 de euro pe lună. Postul este oferit de o companie din domeniul real-estate din Germania care caută un cyber security engineer, un specialist în securitatea datelor şi a sistemelor informatice. Job-ul presupune relocare la Berlin.

Conform datelor datele Bestjobs, cel mai interesant job al săptămânii a fost scos la concurs de Unicef România. Organizaţia caută un digital fundraising consultant.

În ceea ce priveşte topul săptămânal al salariilor, platforma de recrutare a identificat trei  job-uri din trei domenii diferite, plătite la fel: 2.000 de euro pe lună. 

Astfel, o companie din Bucureşti caută un project manager cu o experienţă cuprinsă între 5 şi 7 ani şi certificare PMP, tot în Bucureşti se caută un arhitect pentru proiecte rezidenţiale, dar şi un manager de restaurant cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani în domeniu.

Cele mai dorite domenii pentru job-uri remote au fost vânzările, call-center-ul şi marketing-ul, în vreme ce job-ul cu cele mai multe aplicări a fost cel de manager de vânzări zonal în domeniul serviciilor B2B. Salariul oferit este cuprins între 1.500 şi 3.000 de euro. Peste 400 de persoane şi-au depus CV-urile.

În ceea ce priveşte oferta şi cererea de locuri de muncă, în top se află oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu şi Iaşi şi domenii precum vânzări, financiar, IT şi marketing. 

La polul opus regăsim oraşele Călăraşi, Suceava, Botoşani, Brăila şi Deva şi domenii ca sport / artă / entertainment şi educaţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite