Erste: România ar pierde din remiteri, iar exporturile s-ar împuţina, dacă britanicii renunţă la UE

Erste: România ar pierde din remiteri, iar exporturile s-ar împuţina, dacă britanicii renunţă la UE

Remiterile muncitorilor români din Marea Britanie sunt de 500 de milioane de euro pe an

O eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar perturba semnificativ remiterile din partea muncitorilor români imigranţi, dar ar putea afecta şi exporturile României către Regatul Unit, potrivit unui raport al analiştilor băncii austriece Erste.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cel mai pesimist scenariu în cazul unei ieşiri a Marii Britanii din UE (Brexit) ar fi impunerea de restricţii care ar putea forţa aproximativ 170.000 de români cu numere de asigurare naţională să se întoarcă în România sau să se mute în alte ţări UE. Asta ar putea conduce la o perturbare majoră a fluxului de bani, întrucât expaţii români trimit acasă peste 500 de milioane de euro pe an (0,3% din PIB), potrivit estimărilor noastre“, se arată în raportul băncii austriece, care deţine în România BCR.

Problemele economice care ar putea urma pentru Marea Britanie după o ieşire din UE ar putea fi resimţite şi în România, pentru care statul britanic este un partener comercial important.

„Dacă Brexitul creează dificultăţi economiei britanice, aşa cum se aşteaptă unii, ar putea lovi în exporturile României, în special de «maşini şi echipamente de transport» (46% din exporturile totale către Marea Britanie). Marea Britanie este a cincea cea mai importantă destinaţie pentru exporturile României, cu o pondere de peste 4% din livrările la extern (2,3 miliarde de euro)“, notează analiştii băncii austriece.

Consecinţele economice directe pentru Europa Centrală şi de Est ar fi limitate în cazul în care Marea Britanie părăseşte UE, consideră Erste.

Schimburile comerciale sunt reduse, iar în cazul unei ieşiri din UE aşteptările sunt ca muncitorii care provin din această regiune să revină toţi în ţările de origine.

Marea Britanie va organiza pe 23 iunie un referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană. Liderii statelor membre UE au ajuns recent la un acord privind termenii menţinerii Marii Britanii în UE, documentul conţinând o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale ale angajaţilor comunitari străini, în anumite condiţii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: