E.ON ia în calcul furnizarea de servicii de telefonie şi internet în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
E.ON ar putea să se lanseze şi în furnizarea de telefonie şi internet
E.ON ar putea să se lanseze şi în furnizarea de telefonie şi internet

Furnizorul şi distribuitorul de energie şi gaze E.ON România se gândeşte ca în viitor să se implice şi în servicii de internet şi telefonie, a declarat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.

Potrivit acestuia E.ON are mai multe proiecte în desfăşurare, iar altele vor fi lansate în curând, notează News.ro.

„Ne uităm, de exemplu, la soluţii speciale de încălzire pentru clienţi. De asememenea, ne uităm la domeniile adiacente. Ne gândim să ne extindem serviciile în afara celor de energie. Telefonie şi internet? Şi asta e ceva la care ne gândim“, a precizat Hajdinjak.

Directorul E.ON face aceste peciză ri în condiţiile în care piaţa de energie este liberalizată iar, din 2007, consumatorii casnici au dreptul să îşi schimbe furnizorii de gaze şi energie electrică.

Grupul E.ON este prezent în România din 2005 şi are circa 3 milioane de clienţi în sectoarele de gaze naturale şi energie electrică. Compania administrează 81.000 km de reţea energie electrică şi peste 20.000 km de reţele gaze naturale, mai transmite News.ro.

În altă ordine de idei, Enel, alt furnizor de enegie electrică a anunţat că intenţionează dezvoltarea unei reţele de internet ultra-rapid, în Italia şi a anunţat deja o investiţie de 2,5 miliarde de euro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite