Emil Boc a tranşat problema energiei ieftine pentru Alro: industria aluminiului, prioritate pentru economia naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a aprobat, în ianuarie 2010, o notă transmisă de ministrul de atunci al Economiei, Adriean Videanu, care propunea ca industria producătoare de aluminiu să fie considerată prioritară pentru economia naţională, transmite Mediafax.

"Deşi au fost adoptate măsuri de reorganizare instituţională şi de reaşezare a finanţelor publice pe fundamente sănătoase, economia românească simte nevoia de măsuri suplimentare de sprijinire a sectoarelor primare, cu repercusiuni directe asupra dezvoltării ramurilor prelucrătoare cu impact direct în creşterea numărului de locuri de muncă", se spune în notă.

Singurul producător de aluminiu din România este Alro Slatina, deţinut în proporţie de 84,1% de grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski.

Potrivit notei, producţia de aluminiului este una dintre cele mai dinamice sectoare industriale, iar existenţa unei fabrici de aluminiu în România a determinat o serie de companii din Europa de Vest să investească în fabrici de componente auto şi pentru industria aeronautică.

În documentul transmis premierului se spune că, din punct de vedere statistic, la nivel mondial toţi producătorii de aluminiu beneficiază de energie electrică din surse hidro în proporţie de circa 75% din consumul lor total, reuşind astfel să menţină costurile aluminiului la un nivel competitiv.

Ponderea costurilor cu achiziţia electricităţii reprezintă aproximativ 30% din costurile totale ale producătorilor de aluminiu.

"Preţurile de tranzacţionare pe piaţa mondială a aluminiului sunt date de cotaţiile de pe London Metal Exchange (LME), singura bursă specializată în domeniu. Ponderea costurilor cu energia electrică de aproximativ 30% din total costuri şi legătura veniturilor cu cotaţia de tranzacţionare a aluminiului pe LME face ca rezultatul economico-financiar al producătorului de aluminiu primar să aibă conexiune direct proporţională cu cotaţia bursieră LME", se arată în notă.

În document se mai spune că în ultimii trei ani variaţia cotaţiei LME a fost foarte mare, între 1.400 de dolari pe tonă şi 3.400 de dolari pe tonă, ceea ce, în condiţiile unor costuri relativ constante şi ale unor venituri cu variaţie mare, poate conduce la perturbarea activităţii economico-financiare în cazul unei companii producătoare de aluminiu.

În nota transmisă de Videanu se mai arată că politica guvernamentală de dezvoltare a producţiei aluminiului ar duce la consolidarea acestui sector, la dezvoltarea industriei de componente auto, a celei de subansamble pentru aviaţie, precum şi a industriei navale şi de componente electrice şi electronice.

"Politica guvernamentală de dezvoltare a producţiei de aluminiu primar în ţara noastră ar duce la consolidarea acestui sector important (...) în care România poate să atragă în perioada următorilor trei ani investiţii de peste 500 de milioane de euro, ce vor duce la crearea câtorva mii de noi locuri de muncă", se spune în document.

De la 1 ianuarie 2010, preţul plătit de Alro pentru energia primită de la Hidroelectrica se calculează în funcţie de cotaţia internaţională a aluminiului.

Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, a declarat recent că în primele zece luni ale acestui an producătorul de energie a câştigat 12 milioane de euro în plus din contractul cu Alro, după introducerea acestei formule de preţ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite