Efectul scandalos al „pensionării” unui avion Tarom. Compania nu mai pleacă în curse spre Dubai, Nisa, Geneva şi Amman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană de stat Tarom suspendă cursele directe spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), Nisa (Franţa), Geneva (Elveţia) şi Amman (Iordania), pentru programul de iarnă 2016-2017, atât din motive economice, dar şi ca urmare a retragerii din folosinţă a celor două aeronave Airbus A310, potrivit news.ro.

„Operarea acestor rute ar putea fi reluată în sezonul de vară 2017. În prezent este în desfăşurare procesul achiziţionării a două noi aeronave cu o capacitate de 160-190 de locuri care vor intra în folosinţă în sezonul de vară”, a precizat o sursă avizată.

Reprezentanţii Tarom au confirmat, pentru News.ro, că nu se mai pot rezerva zboruri către aceste destinaţii pentru zborurile ce vor fi operate după luna noiembrie.

Compania de stat întâmpină dificultăţi financiare de ani de zile, iar o soluţie pentru redresarea ei ar fi mai degrabă lansarea de curse directe spre destinaţii noi căutate de clienţi, spun specialiştii.


Dubaiul este o destinaţie solicitată pe timpul iernii de către mulţi români, având în vedere că vara temperaturile în Emiratele Arabe Unite ajung şi la 50 de grade Celsius.

În ultima lună au avut loc mai multe incidente legate de zborurile Tarom, în special din cauza unor defecţiuni tehnice.

Ultimul avion Airbus A310 din flota transportatorului aerian naţional Tarom, aeronava botezată Transilvania, a efectuat sâmbătă ultimul său zbor, pe ruta Madrid-Bucureşti. În 12 septembrie anul acesta a fost retras din uz şi celălalt aparat Airbus A310, cumpărat în 1992.

Compania Tarom rămâne cu o flotă de 21 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite