Economia României continuă să crească, susţinută de consum şi inflaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform datelor INS, în trimestrul trei 2018, avansul economiei a fost de 4,3% pe seria brută şi 4,1% pe seria ajustată sezonier comparativ cu perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul doi al acestui an, PIB a consemnat o creştere de 1,9% în termeni reali. Consumul gospodăriilor a fost motorul creşterii economiei în primele nouă luni ale acestui an, cu o contribuţie de 3,1%.

În ce priveşte exportul şi investiţiile, acestea au continuat să aibă un impact negativ de minus 1,5% şi, respectiv, minus 0,2%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

Institutul Naţional de Statistică a menţinut neschimbate cifrele referitoare la creşterea Produsului Intern Brut atât pentru primele nouă luni din acest an cât şi pentru trimestrul III.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2018 a fost de 239,765 miliarde de lei preţuri curente, iar pe primele nouă luni a fost de 699,37 miliarde de lei preţuri curente.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul trei a fost de 263,74 miliarde de lei preţuri curente, iar la nouă luni - 663,20 miliarde de lei preţuri curente.

Conform datelor INS, în trimestrul trei 2018, avansul economiei a fost de 4,3% pe seria brută şi 4,1% pe seria ajustată sezonier comparativ cu perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul doi al acestui an, PIB a consemnat o creştere de 1,9% în termeni reali.

De asemenea, în perioada ianuarie - septembrie 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,2%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară a anului trecut.

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,0% contribuind cu +3,1% la creşterea PIB. Un impact negativ la creşterea PIB l-au avut: cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, cu o contribuţie de -0,2%, consecinţă a reducerii cu 1,4% a volumului său; formarea brută de capital fix, cu o contribuţie de -0,2%, consecinţă a diminuării volumului său cu 1,1%; exportul net (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 5,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (9,1%)", precizează INS.

La creşterea PIB, în perioada ianuarie - septembrie, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având industria (+1,1%), cu o pondere de 23,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,4%, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+0,6%), cu o pondere de 18,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,1% şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,5%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (10,6%).

O contribuţie pozitivă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (+1%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor de 110,4%.

Construcţiile au avut un impact negativ la creşterea PIB (-0,2%) ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 4,6%.

România, în topul scumpirilor din UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în noiembrie la 2%, de la 2,2% luna precedentă, dar în România s-a menţinut la un nivel ridicat, arată datele preliminare publicate vinerea trecută de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Estonia (4,5%), România (4,2%) şi Ungaria (3,9%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,7%), Portugalia (0,8%) şi Irlanda (1,1%), arată Eurostat.

În noiembrie cele mai semnificative majorări de preţuri în zona euro s-au înregistrat la energie, care a înregistrat o creştere anuală de 9,1%, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au urcat cu 2%, şi de preţurile la servicii, care au înregistrat un avans 1,3%.

În octombrie, rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,2% în zona euro şi în Uniunea Europeană, în timp ce Estonia şi România au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite