Economia a mers bine, dar va rezista greu la provocări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima jumătate a lui 2012, PIB-ul a crescut pe fondul acalmiei politice. În semestrul al doilea, vom avea scumpiri şi cheltuieli suplimentare.

Creşterea economică de 0,5% în al doilea trimestru faţă de primele trei luni şi de 0,8% în primul semestru, confirmată ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), indică mai mult o inerţie decât o dezvoltare autentică, iar în a doua jumătate a anului avansul va fi mult mai mic, avertizează economiştii.

Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns, la jumătatea anului, la 248,5 miliarde de lei, susţinut de creşterile din construcţii, activităţile profesionale şi servicii, în timp ce consumul intern şi comerţul exterior au stagnat, iar administraţia publică şi-a redus atât cheltuielile, cât şi investiţiile. Toate acestea s-au petrecut într-o perioadă de relativă acalmie pe scena politică, însă cu o reticenţă evidentă a investitorilor străini, care şi-au redus alocările în România la un minim istoric.

Duşan: „Până în 2013 trebuie să mai şi mâncăm"

Per ansamblu putem spune, aşadar, că economia a mers relativ bine în primul semestru, dar „în a doua jumătate a anului se va confrunta cu adevăratele provocări, la care va rezista cu greu", a declarat pentru „Adevărul" Marian Duşan, preşedintele Asociaţiei Romanian Business Accelerator. El a enumerat câteva dintre provocările cu care ne vom confrunta în partea a doua a acestui an: „energia se scumpeşte, plătim primele rate la împrumutul primit în 2009 de la Fondul Monetar Internaţional, numărul şomerilor şi al pensionarilor creşte, investitorii sunt încă prudenţi şi, în plus, în economie intră o mare masă de absolvenţi de liceu din care mai mult de jumătate nu au luat Bacalaureatul. Sunt costuri şi cheltuieli suplimentare, pe care va trebui să le acoperim de undeva".

Ce face şi ce ar trebui să facă Guvernul în faţa acestor provocări? „Deocamdată, putem spune doar că plutim în derivă, nu avem o direcţie clară, iar măsurile anunţate de Executiv se vor aplica abia de la 1 ianuarie 2013. Dar până în 2013 trebuie să mai şi mâncăm. Dacă aşteptăm după Guvern am putea muri de foame, pentru că 1 ianuarie se va transforma în 1 aprilie şi aşa mai departe. Ca să atenueze şocul economic - pentru că va fi un şoc! - în a doua parte a anului, Guvernul va trebui să oprească robinetele prin care este furat statul, să stopeze jaful (pentru asta ar putea urma modelul Hidroelectrica), să reducă evaziunea fiscală, să simplifice sistemul de taxare şi mai ales să-i încurajeze, să-i susţină pe creatorii de locuri de muncă", recomandă Marian Duşan.

Mărfuri mai puţine şi mai scumpe

Şi în primul semestru din acest an am avut un decalaj între volumul activităţilor şi PIB-ul exprimat în preţuri curente. Per ansamblu, PIB-ul a crescut cu 0,8% în volum, dar în preţuri a avansat cu 4,7%, ceea ce în opinia economistului „reflectă faptul că am produs, respectiv am cumpărat mărfuri mai puţine, dar mai scumpe. Iar diferenţa e suportată de cetăţeanul de rând, în calitatea lui de consumator final".

În fine, Marian Duşan estimează că în trimestrul al treilea şi al patrulea „agricultura va frâna cel mai mult creşterea economică, iar la finalul anului vom consemna un plus de cel mult 0,7%".

Info
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite