Drumul către un război comercial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA au anunţat noi tarife la importurile din China; Beijing-ul pregăteşte măsuri de retaliere. Această axă de conflict comercial ascuţit nu este singura. Vizita lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, la Washington s-a soldat cu un armistiţiu privind tarifele aplicate la automobile – americanii reproşează europenilor care ar beneficia de o asimetrie majoră în acest domeniu.

Să amintim că SUA au renunţat la încheierea TTIP (acord de comerţ şi investiţii între SUA şi UE), că au denunţat NAFTA (acordul de comerţ liber nord-atlantic), ca şi TPP (acordul commercial transpacific), că au exprimat rezerve mari faţă de aranjamentele multilaterale consacrate după al Doilea Război Mondial, calul de bătaie fiind că numeroase ţări au practice „incorecte“. FMI a publicat estimări potrivit cărora escaladarea măsurilor protecţioniste ar tăia cca. 0,5% din PIB-ul mondial; este de notat că acest impact ar fi numai debutul. Încotro se îndreaptă această morişcă? Câteva repere istorice pot ajuta desluşirea unei logici a mişcării faptelor.

Dialoguri mai mult sau mai puţin tensionate, precum şi neînţelegeri au însoţit rundele de liberalizare a comerţului mondial după al Doilea Război Mondial, ca şi perioadele dintre acestea. Dezacordurile dintre SUA şi UE au presărat relaţiile comerciale decenii la rând. Să ne gândim la marile dispute privind alimentele modificate genetic, accesul marilor companii din domeniul comunicaţiilor pe Piaţa Unică, evaziunea fiscală practicată de multinaţionale, subvenţiile la produse agricole (practicate pe ambele maluri ale Atlanticului), subvenţiile în industria aeronautică (cu protagoniştii Boeing şi Airbus) etc. Dar până la administraţia Trump nu au fost puse la îndoială multilateralismul ca principiu ordonator al regimului comercial internaţional şi relevanţa acordurilor multilaterale (gestionate în principal prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). Dacă acest principiu trece în irelevanţă şi este înlocuit de „bilateralism“ şi „plurilateralism“, economia globală se va fractura (se vor forma blocuri comerciale – UE este deja unul) şi conflictele vor prolifera. Un veritabil război comercial ar însemna bariere tarifare şi netarifare în creştere, politici de câştig de avantaje prin „sărăcirea vecinului“ (beggar your neighbor policies). Istoria dovedeşte că o asemenea dinamică aduce prejudicii pe scară largă şi ar alimenta tensiunile, nu numai cele comerciale.

Care este fundalul pentru o astfel de turnură? Voi repeta câteva gânduri exprimate cu alte prilejuri (vezi şi „Ordinea mondială încotro?“, 23 martie, a.c):

  • SUA par tot mai îngrijorate de puterea economică şi tehnologică (plus militară) a Chinei, privită ca rival geopolitic;  
  • Raţiuni de securitate naţională (militară) se materializează în măsuri de a diminua transferul de tehnologie (nota bene: şi UE este tot mai preocupată de achiziţiile făcute de companii chineze în Europa);  
  • Transferul de know-how (tehnologie) implică regimul drepturilor de proprietate intelectuală;  
  • În sfera inteligenţei artificiale (AI), marii competitori sunt SUA şi China; UE nu prea contează în acest domeniu. Şi de aici extragem importanţa acordată implicaţiilor asupra capabilităţilor tehnologice şi militare;  
  • Există un curent în creştere de judecare a relaţiilor internaţionale prin prisma lui „Realpolitik“, a unui amalgam de pragmatism şi „egoism“ ce aduce în prim plan interesele naţionale, judecate în mod îngust;  
  • Erodarea multilateralismului şi a relaţiei transatlantice exprimă această tentaţie/tendinţa - dar chiar şi aşa, este greu de admis numirea UE (de către Washington) ca fiind „foe“ (duşman) comercial;  
  • SUA au temei să dojenească statele europene pentru nivelul cheltuielilor de apărare (sub 2% din PIB); este vorba de angajamente în cadrul NATO şi este de amintit că Robert Gates, fiind Secretar de stat (ministru) la Pentagon, a reproşat acest „subefort“ europenilor cu ani în urmă. Altfel spus, un avertisment venit înainte de administraţia Trump.

Ce are de ce să îi îngrijoreze pe cei care preţuiesc relaţia transatlantică (România are un interes funciar din acest punct de vedere) este tonul şi direcţia discuţiilor dintre Washington şi Bruxelles, alias marile capitale europene, precum şi apariţia unui deficit de încredere. În Europa există un curent de gândire (l-am remarcat şi la reuniune anuală a Consiliului European pentru Relaţii Externe, în diverse publicaţii) care pledează pentru o ranforsare a capacităţii de apărare a UE, aducându-se argumentul că „nu ne mai putem bizui pe americani“. Dar una este să creşti capacitatea de răspuns la ameninţări, în cadrul cooperării de ansamblu (mai ales prin NATO) şi altceva să acţionezi în sensul unei rupturi, chiar dacă nu formale. Aici este o mare încercare pentru SUA şi Uniune, deopotrivă.

Există şi o problemă care ţine de modul de a se discuta/negocia. Sunt aduse ca exemple reuniunile G-7 din Canada şi summit-ul NATO ultim de la Bruxelles. Şi sunt de înţeles sentimentele şi reacţiile faţă de un ton şi mod de conversaţie neobişnuite în diplomaţia la nivel înalt, mai ales între „aliaţi“. Dincolo de ce poate fi tare neplăcut pentru unii dintre participanţii la aceste discuţii este faptul că se alunecă într-un teritoriu al confruntării ce poate ofusca distincţiile care au modelat, în istoria modernă, alianţe politice şi militare, au evidenţiat prieteni şi aliaţi vs. oponenţi ideologici şi inamici. Această situaţie are de ce să îngrijoreze în modul în cel mai înalt, nu mai puţin România.  

Revenind la chestiunea comercială, este de notat:

  • Mai bine de 2/3 din comerţul nostru se desfăşoară cu state membre ale UE; într-un fel, suntem protejaţi în contextul unei escaladări a protecţionismului; dar relaţiile comerciale şi cu alte state (din afara UE) merită dezvoltate dacă sunt profitabile;  
  • În lanţurile de producţie crosfrontaliere este bine să deţinem poziţii cât mai puţin expuse barierelor comerciale şi idiosincraziilor de orice tip;  
  • Bariere netarifare există şi în cadrul UE; barierele netarifare alimentează disputa comerţ liber (free) vs. comerţ echitabil (fair), pe care marşează puternic Washington-ul;  
  • Dacă industria auto (mai ales) şi alte sectoare din Europa vor fi lovite, va suferi şi România întrucât avem producţie internă ce se leagă prin lanţuri de valoare cu cea europeană;  
  • Un război comercial de durată va lovi activitatea economică mondială, implicit şi România; ar accentua politici de curs de schimb (devalorizări) ca „arme concurenţiale“, ar mări instabilitatea în sistemul financiar internaţional.

Conflictele comerciale intensificate ar stimula tensiuni şi în alte domenii. România ar avea de conciliat loialitatea ca stat membru al UE cu cea derivată din parteneriatul strategic cu SUA. Să sperăm că nu se ajunge la un război comercial veritabil, către toate azimuturile.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite