Dragnea anunţă noi măsuri de campanie: Rate fixe la Prima Casă, impozit pe proprietate îngheţat până în 2040

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea FOTO Facebook Dragnea
Liviu Dragnea FOTO Facebook Dragnea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea anunţă că vor fi luate măsuri pentru ca ratele la programul guvernamental Prima Casă să fie fixe şi ca impozitul pe proprietate să fie îngheţat până în 2040.

„Dincolo de mărirea punctului de pensie, am discutat despre programul Prima Casă. Vrem să facilităm acest lucru pentru că vrem să crească programul, pe de o parte pentru ca tinerii să aibă acces la o locuinţă şi, pe de altă parte, să sprijinim domeniul construcţiilor. Discutăm serios despre rate fixe şi condiţii mai uşoare la creditele pentru Prima Casă. Vrem să venim cu nişte măsuri foarte serioase care să creeze facilităţi semnificative şi să dinamizăm domeniul respectiv. Procedurile sunt, doar o să ieşim cu astea. Prezentăm elemente. Creditul să fie luat în condiţii mai avantajoase, să fie rambursat în condiţii mai avantajoase. Dar în acelaşi timp dezvoltăm şi sectorul de locuinţe”, a declarat Liviu Dragnea, duminică, România TV. 

Liderul PSD a precizat că ia în considerare, de asemenea, şi îngheţarea impozitelor pe proprietate până în 2040.

„Am mai discutat despre îngheţarea impozitelor pe proprietate până în 2040. Să nu mai crească. Asta dacă nu vine USR şi desfiinţează proprietatea. De asemenea foarte mulţi oameni se chinuie pentru dezmembrări, moşteniri. Vrem neapărat să facem lucrul acesta. Pentru subvenţiile în agricultură, am vorbit serios cu Guvernul şi lucrăm în această vară, pentru că vreau să eliminăm impozitele pe subvenţiile agricole. Subvenţiile la noi sunt mai mici ca în Franţa. Vrem să le dăm un impuls”, a conchis Dragnea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite