Ridicarea şi consolidarea unei firme de construcţii montaj conducte competentă să execute lucrări de anvergură, cu echipamente care să funcţioneze la presiuni ridicate, necesită un număr mare de ani, importante resurse materiale, dar mai ales importante resurse umane care să fie capabile să deruleze activităţi la un nivel calitativ ridicat, şi dispuse la desfăşurarea unei activităţi în condiţii extrem de dificile aşa cum sunt condiţiile de şantier. Munca de şantier este una grea, iar frigul, noroiul sau praful îi transformă pe aceşti oameni în nişte adevăraţi creatori. Nu găseşti mulţi să facă această meserie. Indiferent cât de mult te împinge nevoia de bani să ajungi pe şantier, dacă nu ai ceva special nu vei rămâne acolo. Iar acolo, în şantierele de construcţii conducte de gaz şi echipamente, dacă nu ai oameni care să lucreze în orice condiţii, dar nu oricum, ci la un nivel ridicat de calitate, riscurile sunt inimaginabile. Oameni aceştia, odată împrăştiaţi în „7 zări”, descoperă că pentru aceeaşi bani pot să aibă şi ei o viaţă normală: căldură, familie etc., şi nu-I mai aduci înapoi pe şantier. Iar să-I aduci pe alţi la un nivel calitativ similar şansele sunt mici.

Construcţia unor importante lucrări de infrastructură de către firme de top din domeniul de construcţii-montaj din România a dovedit capacitatea lor, dar a determinat şi upgradarea continuă a firmelor cu echipamente, tehnologie şi know-how.

O serie de activităţi din ultimii ani (între care la loc de frunte se găseşte refuzul cu anii a plăţii lucrărilor realizate şi recepţionate de beneficiari, formulând diverse pretexte şi blocându-se ulterior în instanţe) a determinat scoaterea rând pe rând a acestor firme de pe piaţă, intrarea lor în insolvenţă şi prăbuşirea unui sector de importanţă aproape strategică pentru România. Cea mai mare pierdere pentru aceste firme a fost pierderea personalului cu o calificare ridicată, dar mai ales adaptat condiţiilor de şantier.

Dar această pierdere se translatează implicit şi asupra firmelor din sectorul gazelor naturale, beneficiarele lucrărilor executate de aceşti constructori, şi s-a reflectat (şi se va reflecta în continuare), în calitatea lucrărilor şi mai ales în capacitatea de a mai realiza lucrări importante şi înalt calitative în sectorul gazelor naturale. Majoritatea acestor firme au fost decapitate masiv prin plecarea personalului, astăzi chiar dacă ele nu au dispărut mai au o capacitate reală de a funcţiona de 20-30% din capacitatea iniţială. Pericolul şi mai mare este că, chiar şi aşa, aceste companii mai pot supravieţui un număr limitat de timp, urmarea obligării reorientării (din considerentul de supravieţuire) acestor companii specializate pe lucrări cu gaze naturale (o substanţă cu grad ridicat de periculozitate în exploatare după finalizarea lucrărilor de construcţii montaj) către o brumă de lucrări aferentă unor altfel de lucrări (ale căror cerinţe calitative sunt inferioare lucrărilor din domeniul gazelor naturale) aşa cum sunt aducţiunile de apă şi diverse lucrările metalice sudate aferente construcţiei autostrăzilor sau a căilor ferate.

Având în vedere că şi aceste lucrări în care s-au refugiat firmele de construcţie sunt pe cale de dispariţie în lipsa unor noi proiecte de investiţii, viitorul nu mai departe de 2019 arată sumbru pentru firmele din domeniul construcţii montaj conducte de gaze naturale. Numărul redus sau chiar lipsa proiectelor de investiţii/reparaţii/reabilitări din sectorul de gaze, dar şi din celelalte sectoare de activitate în care aceste firme s-au refugiat, „decalibrarea” personalului de la cerinţele de rigurozitate ale unei construcţii care transportă sau distribuie gazele naturale, dispariţia personalului „aclimatizat” unor condiţii dure cum sunt cele de şantier duc rapid la dispariţia definitivă şi irevocabilă a acestui sector de activitate.

Pericolului dispariţiei firmelor de construcţii montaj conducte, a firmelor de producere a echipamentelor din domeniul gazelor naturale etc., paradoxal (sau nu), apare înaintea demarării unora dintre cele mai mari proiecte de infrastructura în domeniul gazelor naturale:

  • construcţia conductei BRUA
  • construcţia conductei Tuzla-Podişoru
  • construcţia conductei Oneşti-Ungheni
  • construcţia conductei Ungheni-Chişinău
  • construcţia interconectării sistemelor de tranzit cu Sistemul Naţional de Transport
  • reabilitarea SNT
  • reabilitarea sistemelor de distribuţie
     

Se impune astfel o întrebare, cine va construi efectiv infrastructura de gaze românească viitoare, adică peste 5000 de km de conducte proiectate a se construi sau necesare a fi reabilitate?

Material publicat şi pe www.asociatiaenergiainteligenta.ro