Din ce vom plăti facturile la energie?

Comisia Europeană îşi doreşte o nouă piaţă a energiei electrice, în care consumatorul final să simtă mai acut decât până acum fluctuaţiile de preţ, inclusiv cele determinate de instabilitatea producţiei din surse regenerabile. Mai devreme sau mai târziu, industria regenerabilelor ar trebui să devină competitivă, fără a mai avea nevoie de subvenţii.

Într-un amplu document aflat încă de dezbatere publică, Comisia Europeană vorbeşte despre noul proiect al pieţei de energie electrică, care să ţină cont de faptul că, în orizontul anului 2030, 50% din energie va proveni din surse regenerabile. Principala problemă este instabilitatea preţului energiei, generată de fluctuaţiile de producţie şi consum. Pentru moment, acest aspect este reglat de autorităţile naţionale prin intermediul unui sistem complex de reglementări, astfel încât preţul la consumatorul final să fie predictibil şi relativ suportabil. Creşterea ponderii energiei regenerabile face ca actualul mecanism să devină dificil de aplicat pe termen mediu şi lung.

Pentru a regla potenţialele dezechilibre generate de execesul sau penuria de energie e nevoie de mai multe interconectări fizice, pentru a transporta efectiv energie peste graniţele statelor statelor membre, pentru a crea o piaţă mai mare de desfacere, unde cererea acoperă mai bine oferta. Comisia Europeană face însă şi pasul următor, previzibil de altfel, propunând o discuţie despre interconectarea funcţională a pieţelor de tranzacţionare a energiei, mai ales pentru tranzacţiile intra day şi de echilibrare. Asta cel puţin la nivel regional.

Crearea unei pieţe regionale de echilibrare pune însă în discuţie, pe termen mediu şi lung, viabilitatea comercială a capacităţilor clasice de producţie a energiei electrice care asigură, la nivel naţional, acest serviciu.

Vulnerabile sunt, înainte de toate, grupurile energetice pe cărbune, care intră în funcţiune, cu costuri mari, de fiecare dată când condiţiile meteorologice nu permit, spre exemplu, utilizarea parcurilor eoliene sau fotovoltaice. Practic, deficitul de energie ar putea fi asigurat, în viitor, de peste graniţă, de la unităţi de producţie mai eficiente.

Comisia propune, totodată, coordonarea o mai bună a politicilor energetice între statele membre, un eufemism pentru crearea reglementatorului unic european în energie, pentru a înlocui autorităţile naţionale. Coordonarea nu va avea în vedere numai aspecte de reglementare propriu zise (tarife de transport şi distribuţie sau alocări de capacitate) ci şi transmiterea unor „semnale de preţ” către investitorii privaţi, pentru a stimula dezvoltarea elementelor de infrastructură adecvate în noul context.  Vom asista, cel mai probabil, la apariţia unor traderi de energie regionali iar rolul statului în acest sector strategic va fi asumat, în oarecare măsură, de operatori privaţi. 

Dintr-o perspectivă economică realistă, România ar trebui să discute serios despre protecţia consumatorului vulnerabil, eventual despre o nouă politică europeană în domeniu. Sărăcia energetică, mai ales în România, este o realitate. Doar declaraţii de bune intenţii nu sunt suficiente.

Iniţiativa executivului UE are şansa de a creşte gradul de securitate energetică a Uniunii chiar dacă ea va crea un nou şir de interdependenţe între statele membre cu frontiere comune, generând modificări substanţiale în structura pieţei de energie electrică. Dacă luăm în calcul şi obiectivul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% în orizontul 2030, în următorul deceniu, proiectata Uniune Energetică va da un nou impuls nu doar parcurilor eoliene, panourilor fotovoltaice sau biomasei dar şi energiei nucleare. Cu atât mai mult în situaţia în care centrala de la Cernavodă, spre exemplu, ar putea deveni furnizor nu numai pentru Sistemul Energetic Naţional, ci şi pentru Sistemele Energetice ale mai multor state membre din Centrul şi Estul Europei.

Propunerile Comisiei Europene se află în dezbatere publică până în 8 octombrie a.c.. După bunul obicei, Bruxelles va publica date privind contribuţiile din statele membre, fie ele de la autorităţi naţionale sau de la companii de profil interesate.