„Dilema” cheltuirii banilor UE: Opinia specialiştilor versus cea a PSD. Ce condiţii a pus Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Fondurile de aproape 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană alocate României au aprins din nou imaginaţia liderului PSD, Marcel Ciolacu, care ar vrea să fie cheltuiţi în scopuri sociale, în ciuda condiţiilor impuse de oficialii europeni.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunţat marţi dimineaţă, după patru zile şi patru nopţi de negocieri cu oficialii europeni, suma record de aproape 80 de miliarde de lei obţinută de ţara noastră de la Uniunea Europeană, bani care trebuie folosiţi pentru stimularea economiei, conform cerinţelor europene.

„Iată că, după discuţii foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Negocierile ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde de euro pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale şi şcoli, pentru a moderniza marele sisteme publice. Până acum ne-am pregătit bine, am obţinut un rezultat frumos. Este o zi importantă pentru toţi, o zi importantă pentru proiectul european”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, după finalizarea negocierilor.

Mircea Coşea: Alocarea este pentru 7 ani

Contactat telefonic, economistul Mircea Coşea a declarat pentru „Adevărul” că alocarea provine din două fonduri europene, unul destinat dezvoltării economice, iar celălalt pentru exerciţiul financiar 2021 – 2027.

„Cele 80 de miliarde de euro sunt pentru 7 ani. Cele patru ţări care au blocat negocierile au pus anumite condiţii, respectiv respectarea statului de drept, despre care preşedintele Iohannis a dat asigurări că România va respecta cerinţele, şi stabilirea unor obiective specifice de dezvoltare economică. Guvernul a elaborat programul „Reclădirea economică a României”, dar sta reprezintă mai mult o dorinţă, decât un plan con cret de dezvoltare economică”, a explicat economistul.

„Sunt trei direcţii clare în care trebuie acţionat”

Potrivit economistului, „sunt trei direcţii clare în care trebuie acţionat. „În primul rând fondurile europene trebuie investite în reindustrializare. România trebuie să prelucreze direct materiile prime, mineralele, să nu mai fim subcontractori.

În al doilea rând, agricultura românească trebuie transformată în sursă de alimentaţie sigură, astfel încât să se diminueze deficitul comercial, România să prelucreze materiile prime în ţară şi să importe cât mai puţin. Este foarte importantă şi dezvoltarea sectorului de cercetare.

Trebuie pus accent pe învăţământ şi cercetare ştiinţifică. Proiectele trebuie orientate pe câteva domenii clare, nu numai pe recuperarea decalajului cu alte state europene, ci şi pe o creştere economică bazată pe dezvoltare economică. Proiectele trebuie întocmite până la sfârşitul acestui an şi trebuie să fie foarte bine argumentate pentru ca România să poată obţine fondurile”, a încheiat Mircea Coşea.

PSD vrea să fie cheltuiţi în scopuri sociale, nu de dezvoltare economică

În ciuda tuturor recomandărilor şi condiţiilor UNiunii Europene privind accesarea acestor fonduri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu spune că, dacă ar fi să credem anunţul lui Iohannis privind banii pe care îi primeşte România în urma acordului de la Summitul UE, atunci Guvernul "trebuie să dubleze alocaţiile şi să crească pensiile".

"Dacă ar fi să dăm crezare anunţului triumfalist al preşedintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocaţiile şi să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceţi investiţiile din bani europeni şi creşteţi puterea de cumpărare a românilor", a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Ciolacu îi transmite premierului Orban că îl aşteaptă "să le spună românilor câţi din aceşti bani sunt de fapt împrumuturi şi nu alocări nerambursabile, câţi sunt pentru relansarea economică rapidă şi câţi sunt pentru exerciţiul financiar 2021-2027".

Au fost patru zile de negocieri

Liderii europeni au reuşit, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, să ajungă la un acord privind bugetul multianual şi pachetul de relansare economică post-coronavirus. Noua propunere este, după cum a spus Charles Michel, preşedintele Consiliului European, rezultatul negocierilor colective. Între condiţiile impuse pentru acordarea de granturi şi împrumuturi, respectarea statului de drept.

Şefii de state şi de guverne ale ţărilor membre Uniunii Europene au căzut de acord marţi dimineaţă asupra planului prin care sunt împrumutaţi 750 de miliarde de euro ca răspuns la pandemia care a ucis 135.000 de oameni în Blocul Comunitar şi a afectat economia pe continent, scrie politico.eu.

Fondul de relansare economică a UE, compus din granturi în valoare de 390 de miliarde de euro şi împrumuturi de 360 miliarde de euro, se adaugă bugetului pentru următorii şapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar este de 1.820 de miliarde de euro.

Înţelegerea a fost încheiată marţi, la ora locală 05.30, astfel că acest summit a devenit cel mai îndelungat din istoria UE.

Potrivit unor surse europene consultate de G4Media, cele 79,9 miliarde de euro sunt împărţite astfel:

- 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual pentru perioada 2021- 2027

- 33,5 miliarde euro din NextGenerationEU (fondul pentru relansare economică). Din aceştia, granturi nerambursabile vor fi 16,8 miliarde de euro, iar împrumuturile rambursabile vor fi de 16,7 miliarde euro

Mai departe, în ce priveşte cele 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual, acestea sunt defalcate astfel:

- 26,8 miliarde de euro pentru Politica de Coeziune

- 18,7 miliarde euro pentru Politica Agricolă Comună. Din aceştia, Pilonul I (plăţi directe) va primi 12,3 miliarde de euro, Pilonul II (dezvoltare rurală) va prmi 6,2 miliarde de euro. Pescuitul va primi 160 milioane euro.

În plus, Fondul pentru Tranziţie Justă (special dedicat modernizării industriei poluatoare în vederea aplicării Green Deal) va aduce 760 milioane euro.

În ceea ce priveşte cele 33,5 miliarde euro din NextGenerationEU, fondurile vor fi defalcate astfel:

- 30,5 miliarde euro pentru Facilitatea pentru Redresare şi Rezilienţă (reforme structurale şi investiţii)

- 1,4 miliarde euro pentru programul ReactEU (politică de coeziune)

- 650 milioane euro fonduri suplimentare pentru Dezvoltare rurală

- 1 miliard euro pentru Fondul pentru o Tranziţie Justă

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite