Dezastru pentru hotelurile din România: Veniturile au scăzut cu 178% faţă de 2019. Pragul de supravieţuire va fi atins în august. O treime din angajaţi, concediaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hotel IRO

Pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid şi drastic asupra sectorului hotelier din România, care a raportat pierderi uriaşe comparativ cu anul trecut şi care va atinge pragul de supravieţuire în luna august, arată un sondaj realizat de Cushman & Wakefield, în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Conform sondajului, 64% dintre respondenţii din industria hotelieră au resimţit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat.

După declararea stării de urgenţă, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectaţi a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie.

Pe măsură ce cererea din partea turiştilor străini s-a prăbuşit, gradul de ocupare al hotelurilor din România a scăzut rapid atingând un procent cu un singur număr, rezultând într-o scădere semnificativă a veniturilor.

Decăderea cererii a dus la pierderi în medie de 25,9 euro pe cameră pe zi în aprilie 2020, indicând un declin de 178% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Rapoartele au relevat că sectorul hotelier a trecut printr-o perioadă tulburătoare în prima jumătate a anului 2020, înregistrând în această perioadă un grad de ocupare de 26% în România şi un RevPAR de 17 euro, reprezentând o scădere de 66,1% faţă de prima jumătate a anului 2019.

Ca urmare a măsurilor guvernamentale de a închide temporar frontierele şi de a interzice adunările, marea majoritate a hotelurilor din România au fost închise. Potrivit sondajului, 75% din hotelurile din România au fost închise la sfârşitul lunii martie. Cu reducerea restricţiilor, multe hoteluri încep să se redeschidă, dar există încă 2% din hoteluri care intenţionează să se deschidă doar anul viitor.

Pentru a face faţă acestei crize neprevăzute, hotelierii au luat măsuri drastice pentru a-şi reduce costurile, inclusiv concedierea personalului. Conform sondajului, aproximativ 29% din forţa de muncă este deja concediată. Dat fiind faptul că situaţia nu s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, este nevoie de un ajutor urgent pentru a evita un impact mai mare asupra forţei de muncă în sectorul hotelier.

Sectorul hotelier luptă pentru a supravieţui

Primele cazuri de coronavirus în România au fost anunţate pe 26 februarie 2020, iar Guvernul a implementat o stare de urgenţă începând cu 14 martie şi a restricţionat toate călătoriile internaţionale. Deşi aşteptările iniţiale pentru 2020 erau promiţătoare, datele din 2019 indicând o creştere de 5% a înnoptărilor faţă de 2018, situaţia generată de COVID-19 şi restricţiile adoptate în consecinţă de către guvern, au cauzat o criză fără precedent în industria hotelieră.

Luând în considerare condiţiile actuale ale pieţei şi sprijinul guvernamental limitat, 80% dintre hotelieri afirmă că afacerea lor nu va putea supravieţui mai mult de 4 luni din punct de vedere financiar. Considerând că sondajul a fost realizat între lunile aprilie şi mai, iar cererea nu a revenit încă, pragul de supravieţuire pentru majoritatea hotelurilor va fi atins în luna august. Deşi hotelierii au pus în aplicare eforturi semnificative pentru a reduce costurile de operare, o intervenţie guvernamentală este necesară în mod urgent pentru a proteja forţa de munca din industria hotelieră.

Similar altor ţări din CEE, hotelurile din România au fost nevoite să îşi schimbe priorităţile, concentrându-se pe reducerea cheltuielilor operaţionale şi costurilor de promovare şi marketing, în paralel cu gestionarea fluxului de anulări ale rezervărilor. Din perspectiva resurselor umane, 80% dintre respondenţi au apelat la schema de şomaj tehnic subvenţionată de Guvern pentru a contracara efectele crizei Covid-19. În general, hotelierii români** au luat măsuri de reducere a efectivului de salariaţi peste media din CEE, reducând personalul cu 29%, în comparaţie cu o medie de 24% în CEE. În pofida faptului că graniţele Uniunii Europene s-au redeschis de la 1 iunie, ca urmare a rezultatelor din primul semestru din 2020 sunt preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%.

Suportul guvernamental, insuficient pentru industria hotelieră

Respondenţii hotelieri români au exprimat cel mai mare nivel de nemulţumire comparativ cu celelalte ţări din CEE, 85% dintre aceştia considerând că informaţiile comunicate de autorităţi au fost neclare. Deşi gradul de satisfacţie faţă de sprijinul guvernamental este relativ scăzut, s-a înregistrat un nivel mai mare decât în celelalte ţări din CEE, cu 15% din hotelieri satisfăcuţi, în comparaţie cu 10% în celelalte ţări.

Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis şi se pregătesc să intre într-o perioadă de revenire, există multă incertitudine cu privire la capacitatea de a beneficia de sprijin din partea Guvernului. Doar 25% dintre hotelieri** au o înţelegere clară a modalităţilor de accesare a sprijinului propus, în timp ce marea majoritate rămâne nemulţumită cu privire la gradul de accesibilitate a măsurilor de sprijin guvernamental.

În timp ce în multe alte ţări, guvernele au anunţat deja un ajutor specific pentru turism şi sectorul hotelier, de exemplu subvenţii financiare directe în Republica Cehă, vouchere de călătorie în Polonia şi campanii agresive de promovare a turismului intern în Germania, în România, hotelierii au primit un ajutor limitat.

Drumul spre revenire

În săptămânile cuprinse între 24 aprilie şi 25 mai, 75% dintre hotelieri au declarat că sunt pregătiţi sau extrem de pregătiţi pentru redeschiderea proprietăţilor, 87% fiind încrezători ca pot asigura siguranţa clienţilor şi a angajaţilor. Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis şi altele continuă să se pregătească pentru redeschidere, hotelierii afirmă că asigurarea securităţii sanitare pentru oaspeţi şi angajaţi reprezintă principala prioritate a lor. În condiţiile în care Covid-19 provoacă un grad semnificativ de îngrijorare în rândul turiştilor şi a personalului din hoteluri, marea majoritate a respondenţilor au indicat că sunt în favoarea obţinerii unei noi certificări de sănătate şi securitate (Health & Safety).

Privind înainte

Odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie, mai multe hoteluri (în special branduri internaţionale şi locale) doresc să redeschidă, în ciuda lipsei de sprijin din partea autorităţilor. În timp ce cererea foarte scăzută rămâne cea mai mare preocupare a hotelierilor, aceştia se vor confrunta, de asemenea, şi cu provocări cauzate de creşterea ofertei pe piaţă, considerând că unele branduri notabile se vor deschide pe parcursul sezonului estival 2020.

În comparaţie cu alte pieţe hoteliere din CEE, hotelurile româneşti sunt mai puţin dependente de cererea internaţională, aproape 80% din sosiri fiind interne. În timp ce acest factor va ajuta cu siguranţă la procesul de redresare al pieţei, recuperarea lentă anticipată a turiştilor care călătoresc în interes de afaceri rămâne o preocupare, considerând că acest segment este un factor important pentru gradul de ocupare al hotelurilor din România. Pe lângă acestea, companiile multinaţionale sunt interesate de mutarea unor operaţiuni în România, un factor care va determina o creştere importantă a cererii din sectorul de business.

În plus, deşi este probabil să aibă un impact principal asupra hotelurilor din Bucureşti, Campionatul European de Fotbal planificat pentru anul viitor ar putea stimula un impact pozitiv asupra performanţelor hoteliere şi să marcheze procesul de recuperare printr-o creştere sănătoasă a gradului de ocupare şi a ADR-ului.

Perspectiva pe termen lung pentru sectorul hotelier românesc rămâne pozitivă, susţinută de creşterea sănătoasă a turismului din ultimii ani, precum şi de atractivitatea continuă a ţării pentru întreprinderile internaţionale ce stimulează cererea business. Cu toate acestea, potrivit Oxford Economics, numărul de nopţi în spaţiile de cazare plătite în Bucureşti este aşteptat să atingă nivelul de dinainte de criză doar între 2023 şi 2024, iar mai apoi este prevăzută o creştere sănătoasă în anii următori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite