Despre creşterea salariului minim - între argumente şi dezinformări (I)

Dezbaterile legate de tematica salariului minim se menţin la fel de acute. Deşi ambele tabere pun în scenă teorii/cercetări empirice relevante sau mai puţin relevante, în ultima perioadă este relativ consensuală nevoia de implementare a salariului minim ca instrument/măsură de reducere a inegalităţilor economice şi sociale, micşorarea sărăciei şi a deprivării materiale şi creştere economică incluzivă.

În ultimii ani discuţia este concentrată mai ales asupra nivelului /dinamicii optime ale salariului minim, dincolo de care efectele nete ale implementării acestuia ar începe să fie negative.

O abordare echilibrată ar trebui bazată pe argumente teoretice/statistice/econometrice, dincolo de reducţionismul unei ideologii sau alta şi nu pe date false şi manipulări. Deşi limitările privind lungimea seriilor de date îngreunează procesul de testare econometrică a reacţiei anumitor variabile economice la modificarea salariului minim, se pot utiliza anumite tehnici econometrice fezabile pentru a modela efectele economice şi sociale ale creşterii salariului minim.Voi publica mai multe părţi ale cercetării efectuate sub egida Fundaţiei Friedrich Ebert România (întreg raportul de cercetare poate fi citit aici ).

În prima postare voi demonstra cu argumente două lucruri. Pentru început, de ce este nevoie de introducerea /creşterea salariului minim în ţările de la periferia UE (inclusiv România). Ponderea ridicată a lucrătorilor (persoanelor ocupate) cu risc de sărăcie (normă întreagă/normă incompletă), inegalitatea accentuată a veniturilor, inechitatea distribuirii venitului national net între muncă şi capital, diseminarea asimetrică a beneficiilor creşterii economice şi lentoarea liftului social precum şi asimetria de negociere dintre sindicate şi patronate (mai ales după flexibilizarea Codului Muncii din 2011 în România) sunt tot atâtea argumente pentru creşterea salariului minim la un nivel decent care să asigure potenţarea efectelor de multiplicare economice si sociale ale folosirii acestui instrument.În al doilea rând, voi prezenta principalele deybateri privind chestiunea nivelului optim al salariului minim pe economie. A crescut acesta prea mult sau nu şi care este pragul dincolo de care efectele nete pot fi negative în economia românească?

De ce este nevoie de introducerea salariului minim şi de creşterea acestuia la un nivel decent?

În general, deciziile privind introducerea/majorarea salariului minim sunt combătute prin reacţii tipice retoricii liberalismului neoclasic – se manifestă numai efecte negative, creşte şomajul în rândul tinerilor, are loc deplasarea lucrătorilor în sectorul informal al economiei etc. Dacă numai astfel ar sta lucrurile, atunci literatura de specialitate ar fi unanimă în a confirma empiric concluziile neoclasice, iar subiectul şi-ar pierde treptat din interes la nivelul cercetătorilor. În acest context, noi am propus scoaterea acestei teme din paradigma neoclasică şi abordarea ei dintr-o perspectivă mai complexă, bazându-ne atât pe teoriile care nuanţează abordarea tradiţională, cât şi pe specificul economiilor care implementează o asemenea politică.

Nevoia de a introduce şi mări salariul minim este motivată în principal prin faptul că lucrători cu normă întreagă câştigă venituri sub nivelul minim de subzistenţă sau nivelul minim de trai decent calculat la nivelul gospodăriilor de salariaţi (chiar dacă sunt lucrători cu normă integrală aceştia îngroaşă rândurile populaţiei cu risc de sărăcie şi excluziune socială).

Implementarea unui salariu minim decent este cu atât mai stringentă în ţările de la periferia Uniunii Europene / candidate la aderare din cel putin 5 motive.

Primul, vorbim de ţări care au o rată de sărăcie în rândul lucrătorilor cu normă întreagă (full time) mult peste media UE (România 14,7%, Serbia 12,4%, Grecia 11,6%, Estonia 8,9%, Polonia 10,7%, Italia 9,8% iar Portugalia 9,6%, în condiţiile în care media UE 28 este de 7,8%) (Figura 1). Situaţia este şi mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte rata de sărăcie în rândul lucrătorilor cu timp parţial de lucru (part time), unde România are un neverosimil 59,4%, de aproape 4 ori mai mult decat media UE de 15,4%. Serbia are 44,17%, Bulgaria 30,3%, Portugalia 29,5% iar Grecia 28,2% (statistici Eurostat pentru anul 2015)(Figura 2).

Al doilea, vorbim de ţări în care inegalitatea de venituri este accentuată, mai mare decât media UE. De exemplu, coeficientul Gini calculat la venitul disponibil echivalent (pe o scala de la 0 la 100 puncte cu 0 echitate perfecta, 100 inechitate perfectă) era în 2015 de 34,8 puncte în Estonia, 35,4 în Letonia, 37,0 în Bulgaria, 37,4 în România, 37,9 în Lituania şi 38,2 în Serbia, mult peste media UE28 de 31 puncte (Figura 3). În plus, putem observa în România o polarizare puternică în distribuţia veniturilor populaţiei – un raport între veniturile celor mai bogate 10% gospodării şi cele mai sărace 10% de 13,4 ori fata de 6,5 ori în Ungaria si 8 în Polonia.

Al treilea motiv principal pentru implementarea unui salariu minim adecvat este reprezentat de inechitatea distribuirii venitului national net între muncă si capital. Dacă în ţările dezvoltate observăm o pondere alocată compensării salariaţilor în PIB de 50-55%, capitalului de 35-40% şi taxelor indirecte nete de 10%, în România situaţia este pe dos în sensul în care in 2015 doar 33% din PIB a fost alocat pentru remunerarea salariaţilor, 55% pentru remunerarea capitalului si restul pentru taxe indirecte minus subventii. Mai mult, intervenţia publică pentru creşterea mai accentuată a salariului minim în Romania în ultimii ani a apărut şi din nevoia de a corecta un dezechilibru asociat crizei – cei care au suferit mare parte din povara crizei au fost angajaţii (remunerarea salariaţilor în PIB a scăzut de la 42% în 2008 la 32,3% în 2015, conform Eurostat). In Ungaria remunerarea salariaţilor în PIB este de 42,3% in 2015, în Bulgaria de 37,4%, iar în Polonia de 37,2%.

Un al patrulea motiv este legat de faptul că în România beneficiile creşterii economice se împart asimetric iar liftul social (trecerea într-o decilă superioară de venituri) funcţionează lent.

Cu toate că nivelul PIB a crescut în România cu 28% în perioada 2007-2015 (de la 125 miliarde euro în 2007 la 160 miliarde euro în 2015), rata riscului de sărăcie şi excluziune socială a scazut cu doar 18,5% (de la 45,9% în 2007 la 37,4% în 2015). Dacă analizăm doar salariile brute şi alte drepturi salariale observăm că 84% din populaţie (primele 8 decile asociate gospodăriilor D1...D8) cîştigă cât 16% din populaţie (ultimele decile asociate gospodăriilor cele mai bogate D9 + D10). Liftul social funcţionează lent în condiţiile în care tranziţia de venituri către o decilă superioară la 3 ani prinde doar 13,2% din total populaţie, sub media de 16,3% la nivelul UE (dintre ţările UE, doar Estonia şi Letonia au o poziţie mai proastă decât România, cu 12% şi respectiv 13%) (Figura 4).  

Cea mai mare contribuţie la diferenţierea pe decile a veniturilor gospodăriilor o au diferenţele dintre veniturile salariale, în bugetele gospodăriilor din ultima decilă intrând venituri salariale mai mari decât în ale celor din prima decilă, în medie, de 44 ori (4309,9 lei lunar pe gospodărie în D10, faţă de 98,7 lei lunar în D1). Asimetria poate fi privită şi dintr-un alt punct de vedere – dacă excludem din analiză cele 3 ramuri cu salarii medii semnificativ mai mari decât media pe total economie (sistem financiar, IT si comunicatii şi industria extractivă) observăm că peste 50% din numărul total de salariaţi cu normă întreagă (2,3 milioane persoane) câştigau lunar în 2015 un salariu mediu brut de 1785 ron (net sub 1250 ron, adica 278 euro). (INSSE, Coordonate ale nivelului de trai în România 2015). 

 Al cincilea motiv pentru implementarea şi menţinerea la nivel naţional a unui cuantum decent al salariului minim pe economie îl reprezintă asimetria dintre puterea de negociere a sindicatelor şi patronatelor precum şi flexibilizarea Codului Muncii din 2011. Chiar dacă în România salariul minim este stabilit la nivel naţional de către Guvern prin consultarea sindicatelor cu patronatele, reducerea ratei de sindicalizare (de la 35,6% în 2008 la 19,8% în 2012/2013) (Tabelul 1) şi modificările legislaţiei muncii din 2011 au condus la diminuarea puterii sindicatelor în asigurarea obiectivelor de asigurare a unei remunerări decente a muncii şi a condiţiilor rezonabile de muncă.

Tabel 1. Rata de sindicalizare în ţări selectate (2000/2008/2012/2013)

Sursa: Ilostat, 2016

Restabilirea unui echilibru în procesul de negociere dintre sindicatele si patronatele reprezentative cu privire la condiţiile de muncă este strict necesar pentru funcţionalizarea unui model economic care să  asigure sustenabilitate economică. Rămânerea într-un cerc vicios al salariilor mici şi condiţii de muncă nesatisfăcătoare nu vor putea activa o productivitate a muncii înaltă şi vor trimite România în “capcana venitului mediu” – creştere economic redusă, distribuită inegal, investiţii reduse în educaţie, sănătate şi capital uman s.a.

Care este nivelul optim al salariului minim pe economie? A crescut acesta prea mult în România?

Cu privire la valoarea şi dinamica optimă a salariului minim brut pe economie, Organizaţia Internaţională a Muncii a publicat în 1970 trei principii fundamentale privind fixarea unui nivel decent al salariului minim – corelarea acestuia cu nevoile de consum ale lucrătorilor şi familiilor lor / coşul minim de consum; corelarea cu ţintele guvernamentale privind creşterea ocupării forţei de muncă şi luarea în considerare a factorilor legaţi de nevoia de creştere a productivităţii şi creşterii economice.

Carta Socială Europeană revizuită în 1996 prevede nevoia existenţei unei remuneraţii corecte pentru un nivel de trai minim decent pentru lucrători şi familiile lor. Un nivel mediu al  salariului minim net la cel puţin 60% din salariul mediu net ar asigura acest deziderat. Acesta corespunde unui nivel brut între 50 şi 60% din salariul mediu brut, în funcţie de progresivitatea impozitării (cu cât progresivitatea în taxare este mai ridicată cu atât procentul salariu minim brut se apropie de 50% din salariul mediu brut).

Un raport comun ILO, OECD, IMF ŞI WORLD BANK (G20, 2012) consideră că un nivel al salariului minim la 30-40% din valoarea mediana a salariului brut mediu (ceea ce corespunde unei ponderi de 25-30% salariu minim / salariu mediu) este unul care ar avea efecte pozitive nete.

FMI (2016a) concluzionează că în situaţia ţărilor CESEE dincolo de pragul de 45-50% salariu minim/salariu mediu efectele negative ale creşterii salariului minim pot depăşi efectele pozitive. De exemplu, se arată că “dincolo de acest prag, o creştere de 10% a salariului minim este asociată unei reduceri cu 2% a ocupării în randul tinerilor”. In schimb, dacă ponderea salariului minim in salariul mediu ar fi de 30%, o creştere de 10% a salariului minim ar atrage o reducere de doar 0,4 % a nivelului de ocupare în randul tinerilor.

Un raport FMI (Country Report Romania, Selected Issues, no 16/114, 2016b) arată că prin creşterea salariului minim brut în mai 2016 la 1250 ron (+ 78,6% de la sfârşitul anului 2012) “se va atinge 45,3% din salariul mediu, ceea ce înseamnă o valoare ridicată conform standardelor internaţionale”.

Experţii FMI nu spun neapărat că salariul minim brut (în euro, pentru a putea compara) este mare ci că acesta creşte prea rapid. Că ponderea acestuia în salariul mediu de peste 45% depăşeşte pragul de sustenabilitate optimal dincolo de care o dinamică pozitivă prea rapidă a salariului minim potenţează efecte negative în economie (asupra ocupării, asupra competitivităţii…) mai mari decât plusurile obţinute prin această politică public (reducerea inegalităţilor, acţiunea teoriei salariului de eficienţă, creşterea consumului, a nivelului de trai şi un impact favorabil asupra creşterii economice).

Dacă analizăm comparativ nivelul salariului minim pe economie şi puterea de cumpărare a acestuia în ţări UE/ţări din regiune non UE vom observa că în S2 2016 România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte nivelul salariului minim în euro (Figura 5) şi pe antepenultimul loc la indicatorul salariul minim la paritatea puterii de cumpărare (Figura 6).

În câţiva ani “avantajul” forţei de muncă ieftine şi relativ calificate nu va mai exista în condiţiile în care se va manifesta convergenţa veniturilor faţă de media europeană, chiar dacă nu cu aceeaşi viteză cu care converg preţurile faţă de cele medii din UE. Pierderea acestui avantaj va forţa procesul de atragere de investiţii cu valoare adăugată ridicată, ce incumbă tehnologie avansată, investiţia în capitalul uman, cercetare dezvoltare inovare – toate motoare ale unei creşteri economice endogene. România va putea accesa ţinta de trecere de la o economie bazată pe eficienţă la o economie bazată pe inovare, în conformitate cu stadiile fundamentate de World Economic Forum în Raportul Competitivităţii Globale. 

Analiza creşterii salariului minim brut pe economie în perioada S2 2012 – S1 2016 indică o creştere accentuată a salariului minim în România (exprimat în euro)(plus 48%, a treia cea mai mare creştere din UE după Lituania şi Estonia) (Figura 7). Concluzia trebuie citită totuşi cu precauţie având în vedere că România a plecat de la al doilea cel mai mic salariu minim exprimat în euro din Uniunea Europeană

Propunem luarea în considerare a ipotezei privind pragul optim salariu minim /salariu mediu la 50% pentru România, în acord cu studiile care arată că în ţările CESEE cu salariu minim redus (în euro), evaziune fiscală ridicată, inegalităţi şi sărăcie accentuate, piaţă gri dezvoltată în ceea ce priveşte raportarea şi plata salariilor effective s.a.m.d procentul de 50% salariu minim/salariu mediu este echivalent procentului de 45% asociat ţărilor dezvoltate.

Vom considera aşadar pragul de 50% salariu minim brut/câştig salarial mediu brut pentru România drept acel nivel care maximizează beneficiile nete în economie şi societate stimulând cererea agregată şi implicit creşterea economică, corectând imperfecţiunile de pe piaţa muncii (eşecul pieţei cauzat de situaţiile de monopson, costurile ridicate de căutare a unui loc de muncă, rigidităţi structurale pe piaţa muncii, informaţia asimetrică şi transparenţa incompletă), crescând productivitatea şi nivelul de trai şi reducând astfel inegalităţile şi sărăcia. Putem acum analiza ceea ce s-a întâmplat / se va întâmpla în România în perioada 1990-2020 sau mai interesant, putem observa evoluţia ponderii salariului minim brut în câştigul mediu brut pe o perioadă mai lungă de timp si anume din 1949 până în 2020 (1949 este anul introducerii salariului minim în România) (Figura 8).

Se poate observa că în toată perioada 1992-2015 ponderea salariului minim brut în câştigul brut lunar nu a depăşit 40%. Implementarea agendei modelului neoliberal poate fi ilustrată şi de evoluţia acestui indicator, lipsa unor politici coerente de creştere a veniturilor concretizându-se în creşterea inegalităţilor şi amplificarea polarizării economice si sociale. Ultimii 5 ani au adus o creştere consistentă a salariului minim, ponderea acestuia în câştigul brut lunar ajungând de la 30% în 2012 la 44% în mai 2017. Totuşi, luând în considerare creşterile salariului minim din ultimii ani şi estimările privind dinamica pozitivă a salariului minim pentru perioada 201-2020 observăm că ponderea acestuia în câştigul salarial mediu va rămâne între 45 şi 49% - un nivel sustenabil aşa cum am explicat.

Update

În aceste zile, Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România publică rezultatele unui studiu privind impactul creşterii salariului minim în economie (detalii aici). Nefiind făcută menţiunea clară privind asumarea studiului se înţelege că întreaga asociaţie susţine concluziile acestei analize, ceea ce m-ar mira şi m-ar îngrijora deopotrivă.

Şi iată de ce:

1. Se enunţă o serie de concluzii care nu au niciun fundament în analiza empirică sau cea teoretică. Se discută corelaţii fără a fi testate empiric, se aruncă concluzii fără a fi testate corelaţiile ceea ce nu imprimă deloc credibilitate şi relevanţă studiului în sine.

2. Analiza pe cifre este incompletă şi inconsistentă. Se afirmă în studiu „Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii 8 ani, noul plan de guvernare indicând alte 3 majorări până în anul 2020, când acesta ar urma să ajungă la 2.400 lei, faţă de nivelul actual de 1.450 lei. Astfel, ponderea salariului minim în nivelul mediu a crescut de la 27%, în anul 2008, şi poate depăşi nivelul de 60% până în 2020".

Greşit. Suma de 2000 lei salariu mediu brut în 2018 include prevederea trecută explicit în Programul de Guvernare conform căreia de la 1 ianuarie 2018 se realizează transferul contribuţiilor de la angajator la angajat deci aceasta înseamnă o creştere de 22,75% (fără ca angajatorul să cheltuiască sau să plătească mai mult în mod efectiv). Deci dacă luăm în considerare 2000 lei salariul minim brut (cu cei 22.75% inclusi) haideţi să punem această creştere de 22.75% si la câştigul mediu brut estimat de Comisia Naţională de Prognoză si să calculăm corect. Astfel, ponderea salariului minim brut în câştigul salarial mediu nu va sări nicidecum la 60% ci va rămâne cantonată în intervalul 45-49% în toată perioada 2017-2020.

3. Se mai afirmă în studiu că reprezintă o problemă faptul că la companiile mici ponderea cheltuielilor salariale este mai mare. Păi nu este normal? În ce sectoare găsim companiile mici? Nu cumva în cele în care cheltuielile cu resursa umană sunt mai mari ca pondere în total?

4. O altă concluzie este aceea că dinamica pozitivă a salariului minim a condus la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor până la 24,2%. Nu ştiu de unde este luată această cifră dar în martie 2017 ultimele date Eurostat arată 19,9% rata şomajului în rândul tinerilor (nu 24.2% cum se afirmă în studiu), în scădere de la 23,9% în 2011!

5. Nu în ultimul rând, studiul are o abordare unidirecţională în condiţiile în care uită să calculeze impactul întregului pachet de măsuri prins în Programul de Guvernare ptr 2018: reducerea contributiilor cu 4pp de la 39,25% la 35%, reducerea impozitului pe venit la 10% si respectiv la 0% pentru cei cu salarii de până în 2000 lei, facilităţile pentru medici si IT işti s.a.m.d

Referinţe bibliografice suplimentare

-Fondul Monetar Internaţional (2016a), Cross Country Report on minimum wages. Selected Issues, no 16/151, https://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2016/cr16151.pdf

-Fondul Monetar Internaţional (2016b), Country Report Romania, Selected Issues, no 16/114, https://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2016/cr16114.pdf

-INSSE, Coordonate ale nivelului de trai în România, 2015, disponibilă pe www.insse.ro