Delegaţia FMI are a doua întâlnire din această săptămână cu Băsescu la Cotroceni

Delegaţia FMI, BM şi CE s-a întâlnit vineri după-amiază cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse citate de Mediafax. Informaţiile arătau că la întâlnire s-ar afla şi premierul Emil Boc. Este a doua întrevedere dintre şeful statului şi FMI, după cea care a avut loc marţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

CITEŞTE ŞI:

Scrisoarea de intenţie către FMI menţine posibilitatea creşterilor de salarii şi pensii

Pe de altă parte, conferinţa de final a misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional va avea loc duminică, la ora 16.00, după cum a declarat pentru Agerpres Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Această conferinţă a fost devansată cu o zi pentru că autorităţile române şi FMI au ajuns la un acord pe marginea temelor principale aflate în negociere.

Băsescu le-a spus, marţi, reprezentanţilor delegaţiei FMI, BM şi CE că semnalele de la Consiliul European informal de la Bruxelles sunt pozitive şi că, probabil, imaginea UE şi a zonei Euro va fi upgradată de către investitori.

Premierul Emil Boc şi reprezentanţii FMI au convenit ca în noua scrisoare de intenţie să fie menţinută prevederea conform căreia salariile din sectorul public şi pensiile pot fi majorate "prudent" pe parcursul acestui an, dacă situaţia economică va permite, fără însă să fie luată o decizie concretă. Şi Boc s-a întâlnit, joi seară, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările