De ce trebuie să intrăm în zona euro – şi asta cît mai repede

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin cu asta sîntem cu toţii de acord, indiferent de convingerile politice. Este vorba despre lipsa de interes a liderilor şi a candidaţilor români faţă de adevăratele subiecte europene şi româno-europene, în această campanie care pregăteşte, totuşi, alegerile pentru Parlamentul European. Iată însă că, parcă pentru a spori confuzia generală, un gest cu adevărat important, chiar crucial pentru România, a trecut aproape neobservat.

Este vorba despre stabilirea, în mod oficial, de către România, a ţintei pentru aderarea la moneda euro: 1 ianuarie 2019. Anunţul a fost făcut de ministrul Bugetului, Liviu Voinea, la Consiliul ECOFIN. Un asemenea gest, cu numeroase semnificaţii, ar fi trebuit să genereze o dezbatere intensă în societate – se pare însă că protagoniştii campaniei, dar şi cam mulţi jurnalişti şi lideri de opinie rămîn preocupaţi de importanţa tricourilor electorale.

Alegerea datei-ţintă coincide cu momentul preluării de către România, pentru prima dată, a preşedinţiei rotative a Uniunii Europene. Dar nu acest simbol este cel mai important în discuţie.

Mai important este altceva: la orizont se află rediscutarea Tratatului European. Pe culoarele de la Bruxelles se vorbeşte deja despre asta. Iar pe firul scurt dintre marile capitale, consultările neoficiale se pare că au şi început. Este adevărat că discuţiile importante vor porni după alegerile din 25 mai şi cu precădere după instalarea noii Comisii, în toamna acestui an. Însă din ceea ce a putut să transpară pînă acum, pare să se profileze ideea unei Europe în trepte sau, dacă vreţi, a unei Europe a cercurilor concentrice.

Există în Vestul Europei opinii tot mai numeroase potrivit cărora „adevărata“ Uniune Europeană ar trebui să se reducă la statele fondatoare, eventual plus Spania – un organism redus şi suplu, pe care Franţa şi Germania l-ar putea gestiona mai uşor. Probabil că nu se va ajunge chiar aici, dar este de imaginat o Europă avînd ca nucleu dur zona euro, urmînd ca restul statelor să facă parte din această structură, în anumite proporţii. Iar în noua Uniune Europeană, chiar aderarea la euro s-ar putea să devină cu mult mai dificilă decît în actualele condiţii.

Este de asemenea de aşteptat ca noul Tratat European să intre în vigoare prin cea de-a doua parte a anului 2019, ca un fel de încununare a mandatelor viitoarei Comisii, ale viitorului Parlament European şi ale viitorului preşedinte al Consiliului European. Bine ar fi ca, pînă atunci, România să fie deja parte a nucleului dur al Uniunii, pur şi simplu fiindcă nu-şi permite să rămînă aruncată într-o periferie. Poate că state precum Danemarca, Suedia sau Marea Britanie îşi pot permite o apartenenţă –  să-i zicem selectivă – la viitorul proiect. Chiar şi Cehia, de ce nu? 

Cu România, lucrurile stau altfel. Aderarea la euro, dincolo de aspectele sale tehnice, este un proiect politic. Mai mult: încărcătura politică a crescut enorm după deteriorarea situaţiei din Estul Europei şi tot mai evidentele ambiţii expansioniste ale Rusiei. Situată în proximitatea celei mai fierbinţi zone a Europei – şi care va rămîne aşa ceva vreme, pînă la o nouă reaşezare a sistemului european de securitate –, România pur şi simplu nu-şi poate permite un statut marginal.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite