De ce România nu-şi merită gazul din Marea Neagră şi cum a ajuns UDMR partenerul de echilibru şi încredere pentru producători

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
kelemen hunor

Luările de poziţie pe marginea Legii Offshore seamănă cu mişcările browniene care apar atunci când se ciocnesc particulele de praf cu moleculele de gaz. Ce a rezultat în urma dezbaterilor din Parlament, pe marginea acestei legi? Haos şi luări de poziţie spontane, cu totul abrupte şi neaşteptate.

În acest peisaj de suspensie politică şi de mult zgomot, UDMR s-a întruchipat în vocea raţiunii şi a îmbrăcat haina singurului partid interesat ca producţia gazelor din Marea Neagră să se concretizeze şi care, în ecuaţia puterii, poate încurca PSD-ul.

Legea Offshore şi-a dovedit potenţialul inflamabil pentru coaliţia PSD-ALDE iar UDMR a ajuns la masa negocierilor făcând ceea ce ştie mai bine: înclinând balanţa la momentul oportun.

Tentativa eşuată a PSD-ului de a trece prin Parlament o lege drămuită de Liviu Dragnea şi care pare că s-a discutat numai într-un cerc restrâns arată, pentru prima dată, crăpătura adâncă din interiorul Coaliţiei, prin care se revarsă interesele economice care au fermentat până acum în jurul acestui act normativ.

De ce Legea Offshore nu a mai trecut, miercuri, prin votul Plenului din Parlament? De ce PSD a susţinut o nouă formă de taxare, nediscutată cu producătorii şi nici măcar agreată în interiorul coaliţiei? Există un orizont de timp pentru adoptarea acestei legi? Ce interese are Ungaria în această ecuaţie şi cum a reuşit să facă, încă o dată, un cap de pod cu UDMR până în Parlamentul României şi în zonele de influenţă mai puţin vizibile?     

Lovitura UDMR-ului şi miza Ungariei din Legea Offshore

La prima vedere, a părut surprinzător faptul ca însuşi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat de la tribuna Parlamentului că susţine retrimiterea Legii Offshore la Comisia de Industrii de la Camera Deputaţilor. A fost o manieră prin care UDMR a salvat PSD de la un rezultat jenant, de la o prima luptă politică pe care ar fi pierdut-o la vot, în Parlament.

Dar de ce a jucat UDMR această carte după ce, cu numai o zi înainte, în Comisia de Industrii, membrii acestei formaţiuni politice au votat cot la cot cu pesediştii amendamentele prin care se creiona un nou sistem de taxare mult mai dur pentru producători, prin care se schimba mecanismul de deducere al investiţiilor şi se limita perioada stabilităţii cadrului fiscal?

Mizele şi interesele politice îşi au ramificaţii atât local cât şi regional. Mai întâi, între PSD şi UDMR s-a creat o falie atunci când ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a renunţat la portofoliu în urma scandalului privind desfăşurarea orelor de română la clasele cu predare în limbile minorităţilor. Liderul PSD a promis ceva, iar UDMR a considerat că nu s-a ţinut de cuvânt, aşa că merita o lecţie.

Al doilea palier, cel regional, este mult mai sofisticat şi se referă la valorificarea excedentului de producţie de gaze naturale din Marea Neagră, care nu ar fi absorbit de piaţa internă. Iar poziţia geografică a României şi Ungariei le pune într-o competiţie în zona de export a gazelor naturale şi a produselor obţinute din valorificarea lor pe patru mari pieţe: cea din Serbia, cea din Ucraina şi, indirect, pe cele din Austria şi Bulgaria.

Rând pe rând, premierul maghiar Viktor Orban, ministrul de Externe al Ungariei Péter Szijjártó dar şi oficiali ai operatorului de transport de gaze naturale maghiar şi-au manifestat în dese rânduri dorinţa ca proiectul din Marea Neagră să se facă pentru ca, achiziţionând de la producători cantităţi cât mai mari de gaze, să le valorifice fie pe piaţa internă, fie, din nou, pentru export.

Ne-am întrebat mereu când a prins Ungaria curaj. Să fi fost atunci când maghiarii au deviat traseul BRUA prin Slovacia? Să fi fost atunci când firmele maghiare au rezervat capacitatea pe interconectorul Horia-Csanadpalota? Să fi fost atunci când oficialii maghiari au venit la Bucureşti şi au insistat să aibă o întâlnire cu ministrul nostru de Externe pentru a-i transmite că firmele ungare sunt pregătite să achiziţioneze întregul volum de gaze, adică 4.4 de miliarde de metri cubi, care va ajunge la vecinii noştri prin gazoductul BRUA? Să fi fost la întâlnirile pe care Liviu Dragnea le-a avut cu oficiali maghiari?

Răspunsul este irelevant. Dintre România şi Ungaria, singura ţară interesată cu adevărat ca producţia din Marea Neagră să aibă loc a fost Ungaria. Iar omologii maghiari şi-au manifestat această dorinţă şi la Budapesta, şi la Bucureşti şi la Washington. De ce? Pentru că vecinii noştri, fie că ne place sau nu, sunt singurii care au gândit exploatarea gazelor din Marea Neagră ca pe un proiect economic şi de expansiune a influenţei regionale.

Să ai resurse naturale cu care să-ţi asiguri securitatea energetică dar să-ţi baţi joc de ele din cauza unor calcule meschine arată cât de jos a ajuns clasa politică din România! La noi, în loc ca în Parlament să asistăm la o discuţie bazată pe cifre, pe studii puse la dispoziţie de instituţiile statului, pe proiecţii de preţuri, pe soluţii privind valorificarea gazelor naturale şi implicit a folosirii banilor obţinuţi din taxare, toţi actorii politici interni au gestionat acest proiect fie ca pe un instrument de persuasiune a electoratului cu o retorică demnă de anii 90, fie ca pe un paşaport pentru proiecte şi ambiţii personale.

Pe fondul dezinteresul manifestat multă vreme de ALDE faţă de această lege, al influenţei reduse a Opoziţiei şi a calculelor minuscule ale unor politicieni din PSD, Ungaria şi-a văzut de treabă şi s-a apropiat de Exxon iar la mijlocul lunii iunie, oficialii celor două părţi au semnat un acord în domeniul educaţiei şi cercetării. În schimb, noi nu am fost capabili să înţelegem că Parteneriatul Strategic nu înseamnă numai politici în domeniul apărării, ci şi cooperare economică, în care ambele părţi au şi ceva de câştigat, dar şi ceva de oferit, în mod egal.  

Din dorinţa PSD-ului de a promova o retorică pur populistă şi să seducă electoratul lăsând impresia că se ia la trântă cu coloşii corporatişti, social-democraţii s-au trezit la masă cu un nou negociator mult mai abil şi pus pe fapte mari: UDMR. Care, la fel cum a făcut ani de-a rândul în Parlament, va înclina balanţa într-o parte şi în alta. Uite cum alţii ne cunosc politica internă mult mai bine decât noi.

Contraatacul PSD-ului

În acest moment, nu mai există niciun termen limită pentru adoptarea Legii Offshore, aşa că retrimiterea proiectului de act normativ la Comisia de Industrii şi Servicii îi va da şansa PSD-ului să încerce să folosească două arme.

În primul rând, va încerca să amâne, cât se poate de mult, momentul când legea va ajunge înapoi la vot, în Parlament. De ce? Dacă până pe 15 decembrie, cele trei companii care au câştigat licitaţia pentru rezervarea de capacitate pe interconectorul Horia-Csanadpalota nu vor încheia contracte cu producătorii de gaze naturale, mai întâi pentru capacitatea de 1.75 de miliarde de metri cubi şi, apoi, pentru 3.7 de miliarde de metri cubi, vor trebui să renunţe şi se va face altă licitaţie. Va fi un prilej perfect pentru PSD să îşi exerseze retorica naţionalistă.

În acest timp, pe fondul scăderii temperaturilor şi a creşterii consumului de gaze naturale, PSD va promova, din nou, ideea plafonării preţului la gazele naturale, susţinând conceptul unui preţ subvenţionat pentru toată lumea, inclusiv pentru consumatorii săraci dar şi deopotrivă pentru cei care folosesc gazul natural ca să-şi încălzească piscina sau sauna. Ideea a mai fost expusă în spaţiul public în această vară, dar a murit din faşă întrucât cei care au promovat-o, adică Orlando Teodorovici şi Darius Vâlcov, au căzut în penibil.

Există informaţii că iniţiatorii acestui demers au luat pulsul Comisiei Europene, însă sunt zero şanse ca Bruxelles să accepte încălcarea principiilor de piaţă liberă. Dacă proiectul va fi pus în practică, atunci, România va intra sub incidenţa unui infringement, riscând, totodată, să pună un semn de întrebare pe proiectele de interconectare regională.

Folosindu-se de retorica ultra-naţionalistă, PSD riscă să promoveze autarhia şi izolarea, şubrezind eforturi duse ani de zile pentru a ne moderniza sistemul naţional de tranzit, pentru a ne întări securitatea energetică şi pentru a consolida industria de gaze naturale.

Va fi PSD capabil să dinamiteze Transgaz şi Romgaz chiar dacă, în ultimii doi ani, profitul obţinut de cele două companii a fost folosit pentru acoperirea deficitului bugetar? Va fi mai important de dus un război cu un adversar imaginar decât interesul strategic al României?

Opţiunile celor de la ALDE, PNL şi USR

Pentru prima dată, cele trei partide au o şansă concretă pentru ca, prin maşinăria de vot, să-şi promoveze propriile amendamente la această lege, în beneficiul statului român, al consumatorilor şi pentru stimularea investiţiei, fără să le plângă nimeni pe umăr producătorilor.

Exploatarea gazelor din Marea Neagră poate însemna pentru România o multitudine de oportunităţi. Îşi poate reconsolida industria petrochimică, poate investi în noi tehnologii, în cercetare şi dezvoltare, îşi poate extinde reţeaua de conducte de gaze naturale, poate pune bani deoparte pentru generaţiile viitoare, poate face orice!

Iar cele trei partide au ocazia să le explice oamenilor că îngheţarea proiectului din Marea Neagră înseamnă condamnarea ţării noastre ca, peste 14 ani, atunci când resursele de gaze naturale exploatate în prezent vor fi epuizate, să fim la mâna gazului rusesc care va curge prin Nord Stream 2 sau Turkish Stream.

O reconfigurare a voturilor în jurul acestui proiect de ţară va face din PSD partidul care promovează izolarea şi care, în spatele discursului standard de tipul „Nu ne vindem ţara”, să pună în pericol un proiect de miliarde de euro. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite