De ce nu îşi îndeplinesc companiile din România obligaţiile către Fondul pentru Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Identificarea tuturor contribuţiilor fiscale către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) reprezintă în continuare o problemă majoră în rândul companiilor, deşi prevederile privind aceste taxe şi contribuţii sunt în vigoare încă din anul 2005, conform unui sondaj EY România derulat în luna iunie 2019.

Sondajul a avut ca scop măsurarea impactului ultimelor modificări legislative asupra mediului de afaceri românesc, cu referire specifică la contribuţiile şi taxele către Fondul pentru Mediu şi aşteptările contribuabililor în relaţia cu autorităţile competente. 

Un procent de 97% dintre respondenţi consideră că actualul cadru legislativ privind contribuţiile către Fondul pentru Mediu nu este clar şi nici corelat cu realitatea economică. Întrebaţi care sunt principalele provocări pe care le întâmpină în îndeplinirea obligaţiilor legale privind taxele şi contribuţiile către AFM, participanţii au menţionat cadrul legislativ lacunar, dar şi relaţia cu autorităţile competente, care nu oferă informaţii concrete, iar răspunsurile transmise fac referire tot la articolele din legislaţie.

În ceea ce priveşte contribuţia de 2 lei/kg pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională, 54% dintre respondenţi au menţionat că determinarea cantităţilor de ambalaje se realizează prin estimări din documente (prin calcularea diferenţei între valoarea brută şi valoarea netă, pe baza CMR-urilor etc.). Doar 22% calculează această contribuţie pe baza proceselor verbale de cântărire a ambalajelor, ceea ce este recomandat, fiind una dintre cele mai sigure metode de calcul.

Întrebaţi dacă au siguranţa că au identificat toate obligaţiile către AFM ce decurg conform activităţii pe care o desfăşoară, doar 51% dintre respondenţi au răspuns afirmativ. Totodată, numai 16% dintre participanţi consideră că, în cazul unei inspecţii fiscale din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu, nu li se vor impune sume de plată suplimentare.

De asemenea, sondajul EY România a relevat faptul că, în contextul actual, automatizarea proceselor privind determinarea taxelor către Fondul pentru Mediu reprezintă o necesitate.

Astfel, 82% dintre respondenţi consideră că utilizarea unei aplicaţii IT i-ar ajuta să-şi gestioneze mai eficient problema ambalajelor.

Importanţa automatizării acestor procese a fost semnalată de faptul că determinarea contribuţiilor este un exerciţiu consumator de timp şi resurse, iar identificarea bazei de calcul poate implica mai multe departamente şi, totodată, deţinerea unor date şi informaţii atât de natură tehnică, cât şi juridică sau fiscală.

„Provocările semnalate de către clienţii noştri sunt aceleaşi de la un an la altul. Acest studiu ne confirmă faptul că majoritatea companiilor nu sunt pregătite să facă faţă unui control fiscal pe tema contribuţiilor către Fondul pentru Mediu. Modificările frecvente ale legislaţiei reprezintă o provocare continuă pentru mediul de afaceri, iar identificarea unor posibilităţi de procedurare şi automatizare a fluxurilor de date ar trebui să reprezinte o prioritate pentru contribuabili”, a declarat Laura Ciobanu, Manager, Consultanţă de Mediu, EY România.

Conform sondajului, 31% folosesc în prezent o formă de automatizare în cadrul procesului de determinare, calculare şi declarare a obligaţiilor. Dintre aceştia, 52% folosesc tabele Excel, 19% au o aplicaţie dezvoltată independent şi dedicată doar calculului ambalajelor, iar 29% folosesc o aplicaţie integrată în sistemul actual de gestiune.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite