De ce intră în colaps sistemul românesc de sănătate şi cum sunt finanţate serviciile medicale în alte state europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza sanitară generată de coronavirus a readus în atenţie problemele grave cu care se confruntă sistemul medical din România, cheltuielile cu asistenţa medicală nemaiputând fi suportate din cotizaţiile lunare ale angajaţilor.

Potrivit datelor CNAS, în momentul de faţă aproximativ 10,7 milioane de persoane sunt scutite de la plata cotizaţiei lunare pentru sănătate, acestea fiind colectate de la numai 5,3 milioane de angajaţi.

Excepţiile de la plata contribuţiilor au fost stabilite prin modificări succesive ale Legii Sănătăţii din ultimii 14 ani, guvernanţii stabilind neplata taxei de 10% pentru veniturile copiilor, pensionarilor (deşi aceştia plăteau în trecut această contribuţie) invalizi şi alte categorii de persoane defavorizate, ba chiar şi pentru angajaţii din construcţii.

PALMED: Întreg sistemul sanitar este sub presiune

Contactat telefonic, Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) a explicat pentru „Adevărul” care sunt motivele pentru care sistemul român de sănătate este în prag de colaps.

„Numărul mare de persoane neasigurate şi nu atât ca valoare, ci ca pondere în totalul populaţiei care ar putea avea nevoie de servicii medicale, arată presiunea care se pune pe sistemul sanitar.

Unul dintre motivele pentru care mereu există o discuţie a subfinanţări este dat tocmai de acest număr mare de persoane cu o probabilitate crescută de a avea nevoie de servicii medicale complexe, cum ar fi pensionarii, dar fără asigurare.

Prin urmare, un număr mic de contribuabili ar trebui să facă faţă acestor cheltuieli, fapt imposibil în practică. De aici o nevoie permanentă de suplimentare a bugetului din sănătate, central sau local, după caz”, a declarat Hotoboc.

Implicaţiile financiare se răsfrâng şi asupra medicinei private

Pe de altă parte, susţine preşedintele patronatului, în sistemul privat, un serviciu medical poate fi decontat sau achitat în integralitatea lui.

„Spre deosebire de sistemul public, sistemul privat nu resimte presiunea camerelor de gardă şi a serviciilor de urgenţă, implicit terapie intensivă, pentru persoanele neasigurate. Recuperarea cheltuielilor cu un pacient implică birocraţie, mult timp între momentul acordării serviciului şi decontarea lui, uneori chiar cu respingerea solicitării de decontare, chiar şi pentru un pacient asigurat. Presiunea pe care o resimte mediul privat este dată de plafon şi de limitarea accesului la servicii medicale.

Mai exact, banii insuficienţi din sistem ne fac să respingem solicitări sau să amânăm servicii medicale cerute în baza biletului de trimitere, fapt care ne pune pe noi şi pe pacient în situaţii de multe ori imposibile”, a adăugat reprezentantul patronatelor. 

Bani puţini, dar multe servicii

Prin comparaţie cu alte ţări europene, România are două mari neconcordanţe, a adăugat Hotoboc, menţionând „contribuţia redusă şi un pachet de bază extrem de generos”. 

„În ţările cu sisteme similare, fie vorbim de sume mai mari suportate de angajat şi angajator, cu un număr mic de contribuabili scutiţi de la plata taxei, fie asigurarea obligatorie acoperă un număr limitat de servicii, diferenţa fiind acoperită de: asigurări private, contribuţie personală, organizaţii nonguvernamentale ori autorităţi locale. Sistemul medical privat resimte presiunea subfinanţării lună de lună.

Fie că vorbim despre o atingere a plafonului în câteva zile, la inceputul lunii, fie ca avem perioade lungi de recuperare a banilor, cu precădere pentru cazurile ceva mai complicate, lipsa banilor este o chestiune cu care ne confruntăm permanent”, a spus preşedintele patronatelor. 

Acesta a amintit că sistemul medical privat a cerut constant introducerea contribuţiei personale, în lipsa unei regândiri a pachetului de servicii decontate, în sensul reducerii lui.

„Mai exact, ne dorim ca pacientul să poată acoperi diferenţa între costul real al serviciului medical şi costul decontat. Realizăm astfel o echilibrare a minusurilor date de tarifele mici şi o degrevare a spitalelor publice de pacienţii care pot suporta diferenţa de cost, dar nu suma completă şi care acum aşteaptă servicii 100% gratuite”, a afirmat Cristian Hotoboc.

Asiguraţi exceptaţi de la plata contribuţiei peste 10.700.000

Exceptaţi de la plata asigurărilor conform legii 95/2006  - 5.606.479:

Copii, elevi, studenţi sub 26 de ani – 4.519.146

Co-asiguraţi – 660.605

Persecutaţi politic, deportaţi, veterani, revoluţionari – 206.789

Persoane cu handicap – 145.448

Persoane incluse în programe naţionale curative, fără venituri – 46.737

Femei însărcinate, lăuze fără venituri – 27.754

Exceptaţi de la plata CASS în urma măsurilor fiscale 2017-2019 – 5.156.284

Persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului – 157.224

Şomeri beneficiari de indemnizaţie – 51.586

Persoane cu pedepse privative de libertate – 12.702

Persoane beneficiare de ajutor social – 265.367

Personal monahal – 2.754

Pensionari – 4.453.531

Salariaţi din domeniul construcţiilor -  213.120

NOTĂ: Dintre cei aproape 4,5 milioane de pensionari, 824.712 au venituri mai mari de 2.000 de lei, conform datelor publicate de CNPP pe luna iunie‬, dar nu plătesc contribuţii la Sănătate

Cum funcţionează sistemele de sănătate în principalele state europene

O statistică efectuată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la nivelul anului 2010 arată cum funcţionează sistemele de sănătate din Europa, din care „Adevărul” le-a selectat pe cele mai dezvoltate.

FRANŢA

Finanţarea sistemului sanitar este dominată de cotizatii sociale ale angajatorilor şi ale angajaţilor, iar francezii au libertatea necondiţionată a alegerii tipului de serviciu medical, dar nu-şi pot alege liber asigurătorul, afilierea facându-se automat pe baza apartenenţei profesionale.

Sistemul social naţional este completat de finanţarea prin impozite şi asigurări voluntare de sănătate, care asigură servicii pentru 99,9% din populaţie şi suportă 78,4% din cheltuielile de sănătate. Accentul se pune pe modelul cu finanţare din impozite bazate pe venitul total. Sistemul de asigurări de baza nu acoperă integral costul tratamentelor, existând un sistem de coplată care poate fi acoperit printr-o asigurare complementară (mutuelle).

Spitalele publice, care se axează pe urgenţe, intervenţii complexe, reabilitare, tratament pe termen lung sau psihiatric, deţin 65% din paturi. Foarte mulţi francezi au încheiat asigurări private complementare, 10% din cheltuielile totale pentru sănătate fiind acoperite prin acestea. 

GERMANIA

Circa 87% din populaţie este acoperită de asigurarea standard de sănătate, finanţată prin asigurări sociale. Populaţia are dreptul să-şi aleagă liber asigurătorul din mai multe fonduri de asigurări non-profit. Angajaţii şi angajatorii plătesc fiecare circa 7,1% din salariu, cei din urmă achitând în plus 0,9% pentru a acoperi protezele dentare şi concediul medical. Afilierea este obligatorie pentru angajaţii ale caror venituri se află sub un plafon stabilit.

Persoanele cu venituri foarte mari sunt total excluse din schema asigurărilor, ei având obligaţia să cotizeze la un sistem de asigurări de sănătate privat.

Pachetul standard cu servicii este generos pentru toate nivelurile de îngrijire, incluzând servicii pentru vârstnici sau tratamente în unităţi de reabilitare pentru familii cu copii. Pacienţii pot alege singuri un fond destinat anumitor afecţiuni, iar spitalele primesc bani pe baza grupelor de diagnostice (DRG).

OLANDA

Finanţarea sistemului este asigurată de cotizaţiile la asigurări, plăţile directe ale pacienţilor şi subvenţii din partea statului. Actul privind Asigurările de Sănătate îi obligă pe toţi cei care locuiesc şi muncesc în mod legal în Olanda să cumpere asigurări individuale private de sănătate de la unul dintre asigurători, care, în schimb, trebuie să accepte pe oricine, indiferent de vârsta şi statutul de sănătate şi să asigure un pachet standard de servicii medicale.

Sistemul se bazează pe asigurări sociale de sănătate (acoperă 63% din populaţie) şi asigurări private de sănătate (31% din populaţie). Există un regim naţional special care acoperă bolile cronice, psihiatrice şi invaliditatea (echivalentul programelor naţionale in România).

Toată lumea achită 12,55% din venituri pentru a finanţa aceste programe. Exista un maximum pentru rambursarea plăţii medicamentelor, ceea ce depăşeşte fiind suportat de pacient. Initial, pe piaţa olandeză au intrat 11 companii private de asigurări medicale, în prezent rămânând active doar 4.

Concurenţa dintre asigurători este importantă şi pe segmentul asigurărilor de bază şi pe cel al asigurărilor suplimentare (o raritate în UE). Îngrijirea primară este asigurată, în general, de medicii de familie, cu rol de filtru spre specialişti şi spitalizare.

MAREA BRITANIE

Asigurarea medicală îi include pe toţi rezidenţii legali, asigurările suplimentare nefiind frecvente. Sistemul privat este aproape absent, doar 11% din populaţie având o asigurare privată. Serviciul Naţional de Sănătate este finanţat în special din impozitare generală (95%), restul realizându-se din alte contributii.

Serviciile primare sunt asigurate de medicii de familie care desfasoara activităţi independente, având rolul unui filtru de acces şi fiind responsabili pentru circa 1.800 de membri din comunitatea locală. Spitalele primesc finanţare bazată pe activitate şi contracte. Listele de aşteptare pentru accesul la asistenţă medicală ajung însă şi la 12 luni.

SPANIA

Sistemul, bazat pe impozitare, acoperă 99,8% din populaţie, inclusiv imigranţii. Accesul la sistemul de sănătate este gratuit, conform unui act din 1986. Medicii de familie au rol de filtru al pacienţilor, iar toţi specialiştii din spitale şi unitatile de ambulatoriu sunt salariaţi. Posibilitatea contractării unei asigurări de sănătate private există, dar numărul celor care apelează la ea este limitat.

AUSTRIA

Sistemul este finanţat în special din asigurările sociale de sănătate, cu 45%. Anagajaţii şi angajatorii plătesc, în mod egal, între 7,1-9,1% din câştiguri. Serviciile includ de la tratament medical la ergoterapie, reabilitare, tratamente spa sau concediu medical. Circa 19% din paturile de spital sunt deţinute de instituţiile de asigurări sociale, 16% de organizaţiile private nonprofit şi doar 6% sunt private sau non-profit. 2,4% din populaţie nu este asigurată.

BELGIA

Asigurările sociale de sănătate acoperă servicii pentru 99% din populaţie, acestea fiind finanţate de contribuţiile angajaţilor/ angajatorilor şi de cele obligatorii ale celor care desfăşoară activităţi independente. Pacienţii au dreptul să-şi aleagă furnizorii, spitalul, fondul de afecţiuni. Pentru serviciile din spital, belgienii trebuie să plătească în funcţie de statutul de angajat, cel familial şi de durata internării. Sistemul de rambursare al plăţii medicamentelor promovează utilizarea genericelor. Comunităţile sunt responsabile pentru majoritatea serviciilor de prevenţie.

DANEMARCA

Asigurarea universală valabilă pentru toti rezidenţii este finanţată din impozite. Numărul asigurărilor private pentru clinici private este în creştere pentru a scurta timpul de aşteptare. Nu există o listă a beneficiilor, specialistul fiind cel care consideră tratamentul adecvat pentru finanţarea de stat. Medicii de familie constituie poarta de intrare spre specialişti, pshihoterapeuţi şi spitale.

IRLANDA

Rezidenţii sunt eligibili pentru orice fel de serviciu. Există două categorii de servicii, în funcţie de contribuţie. 75,2% din cheltuielile de sănătate sunt finanţate din impozite. Medicii de familie desfăşoară activităţi independente şi au rol de filtru. Spitalele publice voluntare sunt finanţate în special de stat.

ITALIA

Acoperirea universală prin Serviciul Naţional de Sănătate e finanţată prin impozitare generală. Autorităţile locale asigură serviciile pentru pacienţi sau plătind alţi furnizori. Deşi există acces universal la un pachet uniform de beneficii, există diferenţe majore în ceea ce priveşte îngrijirea medicală şi cheltuielile, în funcţie de regiuni. Unităţile locale de sănătate controlează şi acreditează spitalele publice (61%) şi pe cele private, nonprofit.

SUEDIA

Bazat predominant pe impozitare, sistemul de sănătate acoperă întreaga populaţie rezidentă. Cheltuielile publice sunt de circa 86% şi sunt finanţate, în principal, prin impozite regionale. Medicii de familie ghidează pacientul către serviciul de îngrijire adecvat din sistem. La nivel local, autorităţile oferă şi finanţează serviciile sociale de bunăstare, gen îngrijirea copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi etc. În general, personalul este format din funcţionari publici. 

ELVEŢIA

Asigurarea de sănătate este obligatorie din 1996 şi cuprinde un pachet de beneficii cu subvenţii pentru cei cu venituri mici. Fiecare rezident trebuie să achiziţioneze o asigurare de la una dintre cele 90 de companii existente. Din activităţile de asigurare obligatorii nu se pot obţine profituri şi nu se pot refuza solicitanţi.

Sistemul de sănătate este finanţat din diverse surse, cea mai mare contribuţie fiind de 38%, prin plăţi private. Pachetul standard include de la internări nelimitate în spitale la medicamente aprobate. Majoritatea regiunilor operează propriile spitale în baza bugetelor globale. Circa o treime din rezidenţi primeşte subvenţii.

CEHIA

Sistemul este finanţat în proporţie de 80,5% din asigurări obligatorii, 10,2% din impozite şi 8,3% din plăţi directe. Toate contribuţiile au un plafon. Fiecare individ îşi poate alege fondul de asigurare, pe care-l poate schimba după un an. Nivelul beneficiilor este foarte ridicat, incluzând de la servicii de prevenţie la terapie spa.

Furnizorii privaţi de îngrijire ambulatorie (95%) şi spitalele publice (90% dintre paturi) lucreză pe bază de contract cu fondurile de asigurare de sănătate, care concurează pentru membri. Au fost privatizate puţine policlinici şi spitale mici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite