De câţi bani are nevoie o familie din România pentru un trai decent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
supermarket

Creşterea constantă a preţurilor produselor de consum, dată pe de o parte de creşterea costurilor cu salariile (creşterea costurilor cu forţa de muncă), iar pe de alta de tarifele la utilităţi, în special cele privind energia, duc implicit şi la majorarea cheltuielilor zilnice.

Ca atare, valoarea coşului de consum pentru un trai decent este de 6.762 lei pe lună pentru o familie de doi adulţi şi doi copii, în mediul urban, luând în calcul că unul dintre copii are 12-14 ani, iar celălalt 8-10 ani, relevă datele unui studiu Syndex, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii împreună cu Fundaţia Friedrich Ebert Stifung, care au derulat o cercetare la nivel naţional pentru fundamentarea unui coş minim de consum pentru un trai decent în România. 

Pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 5.551 lei, pentru una de doi adulţi fără copii de 4.146 lei, iar pentru o persoană adultă de 2.552 lei/lună.

Trai minim decent înseamnă, în concepţia celor care au realizat studiul, toate nevoile biologice şi sociale generale care sunt acoperite la un moment dat. 

Acesta include alimentaţie echilibrată, haine şi încălţăminte noi, familia dispune de locuinţă cu un anumit grad de intimitate şi autonomie a membrilor, mobilată şi echipată cu aparate electrocasnice în stare bună, posibilitatea de plăti facturile, asigurarea îngrijirii sănătăţii adecvate, posibilitatea de a se recrea la cinema, muzeu şi vacanţă o dată pe an. De asemenea, s-a luat în calcul şi posibilitatea de constitui un fond de economii pentru a putea procura bunuri scumpe de folosinţă sau pentru a acoperi cheltuieli extraordinare ocazionale sau neprevăzute, inclusiv pentru a-şi ajuta apropiaţii în caz de nevoie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite