În ţara noastră s-a inventat, deunăzi, prima piesă de vodevil cu final nefericit. Se numeşte „Taxa pe lăcomie”. Acţiunea se desfăşoară în jurul resurselor naturale ale României şi, din comedie, totul este transformat de PSD şi ALDE în tragedie.

De ce? Pentru că, la noi, gazele naturale sunt folosite mai mult în scop propagandistic şi ideologic şi mai puţin pentru lucruri concrete, precum restartul industriei sau conectarea locuinţelor unde oamenii se încălzesc cu vreascuri. Iar dacă eşti politcian şi lipeşti, de Taxa pe Lăcomie, timbrele „român”, „România” şi „românesc”, ai impresia că te poţi califica drept un mare patriot, demn de cărţile de istorie.

Plafonarea preţului la gazele naturale la 68 de lei/Mwh până în anul 2021 s-a dorit a fi o măsură care sancţionează, teoretic, un comportament abuziv al companiilor producătoare care, bucurându-se de o accelerare a preţului pe seama consumatorilor, au înregistrat profituri uriaşe.

A fost, oare, o decizie corectă? Cine este, de fapt, marele beneficiar al plafonării preţului la gaze? Este aceasta o măsură care îi protejează, cu adevărat, pe consumatori? Cine este, de fapt, mai lacom? Statul sau companiile producătoare?

România avea cel mai mic preţ de achiziţie al producţiei de gaze naturale din UE

Cifrele arată altceva. Într-un clasament întocmit pe baza datelor puse la dispoziţie de Eurostat, România era, de departe, ţara care, înainte de taxare, avea cel mai mic preţ de achiziţie al producţiei din Uniunea Europeană. În România, media de preţ înregistrată în anul 2018, înainte de plafonare, a fost de 18.6 euro/Mwh, în timp ce, spre exemplu, la vecinii noştri abonaţi la gaz rusesc, nivelul a fost mai ridicat. În Ungaria a fost de 28.2 euro/Mwh, iar în Bulgaria s-a situat la 31.6 euro/Mwh. 

Sursă: Eurostat, date actualizate 21-12-2018

Lucrurile nu se schimba, însă, nici atunci când analizăm preţul de achiziţie al producţiei de gaze naturale incluzând taxele care ajung la buget. România colectează la visteria statului sume de bani de la producătorii de gaze naturale din redevenţele calculate în funcţie de preţul de referinţă de pe Piaţa Zilei Următoare de pe Bursa din Austria, TVA-ul, acciza şi impozitul pe veniturile suplimentare obţinute după liberalizare.


Sursă: Eurostat, date actualizate 21-12-2018

Concret, statul român încasează, în medie, 13.5 euro / Mwh însă, aparent, cu un preţ mediu total de 32.1 euro/Mwh, rămânem ţara cu cel mai ietin gaz natural din UE. Şi asta cu toate că avem a patra cea mai mare rezervă dovedită de gaz din Uniune şi suntem şi principalul producător de gaze naturale din estul Uniunii.

Nivelul de taxare al producţiei de gaze naturale este printre cele mai ridicate din UE

Realitatea arată că, înainte să plafoneze preţul de vânzare al producţiei, statul român a profitat din plin de avantajul că, în România, gazele naturale se vindeau la cel mai mic nivel din UE.  


Sursă: Eurostat, date actualizate 21-12-2018

În structura preţului românesc, 43% reprezintă taxele care ajung la buget! Numai Danemarca, Olanda şi Suedia au, procentual, un regim de taxare puţin mai mare, însă, pun la dispoziţie o întreagă infrastructură favorabilă investiţiilor. Spre deosebire de România, Danemarca şi Olanda, state care au producţie de gaze naturale, câştigă şi mai mulţi bani la buget întrucât aplică un procent de taxare mai mare la un preţ de achiziţie al producţiei mult superior faţă de cel înregistrat în România.

În schimb, la noi, această manieră de a taxa gazele naturale şi faptul că ani la rândul preţul de vânzare al producţiei a fost stabilit pe cale administrativă de guvernanţi, la un preţ foarte scăzut, au descurajat investiţiile în noi operaţiuni de explorare, în noi tehnologii de a creşte substanţial gradul de recuperare al zăcămintelor dar şi investiţiile în căutarea de noi opţiuni pentru diversificarea activităţii. Atât OMV Petrom cât şi Romgaz luau în calcul să investească în petrochimie. Probabil că, în noul context de taxare, miza va fi supravieţuirea.

Preţul mic şi izolarea României n-au contribuit decât la a-i goni pe investitori, la a ne condamna la insecuritate energetică şi la a-i ajuta pe politicieni să-şi ransforseze discursul naţionalist.  

Plafonarea preţului la producţia de gaze naturale nu ajută nici populaţia şi nici industria

La fiecare MWh comercializat din producţia internă, statul român încasează, aşadar, 13.5 euro. Niciun eurocent diin aceşt bani nu a fost folosit, în anul 2018, pentru măsuri de protecţie a consumatorilor săraci sau pentru a le oferi stimulente micilor furnizori să extindă reţeaua de gaze în zonele uitate din această ţară. Aşa am ajuns ca, în România, o bătrână cu o pensie de 700 de lei să plătească acelaşi preţ pentru un Kwh de gaze naturale la fel ca cei trei băieţi care au anunţat, victorios, că au răpus multinaţionalele.

Plafonarea preţului la gazele naturale nu-i va scoate pe români din sărăcie. Din contră, impactul în factura finală probabil că va fi insignifiant, pe termen scurt, însă va pune un mare semn de întrebare pe locurile de muncă din industrie. Rămâne de văzut când şi cum va reglementa ANRE tariful la furnizare în anul 2019, dacă efectiv o să coboare preţul atât de mult încât chiar va trebui să ridicăm statui.

Decizia de a îngheţa preţul la producţie la valoarea de 68 de lei/Mwh nu-i va ajuta nici măcar pe marii consumatori industriali. Acest preţ se situează uşor sub media din anul 2017 la care s-a tranzacţionat producţia internă de gaze naturale pe Bursa Română de Mărfuri. Nu-şi aduce nimeni aminte să fi duduit anul trecut, spre exemplu, petrochimia, un sector care, în ciuda potenţialului ţării noastre, atârnă ca un bolovan de deficitul balanţei comerciale. Acolo, blatul istoric dintre politicieni şi oameni de afaceri tenebroşi au pus pe butuci ditamai industria.

În schimb, plafonarea preţului la gazele naturale va fi o bombă cu ceas pentru oricare altă guvernare care ar putea înlocui coaliţia PSD-ALDE în 2020. De ce? Plafonarea se răsfrânge şi asupra contractelor aflate în derulare iar în textul OUG-ului scrie că diferenţa de preţ se va achita, ca o compensaţie, în anul 2022.

Aparent, singurul câştigător din toată această operaţiune este statul şi o mână de politicieni care cred că drămuiesc această resursă de parcă ei sunt proprietarii. Odată şi cu aplicarea taxei de 2% pe cifra de afaceri, la buget se vor încasa de la companiile producătoare de gaze naturale şi mai mulţi bani, dar care vor fi folosiţi şi pentru pensii speciale, şi pentru favoruri electorale şi pentru alte măsuri care nu aduc bunăstare şi nu îi protejează deloc pe cei vulnerabili.