Daniel Zamfir, propus de PSD să supravegheze pensiile private, piaţa RCA şi pe cea de capital. Ce salariu uriaş va avea dacă ajunge şef la ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controversatul iniţiator al legilor antibănci, Daniel Zamfir, este „în cărţi” pentru şefia Autorităţii de Supreveghere Financiară (ASF), propunerea venind din partea PSD, scrie economica.net.

Potrivit informaţiilor economica.net, pe lângă Daniel Zamfir, în discuţii pentru ocuparea postului lăsat vacant după plecarea lui Leonardo Badea pe poziţia de viceguvernator BNR ar mai fi şi Nicu Marcu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi. 

" Există nişte discuţii, vom vedea ce se întâmplă. Eu sunt interesat de acest post, iar propunerea a venit din PSD, în urmă cu câteva săptămâni. Anul trecut şi premierul (nr: Viorica Dăncilă) mi-a făcut o propunere în acest sens", a confirmat, pentru economica.net, Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir a devenit cunoscut opiniei publice în contextul în care a fost, împreună cu avocatul Gheorghe Piperea, promotorul unora dintre legile care au schimbat complet sistemul bancar. Printre acestea legea dării în plată, legea conversiei creditelor în franci sau legea insolvenţei personale. Pe traseul legislativ se află, în diverse faze, şi alte iniţiative ale lui Zamfir, cum ar fi legea plafonării dobânzilor sau legea privind recuperatorii de credite. 

Dacă va fi acceptat la şefia ASF, Zamfir va avea un salariu de invidiat: Leonardo Badea încasa lunar 14.184 euro (68.082 lei, la un curs mediu de 4,8 lei/euro), cei 816.982 lei pe an provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi încă 33.509 lei plata concediului neefectuat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite