Daniel Consantin: Exporturile de carne de porc către China ar putea începe peste aproximativ o lună

Daniel Consantin: Exporturile de carne de porc către China ar putea începe peste aproximativ o lună

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a anunţat că peste o lună va începe exportul de carne de porc al României în China FOTO Marian Iliescu

Exporturile de carne de porc către China ar putea începe peste o lună, a declarat, la Arad, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în timp ce premierul Victor Ponta a spus că îşi doreşte ca atunci când ajunge la Beijing să consume tot carne românească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul Victor Ponta a vizitat Fabrica de nutreţuri combinate Vinga, deţinută de Smithfield România, jurnaliştii întrebându-l pe premier de când ar putea începe exporturile de carne către China, iar răspunsul a fost oferit de ministrul Agriculturii, care a spus că peste aproximativ o lună.
 
„Când o să merg la Beijing, tot carne românească aş vrea să consum, dar şi în alte părţi din Europa“, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
 
„O să avem vizita ministrului Agriculturii (din China - n.r.) în două săptămâni la Bucureşti, dar (…) se pare că într-o lună se pot realiza deja primele exporturi în China. Vorbim pe partea de porcine, dar am semnat anul trecut un protocol, un memorandum, şi pe zona de bovine şi eu cred că tot cam în aceeaşi perioadă vor fi făcute şi primele exporturi de animale vii în China“, a declarat Daniel Constantin.
 
Ministrul a spus că fabrica de nutreţuri combinate de la Vinga este singura companie din România care integrează producţia. „Este un model pentru toţi cei care lucrează în agricultură. E şi politica Ministerului Agriculturii să nu mai exportăm, sigur că mă bucură exporturile de anul trecut, dar să nu mai exportăm atâta materie primă, să integrăm producţia. De altfel, toţi cei care vor veni să obţină finanţare în PNDR în 2014-2015 vor avea punctaj suplimentar dacă integrează producţia, dacă pe lângă un complex de creştere a porcilor, de exemplu, au o fabrică de nutreţuri combinate sau o bază furajeră“, a spus ministrul.

Mai puteţi citi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: