Dăncilă stârneşte controverse. Ce spun arhitecţii din România despre eliminarea autorizaţiei pentru construire pentru anumite investiţii publice

Dăncilă stârneşte controverse. Ce spun arhitecţii din România despre eliminarea autorizaţiei pentru construire pentru anumite investiţii publice

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) a reacţionat la anunţul făcut marţi de premierul Viorica Dăncilă cu privire la eliminarea autorizaţiei de construcţie pentru anumite investiţii publice derulate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la Bacău, că în şedinţa Guvernului de joi va fi adoptat un act normativ prin care autorizaţia de construire va fi eliminată din documentaţia ce trebuie depusă în cadrul proiectelor cu finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

„Exceptarea autorităţilor publice de la parcurgerea unor paşi esenţiali, mai exact de verificare specializată a documentaţiei investiţiei, este un act riscant şi discriminatoriu, încurajând indisciplina în construcţii şi nerespectarea legii”, avertizează Alexandru Găvozdea, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

Instituţia susţine că scopul autorizaţiei de construire este a de a asigura siguranţa publică şi de a ajuta statul să ţină evidenţa intervenţiilor şi investiţiilor care se realizează în domeniul construcţiilor, fie publice sau private, civile sau rezidenţiale.

Potrivit OAR, obţinerea autorizării intervenţiilor prin construcţii este condiţionată de parcurgerea unor proceduri. Acestea sunt menite să asigure protejarea unor valori sociale, a securităţii, a sănătăţii umane şi publice, a salubrităţii şi a patrimoniului arheologic, construit şi natural. Respectarea normelor de protecţia mediului cu evitarea riscurilor naturale sau antropice este astfel obligatorie, iar o astfel de responsabilitate nu poate fi asumată doar de profesioniştii din domeniul construcţiilor prin documentaţia de proiect, ci revine integrat şi administraţiei publice, care are obligaţia să vegheze la siguranţa publică.

Încadrarea investiţiei în strategia de amenajare a teritoriului pentru o dezvoltare integrată şi durabilă necesită, în concret, verificarea unor standarde de siguranţă şi de calitate în construcţii. Acestea sunt instituite prin norme tehnice, a căror respectare este asigurată de către instituţii specializate. Nerespectarea acestor prevederi este încadrată drept caz de indisciplină în construcţii şi este sancţionată contravenţional sau penal, după caz.

În cadrul temei de finanţare, investiţiile publice sunt verificate pentru respectarea procedurilor privind etapele de proiectare şi execuţie, prevăzând inclusiv termene rezonabile, ceea ce necesită întotdeauna obţinerea autorizaţiei de construire.

Arhitecţii din România susţin că, dacă există o zonă unde este binevenită intervenţia prim-ministrului, acesta este în direcţia voinţei politice pentru eficientizarea procedurii administrative, în vederea asigurării celerităţii şi clarificării procedurilor administrative.

„Cum scopul obţinerii autorizaţiei de construire este o chestiune de siguranţă publică, ne arătăm disponibilitatea către prim-ministru de a aduce clarificări şi propuneri de simplificare a procedurilor, pentru ca investiţiile publice să fie realizate la un nivel de calitate corespunzător, respectând legile domeniului”, conchide Alexandru Găvozdea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: