Dan Vîlceanu a anunţat cu cât vor creşte pensiile şi alocaţiile pentru copii în 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, a anunţat duminică cu cîât vor creşte pensiile şi alocaţiile pentru copii, de la începutul anului viitor.

Ministrul interimar de Finanţe, Dan Vîlceanu, a fost întrebat, duminică, la Prima TV, de când vor creşte pensiile şi cu cât şi a precizat: "De la începutul anului 2022 şi cred că procentul va fi undeva în jur de şase la sută. Sunt întrebat deseori legat de pensii, salarii. Ceea ce pot spune este doar ce prevede legea în vigoare, pentru că bugetul se face pe legea în vigoare”.

”Legat de alocaţii, există o ordonanţă adoptată la începutul anului care  prevede că alocaţia de la 1 ianuarie 2022 să fie 486 lei pentru copiii până la doi ani şi pentru copiii peste doi ani, undeva pe la 243 de lei. Ele vor intra clar de la 1 ianuarie 2022, e o lege în vigoare la 1 ianuarie. La pensii indexarea se face cu rata inflaţiei şi jumătate din salariul mediu brut. Cam undeva pe aici ar însemna", a adăugat ministrul. 

Întrebat, de asemenea,  cât a cheltuit ultima dată la cumpărături, Vîlceanu a explicat că nu obişnuieşte să îşi facă cumpărături pentru o perioadă mai lungă de timp. 

"Fac cumpărături în zona în care locuiesc şi nu merg la cumpărături decât dacă am nevoie de ceva. Nu sunt genul care îşi face cumpărături pentru o perioadă mai lungă, nu mă vedeţi cu coşurile prin supermarket. Nu mănânc mai mult de o dată pe zi şi de obicei spre seară, aşa că nevoile sunt extrem de simple la mine", a declarat ministrul 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite