Daea: MADR va procura escadrile de avioane cu sisteme antigrindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Daea FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Ministerul Agriculturii are în vedere achiziţia a două escadrile, cu câte trei avioane dotate cu sisteme antigrindină, a anunţat, luni, la Botoşani, ministrul Petre Daea.

"Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în aşa fel încât să avem o libertate mai mare de acţiune şi să acoperim în perspectivă întreaga suprafaţă agricolă", a afirmat Daea, citat de Agerpres, precizând că ministerul are în vedere achiziţia a două escadrile cu câte trei aparate de zbor fiecare.

El a susţinut că avioanele vor funcţiona în paralel cu sistemele de rachete antigrindină.

"Este un program pe care noi l-am promovat şi îl extindem. În 2004, în România erau 17 puncte de lansare. Din 2004 până în 2017, iată, timp de 13 ani, din nefericire nu s-au mai construit decât 13. Noi, prin programul de guvernare, ne-am propus ca obiectiv pentru această zonă, pentru prevenirea căderii de grindină, să facem un număr de 60 de puncte de lansare. Într-un an şi ceva am făcut 40", a adăugat ministrul Agriculturii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite