Curtea de Conturi: Transelectrica a făcut plăţi ilegale de zeci de milioane de lei către Teletrans SA şi Smart SA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transelectrica, operatorul de transport al energiei electrice ale cărei servicii se regăsesc pe factura fiecărui abonat, a făcut plăţi ilegale de ordinul zecilor de milioane de lei către Teletrans şi Smart, plătind uneori tarife de manoperă de 3-6 ori mai mari decât cele prevăzute în contract, scrie Curtea de Conturi în raportul său pe anul 2016.

În urma auditului efectuat asupra activităţii Transelectrica, companie deţinută de stat în proporţie de 58,69%, Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli, printre care şi plăţi ilegale ori plata la preţuri supraevaluate a unor lucrări.

Potrivit raportului, s-au efectuat plăţi pentru servicii/lucrări decontate peste nivelul contractat, respectiv servicii de întreţinere/revizie şi verificări în sumă de 116.000 lei, care nu se regăsesc nominalizate în procesele-verbale de recepţie lunară şi pentru care entitatea nu a făcut dovada prestării lor, cu documente justificative încheiate în condiţiile stabilite prin contract.

Teletrans, plătită pentru mai mult decât a făcut

În alte situaţii, Curtea a descoperit „lucrări de investiţii supraevaluate prin includerea în listele cuprinzând cantităţile de lucrări executate a unor cantităţi de materiale/manoperă/utilaj mai mari decât cele stabilite în oferta financiară”. 

„Compania a angajat, prin SC TELETRANS SA, servicii de asigurare a unui Centru de Urgenţă, care funcţionează într-o locaţie închiriată de la un furnizor privat de servicii, în condiţiile în care, potrivit Legii energiei, licenţelor de transport şi sistem, activitatea de transport a energiei electrice este de importanţă majoră în planul de securitate naţional, Transelectrica având responsabilitatea funcţionării sigure a Sistemului Energetic Naţional”, se arată în raport.

Astfel, pentru funcţionarea acestui Centru de Urgenţă s-au efectuat plăţi, către SC TELETRANS SA, în valoare de 163.000 lei pentru lucrări de amenajare a unor spaţii, ce au fost decontate de două ori; 1.076.000 lei, pentru soluţii informatice decontate unui furnizor peste preţul de achiziţie al acestora plătit prestatorului; 713.000 lei, pentru servicii de instruire/training, fără a avea documente justificative care să certifice prestarea lor; 591.575 euro, pentru închirierea spaţiului aferent, la preţuri peste cele practicate pe piaţă (echivalentul a cca 52 euro/mp, preţuri cu mult peste cele practicate pe piaţă în zona în care au fost închiriate aceste spaţii, respectiv 12-20 euro/mp). 

În plus şi în mod nejustificat, CNTEE Transelectrica SA a decontat către SC TELETRANS SA contravaloarea unor licenţe, echipamente şi software, care n-au fost livrate şi recepţionate şi care, pe cale de consecinţă, nu au fost nici inventariate. 

Au fost imobilizate fonduri băneşti în sumă de 8.247.000 lei pentru servicii angajate prin SC TELETRANS SA, în vederea implementării a două proiecte (aplicaţii) în domeniul tehnologiei informaţiei şi servicii de project management, dar care nu au fost finalizate. 

Contractele în baza cărora au fost angajate au expirat, decontarea acestora s-a efectuat în alte condiţii decât cele stabilite prin oferta tehnico-economică (tarife de manoperă superioare, de 3-6 ori mai mari: 170-330 lei/oră, faţă de tariful de 55 lei/oră, fără TVA, prevăzut în Contractul încheiat) şi fără a avea la bază documente care să certifice prestarea lor în condiţiile stabilite prin oferta tehnico-economică. 

Pe de altă parte, compania a acceptat la plată lucrări de construcţii executate de terţi, la bunuri din domeniul public al statului, în valoare de 2.274.000 lei, fără a avea la bază situaţii de lucrări (întocmite de constructor şi însuşite de CNTEE Transelectrica SA), care să certifice execuţia lucrărilor de către constructor, în condiţiile în care au fost contractate şi facturate. 

Totodată, au fost imobilizate fonduri băneşti în sumă estimată de 5.497.000 lei, fără TVA, pentru achiziţia de echipamente nepuse în funcţiune şi servicii specifice, precum şi pentru servicii de acces în staţiile electrice, în condiţiile neimplementării proiectului investiţional. 

Smart SA a vândut întreruptoare la preţuri de 3,5 ori mai mari

Pe de altă parte, Curtea de Conturi a descoperit că s-au utilizat ineficient fonduri băneşti pentru proiecte de investiţii şi lucrări derulate de Smart SA.

Astfel, 11,3 milioane lei au fost plătite pentru „realizarea unui proiect de investiţii privind sistemele integrate de securitate în staţiile electrice, prin achiziţia de echipamente similare la preţuri diferite, contractate în acelaşi an cu acelaşi furnizor (în sumă estimată de 3.348 mii lei), precum şi prin achiziţia de echipamente/licenţe (în sumă estimată de 7.930 mii lei), care nu au fost instalate până la data controlului, având garanţia expirată”.

Într-un alt caz, s-au plătit 7,65 milioane lei (fără TVA) pentru lucrări de înlocuire de întrerupătoare în staţiile electrice, prin acceptarea la plată a unor lucrări executate de SC SMART SA la preţuri supraevaluate, prin încorporarea unor materiale (întreruptoare) achiziţionate la preţuri mai mari decât cele existente pe piaţă, în unele cazuri de peste 3,5 ori mai mari faţă de preţul de achiziţie, plătit furnizorului de la care au fost achiziţionate. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite