Cum vrea Guvernul să-i aducă pe „căpşunari“ acasă şi ce salariu le propune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul are în lucru o strategie de aducere acasă a românilor care muncesc în străinătate la munci agricole, majorând substanţial salariul net în domeniu, aşa cum s-a întâmplat în trecut şi în sectorul construcţiilor, a anunţat ministrul Agriculturii, în cadrul audierilor din Parlament.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a precizat că anul acesta pentru Programul "Tânărul Fermier" se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora.

"Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul "Tânărul Fermier" va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora", a spus ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune. "Nu le vom mai da prietenilor voştri pe redevenţe ridicole. Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară", a mai spus Oros.

Moţiunea simplă "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, a fost dezbătută luni în plenul Senatului. Semnatarii au solicitat demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, "până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei".

Moţiunea a fost adoptată cu 68 de voturi "pentru", 32 "împotrivă" şi cinci abţineri. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite