Cum vor circula trenurile în minivacanţa de 1 decembrie. Lista trenurilor anulate
0CFR Călători informează că va adapta capacitatea de transport în minivacanţa prilejuită de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale, din perioada 30 noiembrie – 2 decembrie.
Sunt suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant disponibil. Unele trenuri sunt anulate pe rutele pe care traficul este redus substanţial în zilele libere din perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, pasagerii putând circula cu celelalte trenuri din graficul de circulaţie.
Pentru a evita aglomeraţia din ziua plecării trenului, compania recomandă tuturor pasagerilor să cumpere din timp biletele de tren. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipaţie: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Programul agenţiilor de voiaj CFR
Vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, conform programului de lucru al centrelor comerciale. Punctul de lucru din Aeroportul Otopeni va fi deschis în cele 2 zile în intervalul orar 08:00-20:00. Restul agenţiilor vor fi închise.
Înainte de efectuarea călătoriei, CFR Călători recomandă pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Trenuri care nu vor circula
la data de 1 decembrie
- IR 1594, IR 1593, IR 1595 Craiova – Bucureşti Nord şi retur
- IR 1722, IR 1723 Sibiu – Caracal şi retur
- IR 1729, IR 1728 Caracal – Petroşani şi retur
- IR 1664 Iaşi – Bucureşti Nord
- IR 1833, IR 1834 Iaşi – Timişoara Nord şi retur
- IR 1755, IR 1750 Bucureşti Nord – Suceava
- R 5481 (ramura de la IR 1753) Bacău – Bicaz
- R 5584 (ramura pentru IR 1756) Botoşani – Vereşti
- R 5482 (ramura pentru IR 1756) Bicaz – Bacău
la data de 1/2 decembrie
- IR 1667, IR1668 Bucureşti Nord – Iaşi şi retur
- IR 1741, IR 1742 Bucureşti – Satu Mare şi retur
- IR 1756, IR 1757 Suceava – Bucureşti Nord şi retur
- IR 1653, IR 1654 Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi şi retur
- IR 1821, IR 1822 Bucureşti Nord – Arad şi retur
la data de 2 decembrie
- R 5581 (ramura de la IR 1757) Botoşani – Vereşti
la datele de 30 noiembrie şi 1 decembrie
- IR 1591, IR 1590 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur
- IR 1574, IR 1575 Galaţi – Bucureşti Nord şi retur
la datele de 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie
- IR 1785, IR 1786 Bucureşti – Piteşti şi retur