Cum şi-a abandonat guvernul român strategia de comerţ exterior de care ar fi avut nevoie, acum, într-o perioadă a războaielor comerciale
0
Într-o perioadă în care Uniunea Europeană se îndreaptă spre un război comercial iminent cu SUA iar ritmul de creştere al economiei ţărilor din zona euro, principalii parteneri comerciali ai ţării noastre, a început să încetinească, s-ar putea să plătim un cost usturător pentru că am amânat să punem la punct câteva fundamente solide pe care să se bazeze economia naţională.
Problemele sistemice provocate de birocraţie, de infrastructura deficitară şi de desele schimbări de fiscalitate combinate cu o lipsă acută de viziune la nivel de guvernare îşi pun amprenta decisiv şi negativ asupra modului în care funcţionează economia ţării noastre.
Aşa am ajuns, spre exemplu, ca deficitul comercial al României să se adâncească şi mai mult în 2019. În primele opt luni ale acestui an, am exportat bunuri şi servicii în valoare de 45.749 miliarde de lei şi am importat de 56.599 miliarde de lei. Raportându-ne la anul 2018, exporturile au crescut cu doar 1.7%, în timp ce importurile au avut un avans mai consistent, de 4.8%.
Prima parte din acest dialog o puteţi regăsi aici.
„Este foarte greu să mai vorbeşti, astăzi, despre Departamentul de Comerţ Exterior”
În perioada 2004 – 2007, Iuliu Winkler a fost ministru delegat pentru Comerţ, având o implicare adaptarea tuturor acordurilor comerciale ale Romaniei la politica blocului european, în procesul aderării României la UE, dar si in pregatirea exportatorilor romani pentru a face fata provocarilor pietei unice.
Primul lucru pe care am vrut să îl aflu în cadrul acestei discuţii a fost evaluarea sa cu privire la modul în care se comportă, astăzi, Departamentul pentru Comerţ Exterior. „La momentul 2004, când am preluat conducerea Departamentului pentru Comerţ Exterior, unul dintre capitolele care au fost cel mai profesionist încheiate din cele 31 de dosare din procesul de aderare a fost cel legat de politica comercială. În perioada aceea am performat extraordinar de bine”, începe să povestească Iuliu Winkler.
Elaborarea Strategiei Naţionale pentru Export (SNE) a demarat la începutul anului 2004. Consiliul National de Export fusese constituit în aprilie 2004 prin Hotărâre de Guvern. „Eu am preluat aceasta iniţiativă odată cu numirea mea în decembrie 2004 şi am finalizat-o cu succes în anul 2005. Fac această precizare pentru că am apreciat în mod deosebit performanţa profesională a celor implicaţi în procesul de elaborare atât din sectorul public, cât şi din sectorul privat. Ulterior, au mai fost elaborate două SNE pentru perioade succesive de timp, dar au lipsit atât coerenţa în abordare, cât şi consistenţa în implementare”, a mai spus Iuliu Winkler.
L-am întrebat, apoi, dacă, astăzi, acest departament mai are forţa pe care a avut-o în urmă cu 15 ani. „Este foarte greu să mai vorbeşti, acum, despre Departamentul de Comerţ Exterior. Unele structuri au dispărut, iar numărul de personal este redus la limita existenţei”, completează el.
Practic, rezultatele balanţei comerciale enunţate mai sus pot fi puse şi pe seama modului în care ţara noastră reuşeşte să-şi mai promoveze, în străinătate, afacerile româneşti.
Departamentul pentru Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei ar fi trebuit să aibă un rol esenţial în procesul de internaţionalizare a firmelor româneşti şi să fructifice avantajele pieţei unice din UE.
„Chiar şi acele instrumente care mai sunt, astăzi, nu sunt folosite cum trebuie. Mulţi ar spune că, de exemplu, participarea la târguri şi expoziţii este o chestie caraghioasă sau neimportantă, dar nu este aşa! Dacă ai o strategie şi ţi-ai definit priorităţi şi le promovezi pe plan internaţional, atunci, participarea la târguri şi expoziţii poate ajuta la fixarea unei prezenţe româneşti pe pieţe importante”, spune Iuliu Winkler.
Astăzi, internaţionalizarea se realizează, cu preponderenţă, prin exporturi de bunuri şi servicii şi nu neapărat prin investiţii cu capital românesc. Dar, de fapt, realitatea este şi mai dură. La o privire mai atentă, majoritatea exporturilor sunt făcute, de fapt, de firme străine care produc în România.
„Priorităţile se schimbă de fiecare dată când vine un nou ministru”
În anul 2004, Iuliu Winkler a încercat să elaboreze Strategia Naţională pentru Export. „A fost o iniţiativă care, din păcate, nu a mai fost continuată”, începe el să îmi povestească. „Dacă am fi avut în domeniul comerţului exterior nişte priorităţi şi am fi încercat să ne ţinem de ele 10 ani, situaţia, astăzi, era un pic mai bună. Dar noi nu am fost în stare să facem acest lucru. Haideţi să fim sinceri, priorităţile se schimbă de fiecare dată când vine un nou ministru. Sunt master-planuri de transport, de exemplu, care sunt întocmite în funcţie de oraşul natal al acelui ministru. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în domeniul economic şi al comerţului. Nu spun aceste lucruri cu nostalgia că sectorul public sau un minister trebuie să decidă pentru o economie, dar un minister trebuie să găsească acele instrumente prin care să se investească bani în economie.”
Din perspectiva comerţului international, aderarea României la Uniunea Europeană trebuia să reprezinte deschiderea unor oportunităţi pentru o mobilitate mai mare a factorilor de producţie, pentru dezvolatarea rapidă a afacerilor şi o specializare mai ridicată a activităţilor pe lanţurile valorice internatioanel de bunuri şi servicii.
Iuliu Winkler intră în detalii. „Strategia Naţională de Export a fost un model european pe care l-am realizat cu ajutorul unei consultanţe elveţiene şi în strânsă legătură cu Organizaţia Mondială a Comerţului. Ea se baza pe ideea de parteneriat public-privat. Consiliul Naţional de Export (CNE) era instituţia care gestiona PPP-urile în care aveam prezente câteva ramuri economice, unele cu un mare potenţial de export, altele şi de export şi de import. CNE putea estima aşteptările legislative sau de sprijin a anumitor ramuri industriale, pentru a putea fi impulsionate. La vremea respectivă, vorbeam şi despre industria uşoară, şi despre ramuri ale industriei tehnice de la nave la maşini, dar şi despre turism. A fost o abordare interesantă, dar care a fost abandonată”, spune Iuliu Winkler.
Totuşi, adaug eu, în România, parteneriatul public-privat nu este văzut cu ochi buni. Este considerat a fi o manieră de a deturna bani publici. Iuliu Winkler îmi prezintă, însă, o altă perspectivă. „Ideea că PPP-ul este ceva putred este păguboasă! Uitaţi-vă în politica comercială a Uniunii Europene, la ce înseamnă acordurile comerciale. Ele sunt create din considerente economice dar, la fel de evident este că sunt un vector de influenţă, a UE, pe linia de soft power, de valori.”
În România, din nefericire, cuvântul „strategie” provoacă, astăzi, nervozitate, în loc să fi adus predictibilitate şi analize profesionite. „Dacă luăm, de exemplu turismul, România nici până astăzi nu s-a decis ce îşi doreşte. Vrea turism de excelenţă, sau turism de masă? Este turismul românesc un produs de export valabil? Avem şanse de a creşte cifrele? Toate aceste analize lipsesc”, completează Iuliu Winkler.
Avem măcar un singur exemplu bun în economia românească?, îl întreb pe Iuliu Winkler. „Eliminarea impozitului pe salariile IT-iştilor cred că este singurul exemplu de consecvenţă în istoria economică a ultimului deceniu. După 10 ani, România a ajuns să fie o putere regională, dar şi acolo putem discuta structura. Ar trebui să mergem mai mult spre serviciile de înaltă calitate? Noi suntem mai puternici în mentenanţă şi în servicii pe care le efectuăm pentru alţii, ceea ce înseamnă că performanţa IT-ului românesc generează profituri care sunt culese în altă parte. Dar, în orice caz, consecvenţa s-a dovedit că este foarte productivă.”
Se încarcă comentariile...
