În sfârşit am luat o pauză de la teatrul zilnic de ”uite Guvernul, nu e Guvernul”, precum şi alte non-priorităţi pe care mulţi dintre noi le urmăream. Dintr-o dată sănătatea a devenit prioritate, mai mult, binele celui aproape. Deşi dificil, cred că momentul este unul tocmai bun pentru a strânge rândurile, ca să gândim, să gândim strategic, poate chiar să visăm.

După tsunami-ul aruncat asupra economiei şi aşa plâpânde, formate din sute de mii de companii cu un singur angajat, prins în hăţişurile birocraţiei şi supra-taxat pentru munca pentru care o face, suntem la un T zero. Unii nu vor supravieţui, însă alţii pot să renască.

Odată cu închiderea graniţelor şi îmbulzeala din supermaket, cartoful a ajuns de la 1 la 7 lei, salata nu se mai găsea deloc în magazine, mulţi producători agricoli se plângeau că nu au unde să-şi vândă marfa. Nu este de mirare că aceasta este consecinţa lipsei de viziune în agricultură de care am dat dovadă.

Din 1995 până în 2018 România a avut a doua cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a ponderii agriculturii în Produsul Intern Brut, conform datelor World Bank. Ponderea agriculturii s-a redus de peste 4 ori de la peste 18% la puţin peste 4% în 2018. În acelaşi interval PIB-ul pe cap de locuitor a urcat de peste 7 ori. Cele două combinate ne indică practic nimicirea acestui sector. Interesant, însă, România are cea mai mare pondere a agriculturii în PIB din UE, de aproape 3 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Potenţialul României cred că rămâne uriaş. Agricultura este un domeniu prin care putem reinventa antreprenoriatul, brand-ul nostru de ţară şi modul cum se fac afaceri în acest sector.

În ultimii ani am raportat producţie record la hectar la grâu, porumb şi floarea soarelui. Cu toate acestea, România a înregistrat în 2019 un deficit de 1,2 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu peste 8% faţă de 2018, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). În ce priveşte exporturile, porumbul se situează pe primul loc (cu 1,2 mld.eur în 2019), urmat de grâu (1,12 mld eur) şi seminţele de floarea soarelui (757 mil.eur). Importăm în principal produse procesate, carne de porc, produse de brutărie şi patiserie, precum şi ciocolată.

Aici putem câştiga, prin impulsionarea producţiei cu valoare adăugată, în câteva direcţii:

1. Susţinerea şi înfiinţarea unor fonduri de investiţii dedicate companiilor din industria agroalimentară, care să permită accesul la finanţare, precum şi adoptarea unei guvernanţe corporative profesioniste.

2. Crearea de conexiuni între ecosistemele de producţie şi încurajarea economiei circulare, prin interconectarea lanţurilor de producţie. Un exemplu în acest sens poate fi fabrica de bioetanol din paie ce se construieşte de un grup elveţian în Podari. Eficientizarea poate veni, de asemenea, din integrări regionale (inclusiv transfrontaliere) dintre:

•    loturi exploatate (peste 3.000 hectare),
•    ferme (inclusiv de acvacultură),
•    fabrici de procesare a materiei prime, de producţie,
•    spaţii de stocare şi procesare (silozuri), stocare îngrăşământ, nutreţuri concentrate,
•    şi staţii de mecanizare, etc.

3. Încurajarea agriculturii de precizie, prin educaţie şi investiţii în noi tehnologii şi digitalizarea proceselor. Ţări cu rezultate notabile sunt Olanda şi Belgia. Olanda a început în 2018 un proiect pilot, prin care 6 antreprenori au primit sprijin pentru a implementa noi tehnologii, însă vor trebui să povestească public, într-o campanie online de educaţie cum i-a ajutat experienţa şi rezultatele obţinute.

4. Reabilitarea sistemului de irigaţii, pe bune. Deşi Guvernele PSD se lăudau cu sume impresionante de alocat, proiectele punctuale erau accesibile pentru un cerc strâns de jucători. Investitori mari americani, poate şi alţii, ne-au dat târcoale în ultimii ani cu intenţia de a intra în piaţă, fără mari rezultate.

5. Investiţii în infrastructură, mai ales logistică: căi ferate de marfă, porturi, silozuri şi baze logistice care să aibă capacitate să preia o producţie mai mare.