Cum poţi afla dacă angajatorul ţi-a plătit sau nu contribuţiile pentru pensii. În 2017, circa 2 milioane de români nu aveau contribuţiile virate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
casa pensii vrancea

Multiplele modificări legislative efectuate de guvernanţi de la Revoluţie până în prezent, atât cele fiscale, cât şi cele privind modul de calcul al contribuţiilor la sistemul public de pensii, au bulversat deopotrivă angajatorii şi angajaţii, mulţi dintre aceştia nemaiştiind, la un moment dat, dacă trebuie sau nu să plătească sau dacă li s-au plătit contribuţiile aferente asigurărilor sociale pentru fondurile de pensii.

Acest lucru poată fi însă verificat cu uşurinţă, chiar pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, până la obţinerea informaţiilor lageta de cuantumul şi durata contribuţiilor nefiind nevoie de mai mult de un drum la casa teritorială de pensii şi câteva accesări pe internet.

În primul rând, trebuie completat un formular online, ce poate fi accesat pe site-ul cnpp.ro, la secţiunea „De ce să îmi fac cont?”. În partea stânga jos a paginii veţi găsi opţiunea „Completează formular”, unde veţi scrie numele şi prenumele, codul numeric personal (CNP), adresa de e-mail, numărul şi serie actului de identitate şi adresa de domiciliu, în final introducându-se codul CAPTCHA afişat.

Se apasă butonul de finalizare a formularului şi apoi butonul „Print” pentru a putea semna olograf în original, pe hârtie.

După ce s-a tipărit cererea şi a fost semnată, persoana interesată să obţină informaţiile legate de plata contribuţiilor la sistemul public de pensii de către angajator va trebui să o depună personal la oricare casă teritorială de pensii, împreună cu actul de identitate în original şi copie sau, după caz, cu documentele justificative în original şi copie  pentru fiecare persoană terţă căreia îi va administra  contul.

Cererea va fi procesată şi aprobată la nivelul casei teritoriale de pensii. După aprobare vor fi transmise datele de acces (nume utilizator şi parolă) solicitantului, pe e-mailul specificat de acesta în cerere. Mail-ul va fi trimis la adresa indicată în formular în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi şi va conţine un link.

Acest link trebuie accesat în termen maxim de 72 de ore, pentru a se crea contul fiind necesară doar alegererea şi introducerea unei parole. În cazul în care accesarea nu se face la termen, linkul expiră, iar solicitantul va fi nevoit să o ia de la capăt, completând un nou formular, pe care-l va printa, semna şi duce la casa teritorială de pensii.

Olguţa Vasilescu: 2 milioane de români aveau contribuţiile reţinute şi neplătite

În toamna anului trecut, Olguţa Vasilescu, pe-atunci ministrul Muncii, afirma la Digi24 că în 2017 circa 2 milioane de români aveau contribuţiile reţinute şi neplătite.

 „O clarificare la sintagma plătit şi datorat. Ce s-a întâmplat până acum? În lege se scria că se datorează contribuţia către bugetul asigurărilor sociale, dar nu se preciza şi că acestea trebuie plătite. Am ajuns în situaţia în care anul trecut, înainte de transferul contribuţiilor, am avut 2 milioane de persoane care nu aveau plătite contribuţiile către bugetul de asigurări sociale. De fiecare dată exista deficit pe fondul de pensii şi statul trebuia să completeze aceste sume.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite