Cum justifică ministrul Cuc lipsa autostrăzilor. Atac mârşav în precampanie electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a încercat să spele ruşinea partidului din care face parte legat de lipsa autostrăzilor, susţinând că, de fapt, PSD-ALDE au tot întocmit proiecte şi le-au dat spre aprobare Comisiei Europene, dar Corina Creţu nu sprijină suficient de mult proiectele iniţiate de Guvern.

„Doamna Corina Creţu face o confuzie gravă între Autostrada Moldova, care este coridorul 9, şi Autostrada Unirii. Ea face referire la autostrada Târgu Mureş-Ditrău-Târgu Neamţ-Iaşi, Autostrada Moldovei este Ploieşti-Buzău-Focşani-Paşcani-Suceava. Aceasta este Autostrada Moldovei, vorbim de coridorul 9. Corina Creţu ar face foarte bine, ca român, să sprijine mai multe proiectele pe care Guvernul le-a iniţiat. În 2017, când am intrat în Ministerul Transportuilor, România nu avea niciun proiect nou lansat. Doamna Corina Creţu este acum în campanie electorală. Guvernarea PSD-ALDE a lansat în 2017 proiecte în valoare de 3,5 miliarde de euro. Proiecte ce au prins viaţă în anii ce au urmat”, a spus Răzvan Cuc, la Digi24.

Întrebat totuşi dacă şi pentru ce a cerut Guvernul finanţare, el a răspuns: „Autostrada Moldovei, vorbim de coridorul 9. Am semnat de anul trecut contractele pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. S-au trimis cererile de finanţare şi aşteptăm răspunsul”.

„De asemenea, Autostrada Unirii, a fost iniţiat un proiect de lege în Parlament în 2018 şi s-a fracţionat acest proiect. Secţiunea Târgu-Mureş-Ditrău-Târgu-Neamţ s-a scos la licitaţie în reviziuirea studiului de fezabilitate, s-au depus ofertele, sunt în evaluare. Celălalt tronson se va merge în parteneriat public privat (PPP), acum două săptămâni am semnat hotărârea de guvern. Şi pentru acest obiectiv se transmite cererea de finanţare la Comisia Europeană”, a adăugat el.

   

„Pentru ambele autostrăzi se transmit cererile de finanţare”, a subliniat el. „Întrebat dacă încă nu le-a transmis, ministrul a răspuns: „Nu, sunt transmise, dar ele sunt în analiză.”

„Doamna Creţu trebuie să spună foarte clar care este procedura. Că noi nu transmite o foaie şi ni se aprobă. (...) Din cauza unor români bine intenţionaţi de la Comisia Europeană s-a indus o idee greşită că nu ar fi trafic pe acest obiectiv (podul de la Brăila, n.red.). O bucată din Autsotrada Unirii merge pe PPP”, a adăugat el.

Întrebat dacă nu sunt buni banii europeni, Răzvan Cuc a răspuns că „banii europeni îi accesăm”. „Când am intrat în minister erau 0 proiecte noi. Pentru a nu risca o decomitere de la fondurile europene am luat studiile de fezabilitate vechi a acestor oibiective, le-am luat pe cele mature”, a susţinut ministrul.

„Un alt lucru important, care poate fi considerat o crimă. În 2016, să-l luaţi pe Narcis Neaga să-l întrebaţi ce s-a întâmplat în 2016 în Companie. Şase luni nu s-a semnat niciun document în CNADNR.

„Doamna Corina Creţu spune lucrurile astea pentru că dânsa este într-o campanie electorală”, a mai spus el. Întrebat dacă ea minte, Răzvan Cuc a refuzat să răspundă.

„Ceilalţi comisari europeni şi-au apărat destul de bine ţara şi obiectivele din ţara lor. Corina Creţu, acum o săptămână era la Bruxelles şi semna proiecte pe infrastructură de 2 miliarde pe infrastructura de transport. Cum nu sunt proiecte? Le-a semnat dânsa”, a mai spus ministrul. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite