
Cu toţii apreciem o ofertă bună, dar goana după cea mai bună ofertă nu este lipsită de riscuri. Lumea shoppingului online oferă consumatorilor o multitudine de opţiuni. Pe o stradă virtuală nesfârşită de produse, unde totul este disponibil printr-un simplu click, căutarea celui mai bun preţ nu a fost niciodată mai uşoară.
Piaţa online adună mulţi vânzători. Sunt multe
afaceri mici legitime sau persoane care revând produse, dar pentru fiecare vânzător
onest există şi unul care vinde imitaţii de calitate îndoielnică ale unor
branduri renumite. La prima vedere, aceste produse arată precum cele originale
şi au un preţ atrăgător. De aceea, evaluarea unei oferte cu adevărat bune este
dificilă. De multe ori, consumatorii nu realizează că au cumpărat un produs
contrafăcut decât atunci când deja l-au primit acasă şi, deci, au plătit pentru
el. Platformele online facilitează vânzarea produselor contrafăcute, care acum
reprezintă 3,3% din comerţul mondial.
Un alt fenomen la care cumpărătorii trebuie să
fie atenţi este numărul tot mai mare de vânzători neautorizaţi, care reuşesc să
procure produse originale şi apoi să le vândă la preţuri mai mici, fără a avea
autorizările necesare. Este aşa-numita piaţă gri. În Spaţiul Economic European
comerţul pe piaţa gri este ilegal, iar consumatorii care cumpără aceste
produse, cu bunăştiinţă sau nu, pot avea probleme mai târziu deoarece
retailerii autorizaţi refuză serviciile de întreţinere, înlocuirea sau
repararea acestor bunuri.
„Deşi un
preţ foarte bun nu înseamnă neapărat că produsul este contrafăcut, dacă o
ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, de obicei chiar aşa este. Mulţi
vânzători care vor să înşele se bazează exact pe ideea de a atrage cumpărătorul
cu un preţ atât de bun, încât acesta cumpără din impuls, fără să fie atent la
alte detalii. Un preţ extrem de bun ar trebui să ridice semne de întrebare în
ceea ce priveşte calitatea produsului şi să încurajeze o verificare atentă a
vânzătorului, înainte de a cumpăra”, atrage atenţia
Mugur Pantaia, Director General HP Inc Romania.
Ghid de bune practici
Pe piaţa online, fiecare cumpărător se poate feri
de vânzătorii care încearcă să fraudeze. Sunt câteva instrumente şi metode de
verificare la îndemâna oricui, care pot fi folosite înainte de a cumpăra un
produs, potrivit unei analize HP.
Citeşte cu atenţie recenziile de 5
stele
Un prim pas ar fi să verifici recenziile despre
platforma online care vinde produsul. Şi nu toate ar trebui să fie luate de
bune. Sigur, o listă lungă de comentarii negative de la clienţi nemulţumiţi
sunt un avertisment, dar şi recenziile pozitive trebuie verificate atent.
Vânzătorii care vor să înşele postează deseori comentarii false, chiar şi pe
site-uri renumite şi de încredere precum Amazon. Dar, sunt câteva indicii care
pot semnala dacă recenziile sunt oneste sau nu. Dacă sunt prea vagi, generice,
spun acelaşi lucru cu multe cuvinte sau folosesc un limbaj promoţional, toate
acestea pot indica că recenziile sunt plasate cu un scop clar sau că vânzătorul
a oferit beneficii unor clienţi tocmai pentru a scrie un review pozitiv.
Fii atent la detalii
Uneori chiar magazinele online sunt
înşelătoare şi îţi poţi da seama de acest lucru dacă grafica afişată are un
stil dubios şi totul pare făcut de un amator. Totuşi, şi un site mai bine pus
la punct poate pune probleme, aşa că e bine să-l verifici cu atenţie. Citeşte
secţiunea „Despre noi” sau „Contactează-ne”. Dacă abundă greşelile gramaticale
şi lipsesc informaţii importante, precum adresa companiei sau numărul de
telefon, acestea sunt un indicator bun că ceva nu este în regulă. De asemenea,
poţi verifica domeniul web. Ar trebui să fii precaut dacă site-ul are
terminaţia .org sau .net – retailerii legitimi nu le utilizează de regulă. Iar
dacă nu eşti sigur, poti copia adresa web într-un website checker precum DomainTools, care îţi oferă detalii despre
domeniu şi adresa IP. Fereşte-te de paginile scrise în limba ţării în care te
afli, dar al căror domeniu este în alt stat! Nici site-urile create foarte
recent nu sunt de mare încredere.
Verifică ambalajul
Odată ce produsul ajunge la tine, există
câteva modalităţi prin care poţi verifica dacă acesta este original sau
contrafăcut. Ambalajul îţi poate oferi un prim semn. Majoritatea brandurilor
folosesc ambalaje premium de bună calitate pentru produsele lor. Ambalajul
înseamnă mai mult decât protejarea produsului în timpul transportului, acesta
reprezintă imaginea şi valorile brandului şi, de aceea, companiile investesc
mult în calitate. Cei care vând produse falsificate, nu. Aceştia vor încerca să
imite design-ul, dar de cele mai multe ori calitatea lasă de dorit.
Iar cand ambalajul pare corect realizat, o
privire mai atentă îţi poate dezvălui un fals. Mulţi nu-şi pierd timpul citind
scrisul cu litere mici de pe cutie, care încă face diferenţa dintre un produs
original şi unul contrafăcut. Verifică dacă cutia include adresa de contact,
adresele de email, website-urile şi numerele de telefon ale serviciului de
relaţii cu clienţii. De asemenea, informaţiile obligatorii din punct de vedere
legal, cum ar fi garanţia produsului sau detalii despre siguranţă şi sănătate, trebuie
tipărite pe ambalaj.
Sunt companii care au implementat o serie de
măsuri pentru a oferi clienţilor garanţia cumpărării unui produs original.
Doar câteva minute de atenţie în plus pentru o
sesiune de cumpărături online sunt suficiente pentru a descoperi o falsă ofertă
sau un produs contrafăcut.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: