Preşedintele i-a spus destul de inspirat un buget al „ruşinii naţionale“, dar o denumire şi mai potrivită ar fi fost aceea de buget al falimentului naţional. Exact aceasta este direcţia înspre care ne-a îndreptat coaliţia PSD-ALDE, care tocmai a anunţat că nu intenţionează să aducă nici un fel de modificări actului normativ.

Executivul „mizează“ pe o creştere economică de 5,5% şi o uşoară scădere a şomajului în condiţiile în care companii străine pleacă deja din România, antreprenorii români au probleme din ce în ce mai mari şi aleg să îşi înregistreze firmele prin ţările vecine, companiile vizate de OUG 114 au anunţat disponibilizări şi renunţarea la investiţii. Fondurile de pensii private, unii din principalii jucători pe Bursa de Valori Bucureşti, se pregătesc şi ele să îşi facă bagajele. Investiţiile statului, care sunt în măsură de a genera efecte multiplicative în economie, au fost deturnate înspre baronii locali, prin PNDL şi Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare. Contractele supraevaluate şi lucrările fictive plătite din bani publici nu ajută economia reală, doar pe cea subterană şi paralelă, a camarilei de partid şi apropiaţilor ei.

Chiar şi consumul, principalul motor al creşterii economice de paie din ultimii ani, e puţin probabil să mai ajute prea mult. Disponibilizările de personal şi fuga capitalului înspre ţări mai prietenoase cu mediul de afaceri înseamnă mai puţini angajaţi care să îşi cheltuie salariul pe bunuri şi servicii. Pe lângă aceasta, în pofida asigurărilor date de executiv, că „ordonanţa lăcomiei“ nu va duce la scumpirea utilităţilor, s-a întâmplat exact ce se preconiza, preţurile au crescut, cu aprobarea chiar autorităţilor statului, că plafonările de preţuri promise de Guvern ar fi însemnat o cruce peste companiile de stat din domeniul energetic, o bună parte din ele oricum deja cu un picior în groapă. Mai mulţi bani daţi pe utilităţi înseamnă mai puţine fonduri pe care le au gospodăriile la dispoziţie pentru alte tipuri de cheltuieli.

Nici nu putem discuta despre principii de prudenţă fiscală când vine vorba de bugetul elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, acesta e o fantasmagorie fără nici o bază în economia reală, cu nişte cifre scoase din burtă, să acopere nevoile executivului.

Ordonanţa 114 atârnă ca o piatră de moară de gâtul lui Orlando Teodorovici şi a finanţiştilor pesedişti: abrogarea ei ar însemna imposibilitatea închiderii bugetului cu un deficit sub 3% şi declanşarea procedurii de deficit excesiv. Păstrarea ei în vigoare ar duce însă la degradarea ratingului de ţară şi incapacitatea executivului de a se împrumuta la dobânzi rezonabile, un lucru pe care oricum îl găseşte deja din ce în ce mai dificil. E o furtună perfectă.

Motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie disperată sunt multiple, dar patru din ele au o importanţă mai mare, toate având legătură cu problemele de natură penală şi nu numai ale lui Liviu Dragnea:

1) creşterile iresponsabile de cheltuieli cu salariile din aparatul bugetar: nu au existat niciodată bani pentru suportarea acestora, drept dovadă instituirea de noi taxe şi rapacitatea cu care Ministerul Finanţelor s-a împrumutat anul trecut;

2) angajamentele viitoare asumate de coaliţia de guvernare, ce ar urma să intre în vigoare în curând: alte măriri de salarii la stat şi aşa-zisa „dublare a pensiilor“. Creşterea punctului de pensie în forma adoptată de către Ministerul Muncii ar însemna prăbuşirea sistemului public de pensii într-o perioadă scurtă de timp şi intrarea imediată în incapacitate de plată a statului român;

Acestea au fost tentativele lui Liviu Dragnea de a mitui o parte cât mai mare a electoratului, după protestele masive generate de OUG 13, pe principiul „noi vă dăm bani, voi ciocu’ mic când dăm amnistia şi graţierea“. Dar lor li s-au mai adăugat încă două probleme majore, ce ţin de frământările liderului PSD, din interiorul partidului:

3) pesedizarea investiţiilor statului: Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare nu e nimic altceva decât o puşculiţă prin care Dragnea poate direcţiona arbitrar fonduri, să cumpere loialitatea baronilor locali şi a altor nemulţumiţi, după tentativa eşuată de puci de anul trecut;

4) nerecunoaşterea realităţii fiscale: alegerile europarlamentare de la jumătatea anului îi dau mari bătăi de cap liderului PSD, în condiţiile în care toate sondajele de opinie arată partidul în cădere liberă. O confirmare la urne a acestora cu un rezultat slab ar putea duce la un nou val de nemulţumiri interne şi şubrezirea poziţiei sale în vederea alegerilor prezidenţiale din iarnă.

După ce a distrus aproape total justiţia şi a demantelat sistematic statul de drept, acum coaliţia de guvernare pune pe butuci şi economia.

Un buget realist pe 2019 ar fi putut însemna evitarea dezastrului în ultimul moment, dar e un tren pe care Guvernul l-a pierdut. Economia stătea pe marginea prăpastiei, iar Ministerul Finanţelor şi coaliţia de guvernare, împreună cu aliaţii săi, i-au dat un brânci sănătos înspre abis. Pregătiţi-vă pentru impact!