Cum faci un cadou la achiziţia unei bănci, pe bune

Există o perioadă în istoria recentă a României în care conflictul de interese şi cadourile guvernau privatizările. Este acea perioadă despre care se tot zvoneşte negocierea prescrierii faptelor. Nasol cu spălarea banilor ce are o perioadă de prescriere mare.

În acea perioadă s-au vândut pe nimic bănci, combinate, zăcăminte. Vânzarea nu era chiar pe nimic deoarece permanent există un cadou.

În cazul vânzării unei bănci menită a finanţa cu predilecţie un anumit sector economic, datele au fost următoarele (valorile sunt doar foarte uşor rotunjite):

• Statul a decis să vândă banca care deţinea sute de sedii şi zeci de milioane în conturile Nostro pentru 50+ milioane de dolari (tranzacţia a fost pre-euro)
• Plata era agreată că în toate privatizările româneşti de succes, în tranşe
• 14 milioane ca şi primă tranşă, diferenţa era reprezentată de promisiuni viitoare de capitalizare, investiţii etc.
• Banii plătiţi puteau fi uşor generaţi din fondurile ce existau în momentul vânzării în conturile băncii
• Tranzacţia a fost gândită pe parcursul unui întreg an, înaintea formalizării
• Durata pregătirii a fost legată de născocirea unui mod de a da cadoul
• Vânzarea a fost efectuată către un grup format dintr-o bancă străină şi un fond de investiţii (aici era introdus cadoul)
• Fondul de investiţii a intrat cu 9% în tranzacţie şi a fost răscumpărat de grupul din care făcea parte banca respectivă după nici un an
• Cel care a aprobat vânzarea băncii a fost, până cu puţin timp înaintea perfectării acesteia, preşedintele fondului respectiv introdus pentru 11 luni în deal
• În momentul tranzacţiei, în fondul interpus să colecteze cadoul, lucrau rude ale celui care aprobase tranzacţia.

Acesta este unul din modurile în care a fost prăduit şi sistemul bancar din România.

Cumpărătorii, deşi au făcut cadouri substanţiale la semnare, au rămas îndatoraţi, încă cumpără băutura de unde se cuvine.

Text publicat şi pe blogul personal.